Here in my head

Plat du jour - catharsis

2012-02-11T18:01:00.002Z

Am facut-o!!!! La mai bine de trei ani de la acea dupa-amiaza de trista amintire, m-am urcat din nou pe schiuri. Mi-am povestit ieri emotiile prietenilor si colegilor de serviciu, lasandu-le astfel in urma, iar golul din stomac de dimineata l-am acoperit cu doua sanvisuri, undeva intre Campina si Comarnic. La baza partiei din Azuga, mi-am regasit gesturile pregatitoare: incaltatul claparilor, caratul schiurilor pana sus, scuturatul claparilor de omat, urcarea inceputa intotdeauna pe schiul din vale, stransul manusilor. Zapada stralucea, scartaia si mirosea exact ca atunci, exact cum trebuie. Teleschiul ma tragea in acelasi fel, lejer si relaxant, cu mici zvacniri din loc in loc. Ma asteptam sa am un blocaj in varful partiei, in momentul cand mi s-ar fi cerut sa-mi incep coborarea, sa ma uit in jos si sa ma apuce vertijul sau un plans stupid... dar nu a fost asa. Am avut un instructor minunat si o orteza solida, in nadejdea carora am pornit incet, concentrandu-ma sa constientizez miscarea in fiecare punct al ei, sa o controlez. Si am reusit! Daca altadata comanda se pierdea undeva, pe cei 1.70 m dintre lobul frontal si metatarsiene, azi am facut schiurile sa ma asculte. In loc sa iau totul de la zero, lucrez in apropierea nivelului la care ma aflam cand am avut accidentul. Lasand mandria la o parte, m-am distrat de minune si mi-am reamintit cat de mult imi placea sportul acesta obositor, barbatesc si elegant. It felt pretty damn good si de-abia astept sa ma duc din nou!
Dar o sa ma dau atata timp cat simt ca imi pot mentine concentrarea la cote inalte, ca genunchiul nu-mi este obosit si ca nu ma las furata de viteza, de orgoliul ca ma aflu pe o anumita partie sau de aparenta siguranta a miscarilor. Am tras, totusi, cateva invataminte din ultimii ani si ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa le recapitulez in practica.

Vero's choice

2012-01-21T10:35:00.004Z

Mai intai, asta:

Ma tot duc de la Teatrul Foarte Mic bifeaza toate caracteristicile unei mazgaleli reusite, asa cum le enunta domnisoara Vi Hart la inceputul clipului de mai sus. Asta ma scuteste de efortul de a scrie eu insami recenzia, deci voi avea timp sa invat sa draw squiggles like a Hilbert.

Ziua in care nu este deschis nimic

2012-01-01T19:34:00.021Z

Am iesit, m-am dat un sfert de ora in leaganul din spatele blocului, apoi am mers pe jos pana la cheiul Dambovitei, care se scurgea verde si plina de bule de scuipat. Orasul era atat de pustiu, incat am putut canta pe strada, cum faceam la York. Am ascultat Portishead pana m-au durut urechile si am facut poze. Toto, I've a feeling we're not in Kansas anymore! Here's to the return of the bull market! :)) Smirking cherubs la Muzeul George Enescu. Dormiti linistiti, sanii auriti ai Minervei de la Academia Romana vegheaza. Happening soon to a cultural landmark near you. Muzeul de Istorie, that is. In vecinatate, de vizitat pentru o pereche de bocanci - Apa. Apoi, this one's new :D a.k.a. PMS, schimbari de trend, totul are sens si totul este complet haotic, mai ales in aceasta zi incarcata de superstitii si de urari de bine, welcome to my life etc. Din fericire, la Universitate se intampla, chiar sub ochii trecatorilor, In caz ca v-ar veni vreo idee... The

New Year's Resolutions

2011-12-29T19:25:00.003Z

Pentru ca o lista imi umple in mod convenabil spatiul pe blog si timpul liber, fara a necesita mai mult efort al mintii decat scotocitul dupa sosete intr-un sertar:
- sa invat sa merg pe bicicleta;
- sa schiez din nou!
- cel putin un curs de germana la Goethe Institut;
- sa-mi imbunatatesc franceza;
- sa vizitez Granada, Malaga si Cadiz SAU sa-mi petrec concediul in Toscana, in septembrie;
- sa dau petrecere de ziua mea;
- sa ajung la Timisoara intr-un weekend;
- sa urc in Piatra Craiului;
- sa mi se faca portretul, macar in creion (noroc ca din toamna ne incuscrim cu un artist);
- sa-mi asigur SUPRAVIETUIREA zilnica la analiza (ma reprofilez!)...
-... dupa care, sa fac impresie buna la analiza;
- gata cu dramele sentimentale!
- sa castrez pisica (erm, to-do list?);
- find the exceptional and settle for nothing less!
- sa nu-mi mai fie frica... de nimeni :)
- sa-mi las parul lung;
- sa continuu sa fac Pilates;
- keep an open mind :D
- sa ma mut (? = needs further considering);
- sa termin de citit Orbitor;
- sa vad Inima de caine si Mamouret;
- sa petrec mai mult timp cu Teo, dat fiind ca in 2011 am fost the absent godmother;
- sa cunosc mai multi oameni.

P.S. Lista aceasta a fost redactata in penultima zi cu Adelaide si are o surata mai rusinoasa in geanta ei (scripta manent, fie si cu viciu de consimtamant). Din ianuarie voi fi nevoita sa infrunt singura lichiditatea scazuta de la BVB.

'tis the season for some folly

2011-12-05T19:44:00.002Z

Homemade hummus. Hippie rococo. Their borders are opening. My hips are slimming down. Oh, the subway men I can still say no to. Brain-humping.
Fare thee well, Adelaide!

Noi toti am purces din Mantaua lui Gogol

2011-11-28T20:48:00.005Z

Deodata, se raspandi prin Petersburg zvonul ca, langa podul Kalinkin si prin alte locuri din acel raion, a inceput sa apara noaptea un strigoi in chip de slujbas de stat si-si cauta mantaua furata, ca sub acest pretext despoaie pe oricine-i iese in cale, fara sa se uite la grad sau la demnitate, luand tot felul de mantale: captusite cu pisica, cu biber, cu vatelina, cu raton, cu vulpe, cu blana de urs - intr-un cuvant, cu orice fel de blanuri, blanite, piei si tesaturi din cate au nascocit pana acum oamenii pentru a-si inveli propria piele. Unul din slujbasii departamentului vazuse strigoiul cu proprii lui ochi si-l recunoscuse imediat: Akaki Akakievici era. Dar se ingrozi atat de rau la vederea lui, incat o lua la goana cat il tineau picioarele si, astfel, nu putuse sa-l vada prea bine. Vazuse doar atat, cum Akaki Akakievici il ameninta de departe cu degetul... Ploua cu plangeri din toate partile, reclamandu-se ca nu numai spinarile si umerii consilierilor titulari, dar pana si ai consilierilor secreti erau expusi la grave raceli de pe urma jefuirii nocturne de mantale. Politia primi dispozitii ca strigoiul sa fie prins de urgenta... mort sau viu, si pedepsit cu toata asprimea, drept o pilda graitoare pentru toti ceilalti, si nu a lipsit mult ca aceste dispozitii sa fie puse in aplicare cu succes.

Bat-o vina

2011-11-22T20:23:00.004Z

So this is what hell feels like. It's fighting guilt - worse still than your own, it's the guilt of someone you love. It's an invisible foe; endlessly unsatiated and utterly unscrupulous. You will never get a full description, but you perceive how insidiously it taunts them with reminders of their misguided choices. And, of course, the happy alternatives that have eluded them. They are to blame for their children's inchoate adulthood, their own unsatisfactory career, the government deficit and the holes in the fucking ozone layer. They are undeserving of the good that might have happened to survive around them. The teaser's verb of choice is shouldn't have; its adjective is fool. They are not allowed to forget and they are not allowed to embrace their past. They must forever wail and gnash their teeth.
We have yet to discover the effective way to tackle remorse. It won't relent with time or gentle encouragement. It dismisses both rational argument and the stamping of feet. It poisons the sense of touch to the point that the sufferer can't find any comfort. It's immune to sugar, antidepressants, puppy-dog eyes and good luck charms. It might just cower under the threat of physical harm - blessed be the adrenaline rush that comes with driving your nails down your forearms! The sense of urgency and despair must reach such a level that it overcomes the instinct of self-preservation. Sadly, though, the effect only lasts as long as the scars and the show may only be put on every so often.
Onwards, then. At least, let's keep rocking back and forth.

Volver

2011-10-12T20:47:00.008+01:00

S-a terminat. Aproape. Macar la nivel macro, deci am scapat de trafalet, cuie si bormasina. Si cartile mi s-au intors in biblioteca si pe etajere, cu un iz subtil de mucegai peste mirosul lor uitat de anticariat rascolit. Cutia de chibrituri arata un pic mai bine. Usurarea de dupa ma tenteaza sa recunosc ca a meritat, dar nu este asa. Dupa cum ma asteptam, efortul ultimelor luni a scos la iveala tot ce este mai urat in caracterele noastre, trei oameni inghesuiti intr-un spatiu mai restrans decat de obicei, smulsi dintre obiectele de care-si agata calmul si politetea zilnica, sugrumandu-si reciproc ideile ca niste boa constrictori. S-au slefuit antipatiile vechi si s-au dezvaluit unele noi. Spoiala de normalitate continua sa crape, in mod brutal. Hotarat lucru, oamenii ar trebui sa stea impreuna numai cat isi cresc copiii; mai tarziu, varsta si rutina ii intorc impotriva manierismelor celuilalt si le tocesc ultimele porniri de tandrete. Probabil ca frica de singuratate este singura care pastreaza o buna parte din cuplurile imbatranite impreuna. Prea mult timp m-am prefacut ca nu vad si nu aud nimic. Dar mi-am spus de zeci de ori, saptamanile acestea, ca eu nu voi trece prin asa ceva, ca nu-mi pot asuma riscul de a asculta cuvinte grele atunci cand sunt mai vulnerabila, ca nu ma voi supune. Nu voi face promisiuni pe care sa fiu nevoita sa le rup din pur instinct de conservare.
Din acelasi motiv, voi incerca sa nu tin promisiunile pe care mi le-am facut in aceasta seara, sa-mi uit rautatea amara. Abandon sau iertare? Alas, mi-am stors toata rezerva de compasiune in ultimii doi ani. Imi vine sa ma impachetez in hartie maronie, sa-mi fac un nod si sa nu las pe nimeni sa ma mai atinga.

Scara inaltimilor si a adancimilor

2011-09-16T20:29:00.006+01:00

Se intampla lucruri rele. Se intampla renovarea de subzistenta practicata cu incapatanare de tatal aflat la criza varstei de mijloc. Tergiversam procesul de saptamani bune, multumita unei combinatii fatidice de ghinion, comercianti neseriosi si lipsa de entuziasm a executantilor - in principiu, eu. Rezultatul imediat este ca viata personala, deja slabita inaintea inceperii acestei torturi, a fost inlocuita de sesiuni de maturat nocturn, ciocanit de cuie in plinta si conversatie cu termeni exotici, de genul spaclu, vinclu si panza de bomfaier. Definitely NON-marketable skills. Ma scoate din sarite aceasta neglijare intentionata a conceptului de specializare a muncii si, ca orice fiinta de sex feminin cu putina demnitate, refuz sa ma pricep la anumite activitati sau, culmea, sa mimez ca acestea imi fac placere. Contrar sperantelor tatalui bricoleur, faptul ca stiu unde se afla fiecare cui stramb din casa asta nu ma face sa o indragesc mai mult. Dimpotriva. De indata ce va lua sfarsit operatiunea, ma voi stradui din rasputeri sa uit ca a avut loc vreodata.
Dar se intampla si lucruri bune, din cand in cand. Se intampla o urcare pe Jepii Mici, prin propriile mele puteri si stapanire de sine. Se intampla un om neasteptat de frumos, pe care nu l-as fi ghicit niciodata, pitit cum sta in fiecare zi, in spatele unui monitor, si pe care de-abia astept sa-l mai duc la munte. Se intampla Alexandru Tomescu si, multumita ingenuitatii mele native, bilete gratuite la doua concerte din festivalul Enescu, da, la concerte fancy. Se intampla un dans, bianual. Se intampla Miyazaki cel plin de prospetime. Se intampla sa constat ca-mi iubesc fetele, pe toate. Se intampla Tom Waits si vocea lui de drac care fumeaza de la 5 ani. Se intampla ca eu, una, am reusit sa nu ma apuc de fumat, iar copacii inca n-au inceput sa ingalbeneasca.

Still reading Endymion

2011-09-12T21:24:00.003+01:00

I might just take to listening to classical music this fall, because
A thing of beauty is a joy forever.
Its loveliness increases; it will never
Pass into nothingness.

Ca un profil prost de pe hi-cinci

2011-08-24T20:44:00.006+01:00

Intotdeauna am avut o atitudine ipocrita fata de schimbare. Ma exaspereaza oamenii care nu se schimba, ma sperie de moarte cei care o fac, pentru ca ma prind mai mereu nepregatita; ma nedumiresc cei care o fac in mod continuu si sunt gata sa-i acuz de superficialitate. Mi-e greu sa cred ca mult-laudatul act de a te reinventa este intreprins de placere; mai plauzibil mi se pare sa recurgi la el in ultima instanta, cand toate s-au prabusit deja in jur si iti ramane doar evadarea.
Cand sunt eu pusa in fata nevoii de a schimba ceva, reactiile se succed cu viteza impresionanta: timp de jumatate de ora lupt cu inversunare impotriva ideii si nu-i vad decat ponoasele, dupa care, pret de cinci minute, imi adun curajul si ma conving ca voi supravietui si acestei odioase incercari, iar dupa inca o jumatate de ora calmul este recastigat, noutatea perfect asimilata, fac planuri pentru a-mi recroi viata in jurul ei, ba chiar ma entuziasmez si ma intreb de ce nu m-am gandit la asta mai devreme... Cu adevarat ilar este, insa, atunci cand toata aceasta pregatire se dovedeste nenecesara sau pripita, si trebuie sa ma reintegrez in scenariul initial. Trecand prin aceleasi etape, desigur.
Retrospectiv, ma trezesc aproape in punctul din care am plecat, cu mahnirea ca nu mi-am adaptat flexibilitatea la conditiile de drum. Si uite-asa, devin excesiv de precauta si intoarsa tot spre trecut.

Arta razboiului

2011-08-02T20:54:00.002+01:00

- Vorbeste-mi despre ea, Nechifor Lipan,
despre femeia lasata acasa,
care nu arunca gunoiul
in fata soarelui,
cum isi ascute foarfecele
si taie pasari din hartie.
A taiat deja o mie de cocori
si i s-a implinit vrerea:
s-a implinit vremea
ca tu sa-ti ascuti foarfecele
in cositele ei.

- Degeaba ti-as vorbi de ea, ovreico,
spre moarte
tot
din patul tau plec.

Lista neagra pentru vara asta

2011-07-22T11:19:00.008+01:00

Pentru ca am o anumita varsta si am inceput sa fac bataturi.
- motociclistii care-si tureaza motoarele dupa 1 noaptea, in intersectie;
- parintii copiilor obezi;
- taximetristii care nu stiu ce si unde este bursa;
- falsa politete; cu siguranta, am putea stabili o zi in care sa nu datoram zambete false nimanui, de exemplu, a treia marti din luna;
- panourile cu reclame pentru Mega Image, care ne anunta, bombastic, sa ne pastram calmul in fata cotletului de porc vandut la 0 lei/kg;
- oamenii care se sperie de cuvintele tandre... si fug;
- Carturestii, pentru ca ma plictiseste de moarte reteta lor de succes, neschimbata de ani buni;
- sandalele cu fermoar la spate; fermeture eclaire este un concept prea frumos pentru calcai;
- norocul oamenilor care-si fac treaba cu superficialitate, dar scapa de cele mai multe ori basma curata;
- sefa mea, pentru ca ma subestimeaza;
- barbatii care incearca sa ma apere de nenorocirile mici (o geana cazuta, prea mult zahar in ceai), ignorand faptul ca in viata mea au loc cataclisme;
- rabufnirile amanate ani la rand, care stau sa se sparga acum ca o bula imobiliara;
- tatii;
- slabiciunea; de orice fel, a oricui, dar mai ales a mea.

Vara de dupa blandete

2011-07-18T21:53:00.003+01:00

Iata ca, intentionat sau nu, am ajuns sa ma limitez la cate o postare pe luna. E semn ca vara asta sunt ocupata - sau, cel putin, par ocupata, in primul rand in proprii mei ochi. Ii ajut pe ai mei sa renoveze cutiuta de chibrituri, eventual fara ca pisica sa cedeze nervos la schimbatul primului geam. Recitesc unele notite din facultate, pentru a-mi pregati alunecarea cat mai lina spre un alt departament. Continuu sa pedalez cel putin 5 km pe zi, calculand ca, in acest ritm, voi ajunge la Frankfurt pana la sfarsitul anului... si-apoi, e oricand posibil sa-mi adun curajul, sa ies din acest paradox si sa invat sa merg pe o bicicleta adevarata. Imi fac planuri de mers la munte in ture scurte, de reconstituit trasee si biruit amintiri. Pe Jepii Mari m-am intors deja, ba chiar am calauzit si-un novice. Imi tot propun si sa inlocuiesc Bucurestiul in care m-am plimbat in ultimul timp cu unul nou, sa nu mai trec pe la Carturesti si sa-mi abandonez ceainariile suprapopulate. Vreau sa fiu tare si asta sa-mi consume tot timpul. Hotarat lucru, nu-mi voi lua concediu vara asta.

Invat. Inca

2011-06-30T20:44:00.007+01:00

Am fost acolo, inapoi aici, am schimbat de mai multe ori papucii privitorului, dar intotdeauna am fost singura. Se pare.
Daca orasul acesta infectat a putut sa miroasa a tei cateva saptamani, macar pe seara, inseamna ca trebuie sa mai existe sperante si pentru mine.
Din nou, multe sunt aproape cum erau acum doi ani. As spune ca n-a trecut niciodata acest timp, dar daca n-ar fi, nu s-ar povesti, nu-i asa?
Poate ca-mi voi pastra, totusi, blogul.
Iar pentru viitor, imi doresc sa ajung sa stiu atat de bine ce se intampla, incat sa nu fie nevoie sa stiu ce se intampla pentru a sti ce se intampla.

Dau sfara-n tara

2011-05-31T20:36:00.003+01:00

Lume, lume, se intampla lucruri bune in mansarda de pe Str. Traian, numarul 107. Un grup de tinerei, printre care si neobosita exploratoare si de zambete datatoare domnisoara Carcu, s-a pus sa organizeze ateliere. Au fost chemati mesteri - in caligrafie chineza, jonglerii, dansuri grecesti, body painting si degustari de vinuri. S-au aratat invatacei - entuziasti, incepatori, curiosi, ba chiar si niscaiva sceptici, pentru buna masura. S-au schimbat idei, gesturi, roluri si caldura, voluntar. E un gen de file sharing in real time - si e bun. Sa ne traiasca si cloceasca Incubator107! (ia vedeti ce au pregatit pentru luna viitoare!)
Gata cu reclama, hai la confesiuni. Stiam de acest proiect de prin martie si i-am dat de multe ori tarcoale, pana sa ma hotarasc la ce atelier sa ma duc. Am ales Hatha Yoga - pe de o parte, din curiozitate ingenua fata de aceasta practica, iar pe de alta, din vechea mea timiditate complezenta, care si-a dorit sa incerce ceva nou fara a fi nevoita sa se deschida in fata unor straini. Mesterul a fost intelegator si nu m-a pus sa vorbesc decat cu mine insami, in reprize scurte de meditatie. In schimb, mi-a aratat cat de sacadata si superficiala imi este respiratia; cum sa ma intind astfel incat sa ma doara cei mai ascunsi muschi si cat de relaxanta este odihna de dupa exercitii; in fine si neasteptat, aproape ca m-a invatat sa-mi inving frica si sa stau in cap - este work in progress, pentru ca altfel n-as fi fost... eu! Nu promit ca voi mai practica yoga de acum inainte, pentru ca mi-a ramas nevindecata prejudecata ca yoga duce, mai degraba, la calm si liniste interioara, pe cand eu am impresia ca am fost mult prea destinsa in ultimul timp si am nevoie de ceva care sa ma starneasca... insa o usa a fost deschisa si de partea cealalta se intrezaresc lucruri mai frumoase decat filmele indiene. Echilibru, poate.
P.S. Se pare ca mi-e dor de mansarda mea de la York si de sunetul ploii de vara pe acoperis.

Quelques jours apres

2011-05-17T21:13:00.003+01:00

Pielea mea ii naparleste soarele,
dar
soarele trece, cuneiformele raman.
Mirobolant inseamna
a repeta greselile parintilor.

Imi pare rau, yoghinilor,
dar nu pot sta in cap:
eu sunt o fata cu picioarele bine intepenite
pe pamant;

numai rar mi se mai intampla
sa alerg dupa autobuz
si am incetat de mult sa mai cred
ca pot porunci semafoarelor.

Nu-i nimic,
incercam si martea viitoare!

Inca o nocturna

2011-05-13T20:11:00.008+01:00

Iubitule, ti-am mai spus ca semeni cu un oblon intredeschis? Numai cuvintele mele cele mai precise se pot strecura inauntru. Ti-am spus cat de mult mi-au placut mestecenii inverziti de pe Boulevard Victor Hugo si macii portocalii de la Jardin des Plantes, dar nu ti-am spus ca am ascultat zece minute de radio gastronomic, ca am pipait limba franceza cu limba si ca avea gustul, inca nestiut, de magret de canard. Te-am anuntat cand m-am simtit nelalocul meu, dar nu si cand mi-am amintit cadentele si-am simtit declicul din stomac. Eu am facut haz de palaria ta, tu de ciorapii mei rosii, dar de noi nu am ras suficient. Te-am acuzat ca esti batran si blazat, dar n-am recunoscut ca sufar de nostalgii comuniste in sentimente. Am haladuit prin munti si pe buza de lac pana mi s-au basicat picioarele, dar peste cateva zile nu voi mai retine decat ca am fost langa tine. Am urlat in cautare de explicatii complexe, cand totul era rusinos de simplu: fear, greed and panic; trebuie sa stii doar cand sa-ti schimbi pozitia.
Iubitule, ma tem ca maine va fi inca o dimineata, va iesi soarele si ma voi juca.

Parintii au mancat agurida

2011-04-29T20:27:00.003+01:00

In ciuda a tot ce s-a intamplat, aprilie este cea mai frumoasa luna a anului. Sarbatoresc aceasta constatare cu o lingura de inghetata si cu amigdalele arzand.

But I believe I'm worth coming home to

2011-03-13T20:14:00.004Z

Primele saptamani la serviciu mi-au confirmat, inca o data, ca am un deficit sever de estrogen. Zilnic imi aud colegele de birou extaziindu-se la adresa unui lucrusor gasit in cataloagele online - o bluzita, o curelusa, o pereche de pantofiori, o hainuta, un pantalonas, o gentuta, o bratarica, o pereche de cerceiusi, un bretonel dupa ultima moda - dar, oroare! oricat as incerca, nu reusesc sa ma emotionez. Strecor priviri speriate celor cativa colegi, dar, spre surprinderea mea, nu gasesc decat expresii perfect calme, imune la corul de pitigaieli. Nu am pe nimeni cu care sa schimb o ridicare exasperata de sprancene. Mi-e usor teama de lumea aceasta.

Curriculum Vite

2011-03-03T17:50:00.002Z

Acum cateva saptamani, eram in gara Saint Pancras, mancand o felie de cheese cake de la Pain Quotidien (o curiozitate mai veche; prajitura in cauza e sora buna cu pasca cu smantana facuta de Mamaia, nimic in plus) si privind cum oamenii se grabeau sa prinda urmatorul tren Eurostar spre Bruxelles; acum, sunt intr-un mediu 100% romanesc, incercand sa-mi reinvat creierul sa gandeasca in limba lui nativa si incarcandu-l cu plictiseli tehnice si administrative de la primul loc de munca. E o adaptare de doua ori stranie. In primul rand, trebuie sa ma reobisnuiesc cu papucii vechii mele vieti, cu ticurile mamei, claxoanele masinilor din intersectie, valea Prahovei la indemana mea si obisnuinta de a-mi vedea prietenii des; in paralel, mai trebuie sa-mi temperez ambitiile mult prea globalizate, si sa scap de gandul/frica/nerabdarea ca in scurt timp voi zbura din nou undeva, ca locul meu adevarat este prin aeroporturi si ca tot ce ma inconjoara este strict provizoriu. In al doilea rand, ma nedumireste putin noul meu statut, de proaspat angajat. Somnul mi s-a adaptat deja la rutina diminetilor matinale, dar mi se pare aproape neverosimila ideea de a ma trezi dupa un orar fix in urmatorii 45 de ani, de a ma indrepta teleghidata spre acelasi loc si de a-mi petrece cea mai mare parte din zi in compania acelorasi oameni, cu numai cateva zile de pauza planuite in avans. Chiar asa, s-a terminat definitiv cu spontaneitatea si bunul plac? Fusesem prevenita mai demult asupra acestui prim soc, dar acum il pipai si urlu, dezamagita, este! Astept ca starea de spirit sa mi se limpezeasca, pentru ca stiu ca este nevoie sa fiu aici, macar pentru un timp; astept sa dau din nou randamente bune.
Iar oamenii, cum sunt oamenii? Avand dintr-o data atat de multi la dispozitie, imi permit sa iau din fiecare ce-mi place si sa-mi las slobode antipatiile naturale. Sunt si cativa frumosi, atat de frumosi, incat ma tem sa le vorbesc, ca sa nu-i sperii; incerc sa ma apropii de ei tiptil si sa ii deslusesc din priviri :)

Fisa

2011-01-27T14:22:00.003Z

In casa asta se da o lupta crancena impotriva papucilor. Nu sunt ingaduiti decat in baie, iar celui care-ndrazneste sa-i scoata de acolo ii va sta capul unde ii stau picioarele pacatoase, adica pe linoleum. Asta pentru ca stapanul casei este arab si ii place sa umble descult; probabil, cui ii pisca o data talpile o duna de nisip, ii raman calcaiele fierbinti pe vecie. Dar eu am picioarele reci si i-am prezentat ieri papucii adusi de acasa with an apologetic look, spunandu-i ca sunt noi si curati. Iar el a ras exasperat si s-a dus sa-si faca rugaciunea, pe covorasul indreptat cu precizie spre Mecca.
Acum stau in pat si ma pregatesc pentru interviul de maine, ultimul pe care-l voi avea aici pentru mult timp de acum inainte; cel putin, dupa socotelile mele. Si sunt mai mult decat exasperata ca trebuie sa-mi trec mintea prin sita ca sa vin cu exemple de competente, team-work si commercial awareness, sau ca trebuie sa exersez argumente care sa demonstreze ca ma potrivesc cu spiritul si valorile companiei. Chiar nu-mi pot gasi de lucru fara sa-i torn pe gat persoanei de la HR o caldare de bullshit? Am obosit... dar poimaine o sa merg din nou la York, si de-abia astept sa recunosc strazile si oamenii.

Intrebare si raspuns

2011-01-24T11:04:00.003Z

Cand stii ca s-a terminat o prietenie?
Cand persoana in cauza iti tranteste de doua ori telefonul in nas in decursul aceleiasi zile, in ciuda amintirilor frumoase care va leaga si a timpului investit, complet dezinteresat. Macar ai inima impacata ca i-ai acordat si a doua sansa.
I really need to learn how to give up on people.

Later edit: totusi, se pare ca scopul meu pe acest pamant este sa invat sa iert lucruri pe care, altadata, mandria nu mi-ar fi permis sa le trec cu vederea.

Papusa mea ruseasca

2011-01-17T22:13:00.009Z

Aceasta este Mașa. Observati, va rog, smocurile de par negru de pe urechi, care o fac sa semene cu un mic râs si de care tata e din cale-afara de mandru (?).

Desi nu se vede in aceste poze, Mașa are o coada lunga si stufoasa, ca de vulpe. De fapt, e cu totul si cu totul pufoasa, pana si intre pernite.Yawn! Ca oricarei pisici care se respecta, Mașei ii place sa leneveasca toata ziua. De asemenea, ii place sa fie periata si toarce de fiecare data, ca la comanda, iar la sfarsit roade peria. Alte lucruri care ii plac de minune sunt: laptele adevarat, de la tarani, incalzit la temperatura camerei; painea prajita; sunetul magic al usii de la frigider; pungile de plastic si ghemotoacele de hartie; mingile de tenis; sireturile si incarcatoarele de telefon; propria coada; sa faca sluj ca un catel, truc pe care l-a descoperit singura; sa miaune de sub pat; sa-i fie scarpinate urechile; sa deschida usile dulapurilor; sa se plimbe pe tastatura laptopului; sa se catere noaptea pe cocoasa stapanei, dupa care sa o pipaie pe obraji; sa mototoleasca reviste; sa sara pe ficus; sa-si moaie labutele in apa de baut; sa-si bage nasul in farfuriile altora si in orice s-ar intampla in casa; sa doarma sub veioze incinse.

(ca de obicei, stapanei Mașei ii plac enumeratiile)

Last photo from York

2010-12-24T08:40:00.002Z

Buh-bye, luv :)

In concluzie,

2010-12-20T21:27:00.008Z

Maine zbor acasa. Am o valiza imensa si o geanta de voiaj burdusita bine; o buna parte din carti si pulovere se indreapta spre tara in bagajele altor fete; am si aruncat multe lucruri, invechite sau maruntisuri... Cand am devenit atat de strangatoare? Am adunat o gramada de nimicuri in timpul petrecut aici, iar acum, ca-mi privesc camera despuiata de ele, mi se pare urata, mai goala si straina decat orice camera de hotel. Doar azi dupa-amiaza era primitoare si atat de asemeni mie, cu portocale pe noptiera, pantofi prafuindu-se sub pat, The Economist prafuindu-se pe unde apuca, CD-uri neascultate pe birou, posterul cu Tori si fotografii facute de el pe pereti... Mi-e sila sa mai dorm o noapte aici, singura in casa (cactusul a fost lasat pe maini bune acum doua saptamani).
Imi doresc de mult sa plec din York, dar niciodata nu mi-am inchipuit ca voi pleca asa, cu scopul atins doar pe jumatate. Ma intorc de la batalia cu englezii nici pe scut, nici sub el, cu masterul in buzunar, dar fara un contract de munca, cu mandria facuta ferfenita in urma atator refuzuri, increderea de sine pierduta undeva, pe drum, iar inima... eh, macar ea, saraca, nu s-a amarat de tot. Pentru prima oara in viata mea, ceva nu-mi iese asa cum mi-am propus. Tough luck, kid? Copilul isi baga picioarele in maturizarea asta fortata, care nu l-a facut mai intelept si in nici un caz nu mai fericit. Pana la genunchi!
Totusi, imi va fi dor de York, imi e mult mai greu sa plec de aici decat de la Amsterdam. Chiar si in lumea asta globalizata, mi se strange inima cand ma gandesc ca, poate, pe unii oameni cunoscuti aici nu-i voi mai vedea niciodata. Imi va fi dor de Luminita, Owen, Father Stephen cel carismatic, Aurel din Slovacia si comunitatea de studenti romani. De momentele de intimitate cu ei. Apoi, o sa-mi lipseasca drumul pustiu spre universitate, pe care mergeam de fiecare data ascultand muzica in casti si cantand, fara sa-mi pese ca m-ar putea auzi cineva. Cofetaria Betty's, unde se fac cele mai bune prajituri din Anglia si un ceai negru suportabil. The pink Scottish salmon. Campurile cu ponei printre care ieseam la jogging, in vara. Silueta impunatoare a Minster-ului, dupa care ma orientam din orice punct al orasului. Pana si bufnitele...
Cand am plecat din Bucuresti, in octombrie anul trecut, am plans in aeroport. Ma intreb daca o sa plang si maine dimineata.

Shire

2010-12-06T20:55:00.005Z

Pentru ca in curand voi pleca din York, intr-un fel sau altul, m-am gandit sa fac o scurta descriere a frumusetilor comitatului; sau, cel putin, a celor pe care le-am vazut eu anul acesta.

La Scarborough am fost de 1 Mai, cu Luminita. Orasel curat, cuminte si insorit pe coasta de est, la Marea Nordului. Nici vorba de baie, apa era inghetata (indraznesc sa presupun ca nici in august nu are o temperatura propice scaldatului); am intrat doar pana la glezne, iar a doua zi am avut febra! Other than that, se pot face plimbari pe plaja, pana la castel (ca doar suntem intr-un oras englezesc, desigur ca exista un castel in ruine), printr-o padurice plina de musculite si pana la un punct de perspectiva, de unde se vad golful, promontoriul, rapita inflorita (dupa sezon!) si, in genere, marea. Undeva langa castel ar trebui sa se afle mormantul lui Anne Bronte; din pacate, noi nu am reusit sa il gasim. Se mai poate pierde timpul intr-un mic parc de distractii, cu o roata uriasa plasata strategic pe malul apei (seara trebuie sa fie luminata frumos...), sau prin penny arcades... Pe plaja se faceau sculpturi in nisip, iar eu si Luminita discutam daca a fi homosexual este the latest trend... Vero spunea ceva de un targ ramas de prin vremuri medievale. Trivia: stiati ca te poti afunda in nisip daca stai suficient de mult intr-un picior descult si te zbati sa-l cureti pe celalalt pentru a-l incalta? Per total, Scarborough se poate vedea in intregime intr-o zi cu soare, si, cu toate ca gurile rele spun ca Whitby e mai frumos, mie mi-a placut destul cat sa-mi doresc sa mai merg acolo vreodata. E la o ora si-un pic de mers cu trenul din York, iar un bilet dus-intors a costat 12 lire - afacere buna, tinand cont de preturile de pe East Coast!

La inceputul lui septembrie am urcat pe Ingleborough, unul dintre cele mai inalte (ma rog...) varfuri din Yorkshire Moors (da, e vorba de acele wiley, windy moors in care Heathcliff si Cathy would roll and fall in green). Pornind din satucul Ingleton, urcusul pana in varf dureaza vreo trei-patru ore, in functie de cheful si incaltamintea fiecaruia. Trupa noastra a urcat lejer, pentru ca ne insoteau doua pantofarese din Orientul Mijlociu, respectiv Siberia (sunt peste tot!). Recomand bocanci si o jacheta rezistenta la intemperii, pentru ca dealurile sunt, intr-adevar, windy; Ingleborough insusi este expus, alternativ, la vanturi puternice si ceturi persistente. In zilele senine, insa, se poate vedea pana la Marea Irlandei... Pranzul se poate lua la adapost printre stancile versantului de nord, deasupra unei privelisti placute. La coborare, un ocol generos printre dealurile din sud duce la Ingleborough Cave, o draguta pestera carstica, ale carei stalactite si stalagmite au primit nume dintre cele mai caraghioase si, deseori, exagerate (Queen Victoria's knickers?). Trivia: tipul care vindea biletele si ne-a servit de ghid studia lingvistica si, de indata ce a aflat de unde vin, m-a intrebat daca limba romana este singura dintre limbile romanice in care s-a pastrat genul neutru. To the best of my knowledge, i-am spus ca da, desi ulterior am aflat ca ma inselam; exista substantive neutre si in italiana. Anyway, plimbarea continua prin cateva satucuri tipic englezesti, un pic à la Tolkien, cu iarba tunsa perfect de ponei, gradini superbe si casute pitoresti, si se poate incheia cu o supa calda la unul dintre pub-urile din Ingleton. Atentie, portia de fish and chips este imensa, pe cand mancarurile mai pretentioase sunt rationate cu zgarcenie... Overall, excursia este usoara, extremely enjoyable si se face intr-o zi; drumul cu masina, din York, dureaza cam doua ore si jumatate (cu trenul ar fi mult mai complicat).Numai bine ce mi se vindecasera bataturile cu care m-am intors de pe Ingleborough, ca am facut o promenada de 40 de km prin padurea Dalby, in Yorkshire Dales. Acesta este singurul detaliu senzational legat de aceasta drumetie si sugereaza, printre altele, cat de mult am ratacit in speranta ca vom gasi lucruri interesante de vazut. Adevarul este ca padurea Dalby se preteaza mult mai bine unei excursii cu bicicleta, avand o sumedenie de trasee bine intretinute, de diferite grade de dificultate; cele mai usoare sunt asfaltate! Pentru pietoni, ar fi un adventure park cu tiroliana, catarari si alte minuni... dar mult prea scump pentru buzunarul unei studente romance, care s-a resemnat cu brazi, lac, ciuperci salbatice si inghetata YorVale (de prin partea locului, deci eco-friendly si fair trade). Din nou, recomand bocanci, dat fiind ca padurea devine extrem de noroioasa dupa ploaie si, daca se poate, un GPS, pentru ca traseele sunt prost marcate, iar harta de la Tourist Centre era, dupa socotelile noastre, desenata la scara gresita. Trivia: ii voi ramane etern recunoscatoare colegului de drum, Aurel din Slovacia, pentru ca mi-a deschis ochii in fata geniului poporului cehoslovac, a spiritului sau pacifist si a nenumaratelor sale realizari ingineresti, diplomatice si culturale... Seriously, now, Kolya a fost un film amuzant! Revenind, a fost o excursie placuta, tot de o zi; drumul cu masina din York dureaza putin peste o ora.

Castelul Howard este la cativa kilometri de York, pe drumul spre Scarborough (din nou, e nevoie de masina). De sute de ani, este resedinta familiei Howard, care a supravietuit secolelor de mortalitate infantila ridicata, razboaie civile si intrigi la Curte multumita unor Ladies prolifice si unei abilitati subtile de a schimba tabere atunci cand proprietatile ii erau amenintate. In paralel, au colectionat picturi, busturi romane, mobilier de epoca, tapiserii, manuscrise si carti vechi - biblioteca este impresionanta! Astazi, isi exploateaza in mod mestesugit domeniul, castelul si bogatiile stranse in el; o nunta in resedinta familei Howard costa in jur de 60.ooo lire, si se organizeaza cam una pe luna, ca sa nu mai vorbim de alte evenimente simandicoase si de vizitatorii obisnuiti. Nu zic, e ceva de vis... Trivia: din discutiile de aceasta data, am dedus ca ungurii s-au facut antipatici tuturor vecinilor lor si ca americanii-s de vina pentru toate relele din Europa, nu numai de la noi...

In fine, Leeds. Nu am poze, pentru ca acolo am fost numai de doua ori, numai pentru interviuri, pe geruri crunte si pe fuga. Dar se apropie Craciunul si am auzit ca au o minunata Christmas market, si preturi mult mai convenabile decat in turisticul York, asa ca il recomand. Drumul cu autobuzul dureaza o ora, iar un bilet dus-intors este 5,5 lire.

Prenez un cercle, caressez-le, il deviendra vicieux!

2010-11-30T16:50:00.004Z

Mme Martin: Ça m’a donné froid dans le dos…
M. Martin : Il y a pourtant une certaine chaleur dans ces vers…
Le Pompier : J’ai trouvé ça merveilleux.
Mme Smith : Tout de même…
M. Smith : Vous exagérez…
Le Pompier : Écoutez, c’est vrai… tout ça c’est très subjectif… mais ça c’est ma conception du monde. Mon rêve. Mon idéal… et puis ça me rappelle que je dois partir. Puisque vous n’avez pas l’heure, moi, dans trois quarts d’heure et seize minutes exactement j’ai un incendie, à l’autre bout de la ville. Il faut que je me dépêche. Bien que ce ne soit pas grand-chose.
Mme Smith : Qu’est-ce que ce sera? Un petit feu de cheminée?
Le Pompier : Oh même pas. Un feu de paille et une petite brûlure d’estomac.
M. Smith : Alors, nous regrettons votre départ.
Mme Smith : Vous avez été très amusant.
Mme Martin : Grâce à vous, nous avons passé un vrai quart d’heure cartésien.
Le Pompier, se dirige vers la sortie, puis s’arrête : A propos, et la Cantatrice chauve ?
Silence général, gêne.
Mme Smith : Elle se coiffe toujours de la même façon !
Le Pompier : Ah ! Alors au revoir, Messieurs-Dames.
M. Martin : Bonne chance, et bon feu !
Le Pompier : Espérons-le. Pour tout le monde.

(Eugen Ionescu - La cantatrice chauve. Parce que l'absurde n'est pas de l'absurdité, c'est de la vérité. Et pour la première fois, je suis heureuse que Ionescu a écrit en français.)

...and winter in Old York

2010-11-28T22:15:00.006Z

N-as putea trai intr-un loc unde copacii nu-si pierd frunzele, unde peisajele arata mereu la fel. Am nevoie de schimbarea anotimpurilor, de ciclicitate... asa ca ma bucura nespus faptul ca, de joi incoace, a venit iarna in York. Ninge de cateva ori pe zi si a fost destul de frig cat zapada sa se aseze si sa se batatoreasca, ajungand acum in acea minunata stare in care scartaie sub bocanci. Ca un copil mare ce sunt, nu-i pot rezista, asa ca am iesit de doua ori la plimbare azi: o data pe la pranz, tocmai cand ningea mai tare, de m-am trezit cu o cusma de fulgi in cateva minute, iar orasul mirosea a cafea proaspat macinata; apoi seara, cand incepuse sa viscoleasca, era pace pana si-n cimitir, iar strazile miroseau a iarba, understandably. Gasesc ca e tare frumos: in afara de Minster, parca au fost rotunjite toate colturile din oras. Pana si casele victoriene si-au pierdut din severitate sub zapada, iar seara le-am fotografiat intr-o frumoasa tenta galbuie. Acum mai vreau doar castane coapte si patine si manusi noi si vin fiert si...
Desigur, englezii nu-mi impartasesc entuziasmul hibernal. Sunt de-a dreptul infricosati de cei cinci centimetri de zapada de pe carosabil si, cand nu se ascund sub plapumi si printre cani de ceai, ataca inamicul cu pluguri si multa sare... reactie exagerata fata de ceea ce e doar o alta forma de ploaie. In concluzie, m-am simtit foarte curajoasa azi. Si est-europeana.

Autumn in Old York

2010-11-14T17:48:00.003Z

A doua mea toamna in York este mai mult mai rece decat prima, dar mai senina. Practic cititul extrem: povesti muschetaresti in varianta feminina, in limba franceza, pe bancile insorite de langa Minster, printre pictori amatori, pasaroi curiosi si patratele de ciocolata cu chili. Daca nu mai am mult timp de petrecut in acest oras, macar sa ma rasfat un pic.

10 noiembrie

2010-11-10T00:01:00.000Z

The day the music died.

Home is where your cat is

2010-10-29T16:11:00.008+01:00

Pentru placerea ochiului si alinarea depresiei post-interviu, trei pisicute Maine Coon, dintre care una va fi in curand a mea!

Despre exploratori si turisti

2010-10-21T20:33:00.009+01:00

The Cathedral doors opened and the young God-King stepped slowly out, supported to the right and left by two abbots. The people bowed in awe. According to strict ceremonial they should prostrate themselves but today there was no room. As he approached they bowed, as a field of corn bends before the wind. No one dared to look up. With measured steps the Dalai Lama began his solemn circuit of the Barkhor. From time to time he stopped before the figures of butter and gazed at them. He was followed by a brilliant retinue of all the high dignitaries and nobles. After them followed the officials in order of precedence. In the procession we recognised our friend Tsarong, who followed close behind the Dalai Lama. Like all the nobles, he carried in his hand a smouldering stick of incense.
The awed crowd kept silent. Only the music of the monks could be heard - the oboes, tubas and kettledrums. It was like a vision of another world, a strangely unreal happening. In the yellow light of the flickering lamps the great figures of moulded butter seemed to come to life. We fancied we saw strange flowers tossing their heads in the breeze and heard the rustling of the robes of gods. The faces of these portentous figures were distorted in a demonic grimace. Then the God raised his hand in blessing.
Now the Living Buddha was approaching. He passed quite close to our window. The women stiffened in a deep obeisance and hardly dared to breathe. The crowd was frozen. The crowd was frozen. Deeply moved we hid ourselves behind the women as if to protect ourselves from being drawn into the magic circle of this Power.
We kept saying to ourselves, It is only a child. A child, indeed, but the heart of the concentrated faith of thousands, the essence of their prayers, longings, hopes. Whether it is Lhasa or Rome - all are united by one wish: to find God and to serve Him. I closed my eyes and hearkened to the murmured prayers and the solemn music and sweet incense rising to the evening sky.

Din Seven Years in Tibet de Heinrich Harrer. Scrisa intr-un stil simplu si lipsit de orice pretentii, cartea este o insiruire a notitelor luate de austriac intr-o tabara de prizonieri de razboi din India, in corturile din par de iac ale nomazilor tibetani in care facea uneori popas pe drumul spre Lhasa si in casa gazdelor sale din sus-numitul oras. Harrer e suficient de modest incat sa nu mentioneze decat in treacat ca a mers sute de kilometri pe jos, de multe ori cu picioarele degerate si infometat, si ca a escaladat trecatorile inghetate din muntii Himalayei. De asemenea, expediaza cu naturalete detalii impresionante, de exemplu faptul ca intr-o singura noapte de mers prin jungla indiana si-a uzat si rupt talpile unor ghete noi; ca a fost cat pe-aci sa fie omorat, impreuna cu tovarasul sau, de banditii de pe platourile tibetane; ca supravietuia mancand carne cruda de oaie si dormea, in plina iarna, sub cerul liber si pe pamantul gol. Ajuns si acceptat in orasul interzis, penduleaza intre admiratia fata de caracterul copilaresc si religiozitatea sincera a tibetanilor - si micile intepaturi cu iz european la adresa unui popor care se impotrivea din rasputeri oricarei forme de progres. In punctul in care am ajuns eu cu lectura, inca nu-l cunoscuse personal pe baietelul Dalai Lama...
Ca nota de subsol, mi-am facut o lista cu locurile pe care mi-ar placea sa le vad, odata. Lista ramane deschisa si, din fericire, nu are limita de timp:
Japonia (in special Kyoto si Osaka)
Toscana
Valea Loirei si Provence
Vulcanii din Islanda
Lisabona
Alpi (oriunde... doar sa fie vara)
Praga
Pesterile glaciare din Slovacia
Sankt Petersburg
Loch-urile din Scotia
Maroc
Nepal

Oniric III (despre capitalisti malefici, pamanturi virgine si tigani mustaciosi)

2010-10-17T12:03:00.007+01:00

Eram acasa, pe Ion Mihalache; era seara si ma pregateam sa adorm, cand am auzit niste voci certandu-se sub geamul meu. Un barbat il ameninta pe altul, in grai foarte colorat, ca o sa-l taie, in timp ce un grup de femei se agita in jur, implorand si bocind. Apoi am auzit un sunet suplu, ca de material sfasiat de cutit, un ffșșș prelung. Am sarit din pat si am alergat jos, oprindu-ma in fața blocului, unde un barbat negricios ii croia victimei sale haina cu miscari ample de cutit, totusi fara sa-l raneasca. E tigan, mi-am spus; arata ca un Dadan Karambolo la inceput de cariera, putin ghinionist, dar cu talent promitator. M-a observat si mi-a ranjit cu malitiozitate, la care i-am strigat ca o sa chem politia, numai ca sa-mi dau seama, in aceeasi secunda, ca uitasem numarul. Chiar atunci, la trecerea de pietoni a oprit un vehicul foarte ciudat, ca un autobuz londonez supra-etajat incrucisat cu un camion militar kaki, iar micul grup din fata mea s-a urcat in el, razand si lasandu-ma intr-o stare de stupefactie.
Nu te enerva, asa fac in fiecare noapte, mi-a spus un adolescent si a intrat in farmacia de la parterul blocului. Un al doilea autobuz ciudat a oprit pe strada, asa ca am alergat spre el si m-am urcat la nivelul superior, sperand sa aiba acelasi traseu cu autobuzul mustaciosului. Spre surprinderea mea, soferul isi avea cabina tot sus, iar trecerea pe culoarul deja stramt era blocata de un targovet asezat pe un scaun cu spatar de pluș mov. Acesta discuta cu patima cu vecinii lui, un targovet cu aer amarat si un batran bonom, cu burta generoasa. Batranul mi-a facut semn sa ma asez langa el, asa ca m-am strecurat pe culoar si i-am facut pe plac. Mi-am dat seama ca cei trei il barfeau pe sofer. Targovetul de pe scaunul mov, indeobste, era foc si para; spunea ca niciodata n-o sa-l lase pe sofer sa obtina ceea ce vrea, ca o sa gaseasca el o cale de a-i pune bete-n roate. Batranul isi mangaia parul complet alb, radea printre dinti si-mi facea cu ochiul, intaratandu-si si mai mult tovarasul. Al treilea se multumea sa aprobe vorbele primului targovet.
Autobuzul s-a oprit in fata unei piete. Era zi acum. Am coborat din el si m-am invartit o vreme printre vanzatorii de zarzavaturi. Nimeni nu parea sa ma observe, in afara de un barbat inalt si uscativ, care se pironise la capatul unui rand de tarabe si ma urmarea cu mainile-n san. Ii vezi? mi-a spus; ticalosul ala vrea sa-i cumpere pe toti. Le-a cumparat deja toate pamanturile, dar nu-i ajung. Vorbea astamparat, dar ii ghiceai incordarea si m-am rugat sa nu plesneasca in prezenta mea. Ma simteam atrasa de el. Semana un pic cu Zobar, avea un aer sanatos, de stepa. M-a tras de mana, spunandu-mi ca vrea sa-mi arate cum au ajuns pasunile, si l-am urmat. In curand am ajuns pe o culme, de unde coborai pe un fel de pasuni alpine, iar mai in vale se vedeau paduri. Ceea ce trebuie sa fi aratat minunat cu ani in urma era acum impanzit de o retea de garduri de sarma. Tot pamantul era parcelat in bucati inexplicabile, iar singura cale de acces era o poteca, delimitata de garduri inalte, la randul ei. Mi se strangea inima la vederea smocurilor inalte de iarba, crescand ingradite, si ma intrebam cum ar putea fi de folos cuiva in acest fel. Am coborat poteca pana am intrat in padure; ma asteptasem ca aceasta sa fie scutita de tratament, dar era imprejmuita de sarma ghimpata si la fel de parcelata pe dinauntru. I-am spus insotitorului meu ca voi face ceva pentru a schimba situatia si acesta mi-a strans mana, zambindu-mi neincrezator.
M-am intors singura la tarabe, unde activitatea continuase nestingherita, si mi-am reluat plimbarea printre ele, caindu-ma de promisiunea facuta la repezeala. Adevarul era ca nu aveam nici o idee pentru a recupera pamanturile. Am observat ca iar ma urmarea cineva: de data asta, era tiganul din fata blocului, asezat pe-o piatra la marginea pietei, cu acelasi zambet rautacios. M-am indreptat spre el in mers leganat si mi-a spus ca tot ce vad cu ochii va fi al lui in curand. Ii mai trebuia doar o femeie, a adaugat si-a sarit pe mine, mai-mai sa-mi rupa camasa. Pana sa pot scapa din imbratisarea lui, a reusit sa-mi desfaca fota; nu-mi dadusem seama ca port asa ceva si nu stiam cum s-o inchei la loc, pana n-am gasit o capsa intr-un colt de material. Individul parea din cale-afara de amuzat si m-a tras cu forta spre culme, laudandu-se cu pamanturile lui. I-am ascuns ca le vazusem deja si l-am urmat, smucind, pe aceeasi poteca de mai devreme. Imi venea sa tip nu te mai umfla in pene, stiu cum sa fac ca sa pierzi totul, dar m-am abtinut. De data asta, n-am intrat printre copaci; m-a dus pe-un drum ocolit, pana la o sosea asfaltata. Apunea soarele si, la marginea padurii, o femeie cu batic statea aplecata asupra unei galeti, adunand radacini. Cand s-a indreptat de spate, ne-a vazut si a alergat spre noi, sarindu-i tiganului in brate si alintandu-l. Nu mi-a venit sa cred: arata exact ca mine. Am inlemnit. Tiganul, in schimb, radea in hohote si nu parea deloc deranjat de mangaierile ei.

Cold again

2010-10-02T21:22:00.005+01:00

Acum cateva nopti mi se facuse pofta de o tigara. Era trecut de doua, nu puteam dormi si, asezata pe marginea patului, simteam ca-mi lipseste ceva din mana. Toata ziua gustasem fumul inecacios, de la noul coleg de casa, aparent un fumator inrait. Daca m-as apuca vreodata de fumat, as face-o stand pe marginea unui pat, intr-o noapte de insomnie sau dupa sex, ca sa completez un moment de tacere. Cred ca mi-ar veni foarte natural, si calm.
In other news, daemonul s-a intors din exil si-mi toarce la ureche, desi numele scris in cuneiforme sub genunchiul drept nu s-a sters inca. Probabil a venit sa ma asculte din ce am invatat. Totul o sa devina mult mai interesant acum...

Mode d'emploi pour le présent

2010-09-21T22:00:00.004+01:00

La mémoire, tout ca, on a pas besoin. J'aime mieux le présent. C'est plus... c'est plus excitant, le présent. J'aime bien la musique. Et des choses qui s'abîment, j'aime bien les fleurs, j'aime... L'amour... L'amour, oui, il faut le vivre, évidemment. Il faut vivre dans le présent, aussi, parce qui s'il y a pas le présent, c'est pas vivant, ca meurt. Ce qu'il est le plus important pour moi, c'est comprendre ce qu'il m'arrive. Bien, pour comprendre ce qu'il m'arrive, j'essaie de voir a quoi ca ressemble, tout que j'ai déjà connu, ou que j'ai vu chez les autres. C'est difficile, c'est difficile dans le présent. C'est pour ca que j'aime le présent, parce que pendant le présent j'ai pas le temps de réfléchir, je peux pas penser. Pardon? Non, je peux pas comprendre. Je peux pas comprendre le présent, c'est plus fort que moi. Bien sur, ce que j'aime, ce qui m'intéresse, c'est cette... c'est cette chose qui m'échappe, que j'arrive pas à contrôler dans le présent. C'est pour ca que j'aime ca. J'ai envie de le contrôler parce que je pense, parce que je peux pas m'empêcher de penser, parce que je suis pas un animal. Les fois, je regrette... eh bien, les animaux, ils sont naturels, ils ont les gestes natu... c'est toujours beau, les animaux. Mais, voila, nous il faut qu'on comprenne. Eeeh, est-ce que je suis heureuse? Non, je suis pas heureuse, parce que, parce que... justement parce que j'ai pas de vie présente. Parce que je suis a jour avec moi-même, mais je suis surprise par rien de ce qu'il m'arrive. Si, si, il y a beaucoup de choses que j'ai fait dont j'ai honte. Justement parce que, quand elles arrivaient, j'ai pas su... j'ai pas su... me préparer, j'ai pas su... Non, j'ai eu honte après. J'ai eu honte après parce que je n'ai pas su connaitre que c'était pas bien. Mais pendant, non. Pendant le présent, non. C'est pour ca que j'aime le présent. Parce que pendant le présent, je ne peux pas, ca m'échappe... je sais pas ce qu'il arrive. Ca empêche de devenir fou, le présent.
(Une femme mariée: Suite de fragments d'un film tourné en 1964, Jean-Luc Godard)

Dear amnaesia,

Please come visit me every now and then. By all means, do.

Yours sincerely.

Ada Milea

2010-09-17T19:25:00.004+01:00

Tataaaa, tata, facultatea-i gata,
Unde sa mai mearga fata?
Si ma opresc aici, deocamdata. Cu versurile si cu studiile superioare. Dizertatia a fost predata la termenul stabilit, dupa cum scrie si pe chitanta de la secretariat. Ghicesc ca urmeaza cateva saptamani ciudate, in care o sa fiu ca fata din basmul (cules) de Ispirescu - o sa merg spre imparatie nici calare, nici pe jos; nici imbracata, nici dezbracata; nici pe drum, nici pe langa drum. Intr-o stare care poate fi definita cel mai bine prin negatii. Totusi, nu ma apasa nimic; dezorientarea, frica si nemultumirea o sa apara mai tarziu. Acum am calmul si senzatia de gol pe care ti le lasa un lucru dus la capat.

August, pe scurt

2010-09-03T21:58:00.004+01:00

Masterandul care-si scrie dizertatia este o faptura de compatimit. Simtindu-se chemat a strivi corola de minuni a lumii, si-a petrecut, totusi, cea mai buna parte din vara intr-o lenevie dezgustatoare, pe care n-o poate justifica nici cel mai pur balcanism. Lucrarea-i de capatai a fost, astfel, amanata pana in momentul in care finalizarea ei a impus masuri draconice. Recluziune. Masterandul s-a legat frate cu Daniil sihastrul si o seama de alti schimnici, asa incat nu mai iese din casa decat de trei ori pe saptamana: o data ca sa-si umple camara, o data pentru un minimum de socializare si o data ca sa alerge prin paduri, sa-si aeriseasca creierii; laptopul i-a devenit cel mai bun prieten. Abstractizare prin exces de matematica. Masterandul nu cauta cuvantul care sa exprime adevarul, pentru ca stie ca adevarul lui se afla in numere; asadar, cauta acea combinatie de cifre arabe si litere grecesti care sa-i explice totul, sa-i potriveasca modelele pe date si datele pe realitate, sa-i explice trecutul pana la a saptea zecimala si sa-i prevada fara gres viitorul; calculeaza zile intregi, pentru ca in momentul in care se confrunta cu rezultatele, sa-si dea seama ca a neglijat un detaliu semnificativ de la inceputul veacurilor, si ca trebuie sa refaca tot... Introspectie crunta. Masterandul se simte cu un pas inaintea omenirii intregi, pentru ca cerceteaza ceva absolut nou, sau macar omis din munca altora, dar in acelasi timp se afla la ore bune de mers in urma ei, nefiind pe deplin convins de valoarea demersului sau; isi pune intrebari legate de cresterea viermilor de matase si a elefantilor pitici; este mic, umil, confuz si neincrezator; dezorientat si vesnic somnoros, pentru ca traieste, simultan, pe mai multe fusuri orare; exprimarea lui abunda in gerunzii si verbe precum indica, sugereaza si denota, ceea ce, dupa cum stim, arata saracie deopotriva in limbaj si in gandire, si iata-l, dintr-o data, complexat! Necuratie trupeasca, sufleteasca si a spatiului locativ. Sa spunem doar ca masterandul a ajuns sa se pieptene o data la cateva zile si ca vasele nespalate i se aduna pe birou, pentru ca nu le evacueaza decat saptamanal. Dieta profund improprie. Consumul excesiv de biscuiti ii dauneaza grav sanatatii, iar statul prelungit pe scaun ii cauzeaza dureri lombare. S-a obisnuit ca in fiecare seara sa bea cacao cu lapte, careia la inceput ii adauga esenta de vanilie, mai apoi a trecut la scortisoara, ca sa se opreasca la esenta de rom; involutie evidenta!
In fine, dupa aproape o luna de munca silnica, atunci cand intrevede sfarsitul lucrarii, in loc sa se avante in lupta cu elan reinnoit, isi baga picioarele si o ia spre dealuri...

Drog de luna-n secera

2010-08-01T17:26:00.004+01:00

Euforia plajei din Eforie, unde, mult dupa miezul noptii, el inota cautand scaparici fosforescenti, in vreme ce eu, ametita de cel mai dulce vin baut vreodata, ma plimbam prin apa putin adanca, cu ochii atintiti la luna si suflecandu-mi incet poalele rochiei lungi, asteptandu-l sa iasa din mare... si sa ma imbratiseze, macar.

Mitologie moderna, stravezie

2010-07-07T00:07:00.005+01:00

Au trecut doua anotimpuri de cand Ulise a plecat de acasa.
In fiecare seara, cand apune soarele, Penelopa se inchide in odaile ei si incepe sa se destrame. Isi desface fașele in care-i sunt invelite bratele si pantecele acoperite de rani - caci Ulise a crestat-o, inainte sa plece, cu o lama zimtata. Ziua, babele din cetate ii spala pielea cu decocturi, o ung cu alifii si o leaga in panza cea mai fina; noaptea, ea insasi isi rupe crusta, isi musca ranile ca o catea innebunita si isi freaca sare in carnea vie.
Ca sa nu uite ca Ulise e plecat pe mare, printre sirene, dar nu se leaga de catarg si nu isi astupa urechile cu ceara. A pornit spre Troia, dar in veacul acesta, nimeni nu stie unde se afla Troia sau daca femeia rapita si inchisa acolo este, intr-adevar, frumoasa. Corabia lui Ulise s-ar putea scufunda sau, mai rau, rataci.
Penelopa le-a spus petitorilor: asteptati sa mi se vindece ranile, atunci imi voi alege un alt barbat.
In răstimp, se imbata cu vorbele dulci pe care i le-ar spune celui plecat.

Excursii

2010-06-27T23:45:00.003+01:00

Durham. Un orasel superb, la o ora de mers cu trenul la nord de York. Are tot ce-i trebuie unei asezari englezesti respectabile: un castel si o catedrala vechi de aproape o mie de ani, regata anuala pe raul Wear, bunicute octogenare si multa verdeata. Mai multe informatii se gasesc aici. Imi face o placere biografica mai mare sa consemnez motivul pentru care, pret de aproape o ora, mi-a parut rau ca nu am ales universitatea din Durham in locul celei din York - anume ca studentii invata si locuiesc in castel! As fi putut locui, pentru un an, intr-o minunatie de castel medieval, perfect intretinut si rasfatat pana in zilele noastre! M-as fi putut plimba prin galerii impodobite cu tobe, tapiterii, cufere japoneze si colectiile de arme ale episcopilor care au trait, cu secole in urma, in castel; si sunt sigura ca podelele ar fi scartait in mod fantasmagoric dupa asfintit! As fi putut cina, de doua ori pe saptamana, in rochie de seara, impreuna cu rectorul, decanul si profesorii mai importanti, intr-o sala de mese imbracata in panouri de stejar, cu panoplii impunatoare si portretele alumnilor de seama la mare cinste! In fine, mi-as fi putut baga nasul intr-o bucatarie cu bolti grele de piatra, in care s-a tot gatit, fara incetare, de pe vremea lui William Tell! The lap of luxury - mai aproape de-atat de fascinanta aristocratie englezeasca, cu ifosele si adoratia ei fata de traditie, nu cred ca voi fi niciodata. Dupa cum spuneam... pret de aproape o ora, cat a durat turul castelului, am inghitit in sec, apoi mi-a trecut. Nici macar nu am o rochie de seara prezentabila.
********
Londra. Baby! In sfarsit, am reusit sa vad si altceva decat metroul si trenurile spre aeroport. Am avut cateva ore de plimbare sontac-sontac pe malurile Tamisei (due to improper footwear), de la Tower Bridge pana la Big Ben, ca un turist asiatic constiincios. Spre marea mea deznadejde, nu mi-a placut. Cer innourat, Tamisa se prezenta baltoasa si murdara, cu o sumedenie de macarale lucrand de zor la cladirile din apropiere, ca niste picioare fracturate de lacusta. Gri. Poduri peste poduri, pentru masini, trenuri si pietoni, nici unul nu se potrivea cu cel de dinainte. Lucru valabil si pentru zgarie-norii din City, care mai mult mi-au zgariat ochii cu amestecul lor de stiluri industriale. O atmosfera ca de dupa razboi, nesiguranta care te face sa te uiti dupa umar. Coloane de gunoaie purtate de vant langa London Eye. Turisti... cu aer de refugiati dezorientati. Mare pacaleala! Si totusi, m-as duce sa lucrez la Londra... ar fi atat de convenabil! Se pare ca am devenit foarte pragmatica...
Mint, mi-a placut cate ceva. Pe gazonul de langa Westminster Abbey erau intinse corturi de protestatari la adresa capitalismului disfunctional, a razboiului din Afganistan si a inchisorilor din Sri Lanka. Superba alaturare! Mai incolo, un tip canta la un instrument muzical nou, inventat dupa anul 2000, al carui nume l-am uitat, dar care arata ca doua capace puse unul peste altul. Si suna bine. Aa, desigur, si sushi-bar-ul la care am luat pranzul... se putea?
********
Gata cu plimbarile! De maine - azi - ma apuc de dizertatie...

De l'autre bout du monde

2010-06-25T19:56:00.003+01:00

J'essaie de retrouver mon français. Et d'oublier l'avenir proche, le futur proche et tout le temps.

Sur la route qui file loin
Derrière elle son jardin
La route est longue jusqu'à la mer
Arrivera-t-elle avant l'hiver
Et elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin
T'oublier oui elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin
Sous les ronces sous les bruyères
Et sous la mousse et sous la pierre
Sous les algues et sous la mer
Poser les cendres de l'être cher
Et elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin
T'oublier oui elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin

Inchipuirile satului si fapturile sale nepamantene

2010-06-16T19:59:00.006+01:00

Aseara am citit, cu Luminița, din Ingeri, zmei si joimarite (culegere de mitologie populara pe intelesul copiilor). Cine cuteaz-a râde va fi chinuit de fapturi de poveste... asa ca ciuliți urechile, luati aminte si nu lasati vasele nespalate!
Se spune ca Marțolea are de obicei infatisare de țap, cap ca de om, cu coarne, si copite in loc de talpi. Dar se poate preface in noua chipuri diferite in aceeasi noapte. Infatisarile preferate sunt cea de fecior fermecator sau cea de baba in haine albe. Cand nu bantuie satele, locuieste in tinuturi muntoase greu de strabatut si pietroase. Ca toate fiintele necurate, are putere numai noaptea, pana la rasaritul soarelui. Se crede ca Marțolea, atunci cand apare ca fecior, este o fiinta iubareata. Dezmiarda pacatoasele, le saruta si le gadila pana le omoara, ba, uneori, nici moarte nu le da pace. Scapa de sub puterea lui fetele care reusesc sa se marite, dar acestea putine sunt. Fetele chinuite de Marțolea se pare ca se fac strigoi; de aceea, trebuie ingropate cu fața in jos.
Joimărița este si mai rea. Ea este slujnica Joii Mari din Saptamana Mare. In ziua ei umbla prin sate, sa vada daca femeile au terminat de tors canepa si de tesut panza. Imbracata in negru, ingrozitor de urâtă, cu fața afumata si dintii ciobiti, intra prin case si le pedepseste pe femeile lenese, care nu au terminat de tors canepa, de spalat hainele, de curatat casa inaintea sfintei sarbatori a Pastilor. Inalta cat un arbore si groasa ca o bute, cu o gura cat o groapa si dintii precum lopetile, si inca iute de picior, Joimărița se ajuta de o galeata cu jar, cu care umbla din casa in casa, intreband:
Câlții, câlții,
Tors-ai câlții?
Câlții dacă n-ai torcat,
Mâinile ți le-am tocat!
Si canepa netoarsa ii raspunde din toate cotloanele, dand-o de gol pe gospodina lenesa. Atunci Joimărița arde mainile celor lenese cu jar, le pune cu ochii pe carbuni aprinsi, le arde caltii, le zdrobeste unghiile. La fel se intampla cu barbatii care nu au strans gunoiul din curte sau nu au terminat de reparat gardurile.

De necrezut, Marțolea traieste si in zilele noastre, si (se) arata cam asa...

De unde-o fi invatat sa cante? Aflam tot din carte:
Oamenii din vechime stiau chiar cum sa obtina un fluier fermecat, care sa cante maiestrit, cu ajutorul milostivelor. Cel care-si dorea un astfel de instrument astupa gaurile unui fluier obisnuit cu ceara rosie, il umplea cu lapte de capra si, dezbracat, se ducea sa-l ingroape la o raspantie. Nu il ingropa oricum, ci cu mainile legate la spate. Dupa trei saptamani, il dezgropa tot cu mainile la spate si tot dezbracat, apoi canta intruna pana acasa, avand mare grija sa nu priveasca indarat, ca sa nu-l poceasca ielele. Si se spune ca fluierul canta, chiar daca mai inainte stapanul nu stiuse sa-l foloseasca.

Pe Joimărița inca n-am gasit-o pe youtube. Ah, iar Luminița zice ca pe Michael Jackson l-ar fi luat, de fapt, ielele.

Domesticire

2010-06-12T00:32:00.008+01:00

Tata tace. Asculta, indelung: minute, ore, zile, luni. Te asculta si nu spune nimic, poate doar ridica din umeri. Mai ca mi-l imaginez facandu-si cruce in fata linistii, rugandu-se ca nimic sa nu i-o spulbere, niciodata. Eu si tata ne intelegem cel mai bine cand citim impreuna in sufragerie: el pe fotoliul din stanga, eu pe cel din dreapta, o veioza galbuie intre noi. In tacere, desigur. Si-apoi, dupa ani in care linistea lui nu te-a lasat sa-i spui nimic, iti dai seama ca a inteles, si ca te astepta de mult sa constientizezi acest lucru. Gentlemanlike.
Mama vorbeste. Cred ca ar putea vorbi incontinuu si fluent, oprindu-se doar din cauza unui lapsus, despre cate-n luna si in stele. Ii plac introducerile lungi. Ca sa ajungi sa vorbesti cu ea, trebuie mai intai sa asculti tot ce i s-a intamplat in ziua respectiva, de la durerea de stomac de dimineata pana la faptul ca si-a uitat abonamentul de metrou acasa (din nou!) si a trebuit sa cumpere o cartela de doua calatorii. E cumplit de extrovertita, cel putin cu nimicurile. Cu ea ma intelegeam cel mai bine cand dormeam impreuna, si stateam de vorba pana noaptea tarziu - caci numai dupa ora 1 ajungeam la treburile esentiale. Si era amuzant s-o aud impartasindu-mi lucruri pe care tata nu trebuie sa le stie, desi, probabil, le banuia, asa cum si ea ii ghicea secretele. Ma linisteste gandul ca stiam secretele atat de stravezii ale parintilor mei; il iau ca pe o dovada ca se iubesc, inca. Cred ca peste vreo zece ani o sa formeze un cuplu de batranei tare simpatici.
Totusi, tata este caracterul dominant in antiteza asta, asa ca, de-a lungul timpului, mama a invatat sa paseasca usor si sa nu tranteasca usile. Eu sunt ca tata pentru ca tac mult, la inceput, si ca mama pentru ca, o data ce-mi dau drumul la gura... iar apoi ma rusinez... dar mi-am mai recunoscut slabiciunea asta.
Acum mi-e dor de ei, cu o intensitate neasteptata. Si imi reprosez ca i-am judecat prea aspru, de multe ori.

Thanksgiving

2010-06-07T11:43:00.004+01:00

Doamne, multumesc pentru vestile bune.
Si pentru fratele mai mare, care te scoate la plimbare sa consumi adrenaline rush-ul cauzat de vestile bune si te lasa sa te dai in leagan inversunat, o ora intreaga, pana ti se face rau de la stomac si se intuneca de tot; iti povesteste teoriile lui legate de extraterestri si justitie universala, aiurite si fara nici o legatura cu buncarele subterane unde guvernul american experimenteaza pe saturnieni; ca apoi sa-ti povesteasca despre fetele texane de care i-a placut in adolescenta; fratele caruia trebuie sa-i explici ca leaganele se pot da peste cap si ca pisicile fugite de-acasa numai rar se mai intorc; dar mai presus de toate, ii povestesti amintiri pe care nu le poate intelege, carti care nu vor fi publicate niciodata, proiectiile tale asupra fetilor frumosi lipsiti de poezie si dureri care inca nu s-au intamplat... cu atata sinceritate, de parca nu i-ai vorbi unui om, ci pustietatii. Poate ca a meritat sa plec atat de departe si sa fiu atat de singura ca sa gasesc un frate ca tine, Owen. A! si multumesc ca ai pus coji de oua pisate in jurul petuniilor mele, ca sa nu le mai manance melcii frunzele.

Behavioural finance in the 60s

2010-05-29T12:53:00.004+01:00

Leisure reading in between exams.
We are all at a wonderful party, and by the rules of the game we know that at some point in time the Black Horsemen will burst through the great terrace doors to cut down the revelers; those who leave early may be saved, but the music and wines are so seductive that we do not want to leave, but we ask, what time is it? what time is it? Only none of the clocks have any hands.
[...] Which brings us back to what The Money Game is about - image and reality and identity and anxiety and money, in that order. If you don't know who you are, this is an expensive place to find out, the book says. (!) That had to do with people who want to lose, people who want to play out life scripts in the marketplace, old tapes in their heads.
From the preface to The Money Game by Adam Smith (only a pseudonym), 1967.

Later edit. Another delightful little passage:
But if you have your money managed for you, then you are not really interested, or at least the Game element - with that propensity to be paid for - does not attract you. I have known a lot of investors who came to the market to make money, and they told themselves that what they wanted was the money: security, a trip around the world, a new sloop, a country estate, an art collection, a Caribbean house for cold winters. And they succeeded. So they sat on the dock of the Caribbean home, chatting with their art dealers and gazing fondly at the new sloop, and after a while it was a bit flat. Something was missing. If you are a successful Game player, it can be a fascinating, consuming, totally absorbing experience, in fact it has to be. If it is not totally absorbing, you are not likely to be among the most successful, because you are competing with those who do find it absorbing. (!)

Ars poetica

2010-05-23T18:19:00.013+01:00

De cateva zile, e neobisnuit de cald, de parc-ar fi venit vara in York. Liliacul vecinilor e inflorit de cateva saptamani si nici gand sa se scuture; la fel si castanii. Avem si un soi cu flori roz, o sa-i spun Castanea sativa de Bull Lane (straduta spre care da lucarna mea). E atata liniste si verdeata, incat ma simt ca si cum as locui la marginea padurii. In plus, iata ce muzica ascult in fiecare seara:

Solistului ii place sa cante de pe horn! Dar e atat de sperios, incat deocamdata n-am reusit sa-i fac nici o poza.

E ca si cum zilele astea superbe ar fi fost anume trimise ca sa ma impace cu amintirea iernii petrecute aici. N-ar trebui sa cartesc, totusi... nu sunt pe deplin multumita. Yorkul verde si cald e prea frumos, intr-un mod prea explicit. Traind atata timp in Romania, m-am obisnuit sa descopar margaritare in noroi, sa ma extaziez in fata florilor de mucegai. Nu mi-e dor de blocurile gri, dar imi placea sa scotocesc dupa frumusetea neasteptata, ascunsa bine in cotloanele lor vechi, prafuite si impaienjenite. Frumuseti nepieptanate, neintentionate, detalii care nu-si stiau propriul farmec, tocmai prin asta puternice. Parca m-ar fi infierat Arghezi. Splendorile englezesti, etalate in mod firesc si ecologic, la indemana oricui, nu ma emotioneaza decat la suprafata. Proportiile tabloului sunt deja cele ideale, deci nu le pot imbunatati cu nimic si vor ramane in aceeasi perfectiune rece si dupa trecerea mea. Tanjesc dupa un peisaj pe care sa-l pot atinge, in vreun fel. Un efort estetic. Din cauza asta, sunt nelinistita aici si stiu ca ma voi intoarce acasa. E un pic absurd, e de baaa, baga-ti mintile in cap, dar e o explicatie.

Update

2010-05-16T15:36:00.007+01:00

For years now, I've been living in the wrong sonnet.
91.147.141?
Dupa sesiune, mi-ar placea sa merg la Stratford-upon-Avon.

Mai multe despre gradinarit

2010-04-28T16:21:00.004+01:00

Dupa narcise, a venit vremea petuniilor. Poate cu ocazia asta o sa invat, o data pentru totdeauna, care este diferenta dintre petunii si begonii.
Ma uit la pamantul din gradina si ma simt ca Ion...

SURFINIA (Var. Keikerul)
Maintenance: Prior to planting water the plants well and lightly pinch any side shoots to encourage bushy growth. Surfinia are heavy drinkers (ce flori betive!) and feeders (oare ce-or manca?). The use of a slow release fertiliser is recommended and in addition feed regularly with summer plant food (auzi, dieta de sezon!) throughout the summer. Remove dead flowers for continuous flowering until first frosts.

Cand vulcanii iti dau timp

2010-04-20T21:20:00.011+01:00

...prima zi se petrece despicand gheme in patru. Si nu cu sabia.
Am inceput sa arat ca mama, cand era de varsta mea. Iar cand nu sunt acasa, ma si port ca ea.
Locul meu, locul meu. Il stiu; mi-am confirmat asta; ma autoconving ca trebuie amanat.
Dorm cu dusmanul (in engleza). Tot albul este patat... (in italiana)
Forfota, fojgaiala continua din stomacul meu, intr-unele dimineti. De ce gelozia este semn de feminitate? Vreau sa cred. Vreau impulsuri bune. Vreau sa iert, orice-ar fi de iertat, pana mi s-ar consuma toata iertarea. Ma simt ca intr-un roman de Dostoievski. Deschide-mi usa, crestine...
Si daca tot sunt aici: copilaria. Cand o s-o pierd, bunatatea mea se va duce cu ea.
Daca se va intoarce vreodata, pe Tori il voi reboteza: Sașa.
E neverosimil cat din fericirea mea a ajuns sa depinda de obtinerea unui job. Creierul imi palpiteaza ca o virgina careia-i intarzie iubitul. Si-apoi? in timpul... dupa...?
Simtul tactil este complet lipsit de memorie. Buricele degetelor o sa uite toate atingerile si capetele stranse la piept.
Generatiile astea! cateodata empatizez cu toate truismele. Le simt si ma rusinez.
Ciutele se transforma in oi. Iar furtunile din pahare cu apa, in picaturi chinezesti. Indur, indur. Sari-mi-ar tandara!
Oare mai apuc sa pun arpagic in peticul de gradina din spate? Caci Owen isi construieste bike shed.

Still, people love me

2010-04-16T21:51:00.007+01:00

Or is it that people still love me?
O sa incerc sa le tin minte pe amandoua. Zilele de dupa Pasti au fost luminate si minunate. Am vorbit, am ras, am mangaiat, m-am deschis, am urlat catre morile de vant... intrupate, am luat ceea ce mi s-a dat si am dat cat s-a lasat primit. Raman lucruri nerezolvate si caldura neoferita, dar le voi pune bine, pentru urmatoarele intalniri, oricand ar fi. O, multumire smerita!
In ultimele zile nu vreau sa dorm deloc.

Pierdut

2010-04-11T16:15:00.005+01:00

Tori a plecat in calatorie azi-noapte, candva intre orele 1 si 4. A luat-o spre balconul unor vecini care au o preafrumoasa pisicuta, iar undeva pe drum a cazut de la etaj si, speriat, a fugit pe strazi. Cel mai probabil, este inca in zona Ion Mihalache - Maresal Averescu. Daca-l vedeti, va rog mult sa-mi dati de stire! Scrieti-mi la georgiana7487@yahoo.com

Sa ne pastram parasuta

2010-03-22T21:53:00.007Z

Valiza mi-e gata. Si ma vad acasa, stand la birou, gandindu-ma la clipa aceasta, in care nimic nu este consumat, la clipa de atunci, in care timpul mi se va fi consumat pe jumatate sau in oricare alta proportie, si la o clipa si mai indepartata, cand voi fi din nou la biroul de aici si totul se va fi consumat. Asa ma legan de fiecare data, intre anticipare si melancolie. Stiu ca va trece repede. Anii care vor veni, cel mai probabil, vor fi oscilari intre doua birouri. De vreme ce exista, drumurile trebuie sa se umple de calatori.
Dar s-o lasam aici pe Georgiana nordica, care rumega de trei luni aceleasi ganduri cu atata constiinciozitate bovina incat le stie pe dinafara si in ordine inversa, fiinta care se deda extremelor cu o placere de-a dreptul masochista, agorafoba, sihastra, cantareata de strada, mistica, exotica, intunecata si japoneza; sa ne intoarcem la versiunea ei sudica, deschisa, vesela si iubitoare de oameni. Fie chiar si pentru putin timp, dar din toata inima.
Je volerai au sud
Me rechauffer la face
Mon amour avec toi
Je reve et je me fasse [?]
Doamne, sa nu fie nori in sud.

Poezia fratilor Vacaresti

2010-03-18T11:13:00.008Z

Lumea a fost creata in sase zile, iar narcisa mea a inflorit in noua.

Trois

Cinq

Sept

Neuf Zeita fertilitatii era, de fapt, o oala de pamant.

Sa radem cu Marquez

2010-02-23T10:40:00.005Z

Cu gura pana la urechi... Din Dragostea in vremea holerei.

Unchiul Leon al XII-lea s-a ocupat de toate detaliile operatiei de parca ar fi fost vorba de proprii lui dinti. Motivul interesului deosebit pentru protezele dentare, manifestat inca din primele sale calatorii pe fluviul La Magdalena, era pasiunea obsesiva pentru bel canto. Intr-o noapte cu luna plina, pe cand se aflau in dreptul portului Gamarra, a facut pariu cu un topograf neamt ca o sa trezeasca din somn vietuitoarele padurii cantand o romanta napolitana pe puntea capitanului. Putin a lipsit ca sa castige. Prin bezna ce invaluia fluviul, se simteau bataile de aripa ale starcilor in mlastini, nelinistea caimanilor care bateau apa cu coada, spaima pestilor care incercau sa sara pe tarm, dar la nota culminanta, cand cei adunati pe punte s-au temut pentru viata cantaretului, convinsi ca o sa-i plesneasca arterele de atata incordare, proteza i-a scapat din gura o data cu rasuflarea finala si s-a cufundat in apa.

Bâlbâdâc! :))

Goodricke

2010-02-19T17:43:00.003Z

Fericiti cei care se ratacesc, caci ei vor vedea primii ghiocei.

Casnice

2010-02-11T19:57:00.004Z

Nemesis-ul gospodinei Georgiana este una dintre esarfele indiene de la Amsterdam. Ori de cate ori a spalat-o, apele ei verzi-albastrui si-au descoperit veleitati de Monet si s-au imprimat pe celalalte - nevinovate - rufe. Prima data, pe un prosop alb; fecioria lui trebuie sa fi fost prea de tot, langa esarfa! A doua oara, pe un asternut cu flori roz, care au devenit oliv; o nuanta placuta ochiului, intr-adevar. A treia oara, pe tricouri, sosete si cam tot ce-a putut corupe...
Gospodina noastra este gata sa faca mea culpa, pentru ca stie, instinctiv si la nivel de cromozom X, ca esarfele n-ar trebui spalate la masina - dar nici macar la 30 de grade si program scurt?? Se pare ca nu va fi niciodata o nevasta buna... :)
Parafrazandu-l pe inteleptul domn Orwell, toate rufele sunt colorate, dar unele sunt mai colorate decat altele...

Filmska muzika

2010-02-02T21:19:00.008Z

Mama, ce dor imi e de suprarealismul de acasa! De nepotrivitul intalnit la tot pasul, de piesele care nu se imbina perfect, de portitele absurde prin care sa te strecori, de neprevazutul stupid, de rasul tinandu-te de burta! De carpato-danubiano-pontico-sudico-balcanico-aiuricooo... Aici totul e prea normal, prea planificat, prea politicos, prea merge ca pe roate... nu am de ce sa rad si mor cate putin, zi de zi, poezia si nebunia din mine. Vreau un pic de haos, desi mi-e lene sa mi-l creez de fiecare data...
In seara asta, totusi, mi-am dat silinta. Mi-am amestecat singura senzatiile. Biscuiti dupa portocale. Film. Dansat prin camera goala pe Kalasnjikov, in maieu si cu o bucata de pasta de modelat in mana. Imprimat opt degete incrancenate in cochilia ei. Manjit tastatura cu lutul de pe maini. Dansat din nou, eu, nedansatoarea. In ordinea asta.
Orchestra (this one's for you, Ana):
When your hand was down to my dick
it felt quite amazing
and now that that is all over
all we've got is the silence
In the deathcar
we're alive

Oniric II (cosmar englezesc)

2010-01-13T21:14:00.004Z

[...] Judecand dupa zidurile inalte de piatra si gazonul tuns la perfectie, eram in curtea interioara a unei abatii. Eu si o droaie de fete, ca dintr-un pension de domnisoare, tipand si razand. Cautam un loc unde sa ne schimbam din hainele de munte intr-o tinuta mai putin... frapanta. Nu gaseam nimic: cei cativa arbori risipiti prin curtea abatiei erau golasi, neoferind nici un pic de intimitate. Deodata, prietena mea mi-a spus ca unele dintre fete au inceput sa se schimbe in culoarul stramt dintre doua ziduri, asa ca am luat-o intr-acolo. Cand sa incep sa ma dezbrac, am vazut cu mare claritate, aproape de noi, capul chel al unei stafii cu pielea albastra-gri, mai mult translucida, si trasaturile supte. Am tipat si-am luat-o la fuga, iar stolul de fete s-a zburatacit in toate partile.
M-am pomenit in interiorul neasteptat de modern al abatiei. Avea mai degraba aerul auster al unei scoli primare, cu peretii vopsiti in acel galben-mustar care nu exprima nimic. Inca mai voiam sa ma schimb, asa ca m-am indreptat spre baie, unde era plin de fete. Altele, necunoscute, dar la fel de agitate. Cand sa intru intr-un cubicul, totul a-nceput sa se zgaltaie, ca de cutremur. Dar nu era cutremur, pentru ca obiectele din baie nu se miscau: mai degraba tremuram noi, oamenii, ca la rascrucea unor vanturi ostile si puternice. Aerul era plin de ceva rau, si acel ceva ma sufoca fara sa ma stranga de gat, parca din plamani, ma storcea. Cand s-a terminat, am stiut ca fusese o stafie, poate alta decat cea vazuta mai devreme. Am observat ca afara se intunecase si ca toate fetele aveau semne albastre, ca niste filigrane de cerneala, pe chip sau pe gat.
Trebuia sa plec de-acolo, sa scap, asa ca am luat-o aiurea prin abatie, cautand sali mari, luminate. Locul era intr-adevar organizat ca o scoala, vopsit peste tot in aceleasi nuante galbui, untoase, dar nu gaseam deloc ceea ce cautam. Ma taram prin culoare lungi si inguste, iar incaperile nu aveau geamuri; lumina era artificiala si slaba. Mai rau, nici tipenie de om, si mai tare decat orice ma temeam ca stafia ma va lovi din nou, si ca voi muri singura. A mai aparut de cateva ori; nu mi s-a mai aratat, dar am simtit-o, infiorator de rautacioasa, strangandu-ma ca un plaman care expira, ca o gaura neagra. Vid. Spuneam Tatal nostru de fiecare data cand simteam ca nu mai pot, ca pe o incantatie, aproape din superstitie si aproape pagan, iar prezenta aceea nesuferita disparea. In cele din urma, am nimerit intr-o bucatarie-sala-de-mese, unde manca o familie de grasani, si am trecut in camaruta alaturata, unde-l exilasera pe baiatul cel mic. Acest praslea era blond si pricajit; bolnavicios; mi-a fost suficienta o privire ca sa-mi dau seama ca stia de stafie. M-am asezat la masuta lui, pe un taburet - exact ca masa din bucataria bunicilor mei paterni, inainte de a se muta la Obor - si-am inceput sa vorbim. Am uitat despre ce. Tocmai cand incepuse sa mi se risipeasca frica, stafia a aparut din nou, dar parea ca ma chinuie numai pe mine, ca trage numai puterea mea. Aerul reverbera si in jurul baiatului, dar el statea drept, nemiscat, oarecum extatic, cu expresia unei sperietoare de ciori fericite. Ticalosul nu facea nimic ca sa ma ajute. Cand stafia a plecat, cazusem in genunchi si nu mai aveam vlaga ca sa ma ridic.
********
Cumva, el a venit si m-a scos de-acolo, iar acum eram pe o strada cu piatra cubica din Edinburgh, sub un cer innourat de noiembrie. Inca ma temeam de stafie, asa ca el mi-a propus sa intram in cel mai apropiat magazin. Era un magazin superb, vechi, cu aer victorian si geamuri inalte. Se vindeau rochii, dar asa cum ar fi vandut Coco Chanel rochii, de pe busturi de croitorie, cateva rochii in tot magazinul, dar de mare finete. Se vedea ca materialele sunt de cea mai buna calitate, iar dantela era foarte delicata. Vanzatoarea avea un aer bun si barbatos, ca o adevarata scotiana, si ma simteam in deplina siguranta in preajma ei. I-am spus despre stafie si abia si-a stapanit rasul. Fara malitiozitate, totusi. A inceput sa turuie cu el despre te-miri-ce, in timp ce eu cercetam rochiile din vitrina. Una imi placea in mod deosebit: era de un albastru cald, croita pe talie, bineinteles, cu dantela. Era si foarte scumpa, dar ma gandeam ca l-as putea convinge sa mi-o cumpere, drept completare la cadoul de Craciun. N-am mai apucat, pentru ca, ridicand privirea, l-am vazut, ingenuncheat in vitrina, intr-un kilt albastru cu verde. Priceless...
********
Mai tarziu, tot in Edinburgh, el m-a lasat in culisele unui spectacol. Era o imbulzeala de nedescris si ma straduiam sa strabat un curent de balerine, acrobati, clovni si dresori, cu animalele lor cu tot. Eu insami purtam un costum cu fustita infoiata, ca de contorsionista. Am ajuns la un divan imens, pe care se statea de-a latul, si am intalnit un tanar pe care-l cunosteam. M-am asezat langa el si mi-a spus sa nu ma mai foiesc, pentru ca va incepe in curand. Intr-adevar, o cortina grea, de catifea, s-a tras in laturi si in fata noastra a inceput sa defileze un sir lung de cimpoieri de toate varstele, mustaciosi, plesnind de sanatate. Imi venea sa le strig haggis! dar n-am facut-o. Tanarul de care stateam lipita era cald ca o soba si ma molesisem. Dupa vajnicii mei cimpoieri, au urmat artistii de circ, care se perindau la gramada, interminabili si galagiosi ca un cuib de vrabii, fiecare sustinandu-si din fuga numarul si incercand sa ne atraga atentia. Totusi, eu nu-i mai urmaream, pentru ca ma preocupa mai mult imediata apropiere: ajunsesem sa stau, cu jumatatea dreapta de corp, peste cunoscutul meu, si prin pantalonii verzi am observat ca se excitase. Imi soptea ceva la ureche despre piciorul meu gol, atentionandu-ma sa nu ma mai misc atat - desi nu ma miscam deloc! Incercam sa-mi amintesc fata lui, dar ma simteam ametita, ca dupa pahare bune de whisky, si nu ma puteam concentra nici un pic.

Visele mi s-au schimbat foarte mult in ultimele luni. Daca inainte eram constienta ca visez, in adancul cel mai negru cosmar sau al celui mai improbabil vis frumos, si ca ma voi trezi la un moment dat, acum imi traiesc visele in totalitate. Nu le mai urmaresc cu detasarea unui spectator neinduiosat, ci le joc cu daruire; ma desfat sau ma chinui in ele, dar le cred.
Wikipedia fact on haggis:
Haggis is used in a sport called haggis hurling, which involves throwing a haggis as far as possible. The present Guinness World Record for Haggis Hurling has been held by Alan Pettigrew for over 25 years. He threw a 1.5 lb Haggis 180 feet, 10 inches on the island of Inchmurrin, Loch Lomond, in August 1984.

Raspuns pentru V.

2010-01-13T15:45:00.002Z

Ai gasit un diamant. Sapand in cea mai intunecata mina sau din intamplare, sub perna unei matusi, nu conteaza. Il ai, il porti, il pretuiesti. Apoi, intr-o buna zi, descoperi ca e zgariat; poate l-ai zgariat chiar tu, din greseala. Ar trebui sa fii nebun ca sa-l arunci, nu-i asa?
Conditia necesara si suficienta, insa, este sa stii ca ai un diamant - in the first place.

Retrospectiv

2009-12-30T12:29:00.007Z

Years go by
Will I still be waiting
For somebody else to understand?
Years go by
If I'm stripped of my beauty
And the orange clouds raining in my head
Years go by
Will I choke on my tears
Till finally there is nothing left?
One more casualty
You know we're too easy, easy, easy
Draga Tori, imi pare rau sa recunosc asta, dar nici macar tu nu ma poti salva de fiecare data. Esti doar un pic mai presus de orezul cu lapte si cerurile senine. Din pacate, leacurile astea babesti nu functioneaza decat la dureri moderate.
Bring it on, 2010!

Minus

2009-12-19T21:41:00.003Z

A uri un om. Nu pentru ca ceea ce spune este adevarul (dureros, cum umbla vorba), ci pentru felul in care il spune, ca unul care n-a avut o clipa de indoiala in viata lui, nu s-a temut de nimic, nu a fost niciodata singur, a luat intotdeauna decizia corecta. Pentru ca iti toarna adevarul lui pe gat ca si cum tu n-ai fi stiut de el, cu aerul unui farmacist atoatestiutor care iti prescrie o reteta usor de urmat. Un om tare, in sistemul de referinta al caruia tu si slabiciunile tale nu valorati, probabil, nimic.

Post-meridian

2009-11-29T16:24:00.004Z

Sunt o multime de bufnite in York. N-am vazut nici una pana acum, dar le aud aproape in fiecare seara, dupa 11, uguindu-si; lesne de inteles, imi vine si mie uneori sa-mi urlu durerile alaturi de ele... asa ca jelaniile scrise in miez de noapte nu trebuie luate prea in serios.
Totusi, faptul ca trebuie sa fac un efort mintal ca sa ma conving de rationalitatea prezentei mele aici si de obiectivitatea unui scop pe care nu reusesc sa-l internalizez, sa mi-l aproprii altfel decat cu jumatate de gura - si asta zi de zi - e incredibil de trist.

De ce-mi explodeaza capul (in mamaliga)

2009-11-29T00:04:00.010Z

Bibliografia saptamanala la finante si investitii - bibliografia obligatorie la econometrie - ah, sunt in urma cu materialele pentru microeconomie, iar de management de proiect nici nu m-am apucat - tema la finante, tema la microeconomie - de predat cu o zi inainte, de predat in vinerea de dinaintea seminarului din saptamana x... - ochelarii mereu murdari - cadourile pentru mamaia, fete, parinti, unchi si toata ginta, in general - cadoul pentru seful lui tata! - pensionarea mamei - criza economica, politica, sociala (etc) din Romanica si lipsa perspectivelor de angajare, de care mi se aminteste in mod continuu - formularele de aplicat la joburi in UK - intrebarile lor de tip eseu, care in loc sa ma motiveze, ma dezumanizeaza - durerea de cap - termenele limita - incertitudinea - revelionul - gripa porcina si toate afisele ei - genunchiul care ba poate, ba nu poate sa schieze - da' de ce nu te mai duci, mama, pe afara? in cluburi? aiurea? - da' de ce nu te distrezi? - da' de ce nu te duci la Londra, Manchester, Leeds si in Indiile de Vest? - mai multe poze de facut si trimis - gerul si crivatul din York - targurile de Craciun si aglomeratia imposibila de pe strazi - gusturile care trebuie impacate - sa invat sa merg pe bicicleta - japoneza? - cartile pe care le-am luat cu mine si nu le-am citit -scrisorile care nu vin - vasele de spalat - excesul de zahar din alimentatie - lipsa de sex - lipsa de talent - lipsa de motivatie, lipsa de sens - netul care cade cand mi-e lumea mai draga - intalnirile fortate - pletele care trebuie pieptanate - costul vietii aici - pantalonii care s-au descusut - cutitele care dispar - telefoanele de dat - telefoanele de cumparat - filipinezele cu mutra acra - si chinezii care ma intreaba de zeci de ori acelasi lucru - lipsa Alexandrinei din laptopul meu - socializarea cu de-a sila - clubul de badminton, la care inca nu m-am prezentat - notele pe care le cant fals - timpul care trece prea greu, si unitatea lui de masura - stop.

Mese plastice

2009-11-26T21:48:00.005Z

Ieri seara m-au mancat putin degetele... asa ca Owen s-a ales cu o bicicleta care nu va merge niciodata (ia uitati-va la pedale), iar eu cu o... momaie. Adica o silueta fara chip, metacarpiene si metatarsiene, cu buricul in genunchi, sa se stie ca a iesit, totusi, din femeie. Frumos lipita in sinea ei si cu pantecele scobit, inspira indelung - dar se lasa usor pe spate, relaxata, reclining. Ai zice si ar zice ca se sprijina pe cel mai solid fotoliu, de fapt, n-are decat thin air in spate si o aschie de piatra sub fund. Ce siguranta nefericita!...

Desigur, Inconstienta e o schita, s-a intamplat sa iasa asa si-mi plac scobiturile ei; si mi-a placut sa o privesc uscandu-se, cu toata umezeala adunandu-se la suprafata si racind pasta de modelat. Dar cum laptopul mi-a sters toata muzica ultimilor ani si am ramas numai cu Tori, m-am deprins sa citesc prea mult in orice.

Asculta mai multe audio Muzica'>http://
Tori Amos - I Can't See New York
Asculta mai multe audio Muzica

Tarzie.

2009-11-14T21:55:00.002Z

Acum doua saptamani a fost cea mai frumoasa dimineata in Scotia. Am avut un soare superb, atat de intens incat parea c-o sa straluceasca toata ziua, dar bland: soare in fata caruia sa stai cu ochii inchisi, gatul intins si obrajii goi. Eram pe o plaja mica, la Marea Nordului; pe nisip marunt si gri, tesut cu frunze ude. Desculta, si am intrat in apa. Invioratoare, nu rece; albastra, nu cenusie, cum mi-o inchipuiam. El era acolo, razand de sosetele mele mov si facandu-mi poze ca si cum nimic nu avea sa se intample. Iar eu radeam si alergam, ca si cum nimic nu avea sa se schimbe, ca si cum el avea sa se invarta in jurul meu pe vecie, cautand cea mai buna lumina. In jurul meu in jurul meu in jurul meu, pe vecie pe vecie pe vecie, ca si cum ca si cum ca si cum... increzator si calm, stiind; iar eu, increzatoare si toata un zambet, nestiind.

Sa fi stiut ca sunt atat de aproape de ultim, as fi tras cu dintii de aceasta Scotie, s-o fac mai intinsa, mai indelungata, mai vesela, mai primitoare; sa nu putem pleca din ea, sa imbatranim in ea, sa nu ma mai port ca o fetita razgaiata si nevasta cicalitoare, sa-mi cer iertare, iarta-ma, sa nu uitam nimic, hai sa continuam sa cladim.

Van Morrison - Have I told you lately
Asculta mai multe audio Muzica

He has been here.

2009-11-02T09:22:00.002Z

And we have lain beside each other.

Citate

2009-10-15T21:55:00.006+01:00

Afara: toamna roscata, iedera roscata peste tot. Pe potecuta mea spre facultate se plimba, cand se lasa intunericul si burnita, fantoma lui Jane Austen in rochie alba.
Elle batte encore à la porte
C'est le vent qui l'emporte
Elle batte encore à la porte
La feuille morte
cum bine zice Alexandrina.
Inauntru, cum bine-si aminteste Malaele:
S-a rascolit mult in mine vorba unui mos din zona Parangului, care spunea ca era mai bine cand era mai rau! Este aici un amestec de umor taranesc cu un polonic din candoarea lasitatii; un fel de cinism mascat, tipic oamenilor de la munte, pentru care Istoria si Timpul sunt doua ceva-uri ce traiesc pe langa casa omului.
La fel de anacronic si de romaneste ma misc si eu zilele astea. Cat inca mai pot.
Sit back, count your fingers
What else, what else is there to do?
Draga Janis, tot zece imi ies.

Week One

2009-10-11T21:22:00.004+01:00

Pe scurt, adica in numere, pentru ca mi-e lene.

15 minute - drumul de la mine pana in campus.

~30 vaci roscovane - pe pasunea de langa campus.

15 minute - drumul de la intrarea in campus pana la sala unde se tin cursurile recapitulative de mate si statistica. Da, banuiesc ca Vaticanul are o suprafata mai mica decat campusul universitatii din York, cu toate facultatile, cladirile administrative, caminele, serele, magazinele, cantinele, terenurile de sport si lacul.

80 - procentul de chinezi in populatia studenteasca a departamentului de economie.

3 x 3 - dimensiunile maxime ale unei matrice careia i se poate calcula determinantul, la nivel de undergraduate. Chiar si asa, vacuta Bessey (o studenta din Sheffield pe care am... adoptat-o) este in delir.

1 lira si 95 pence - pretul unui cappuccino la o cafenea din campus.

XXX - am cenzurat, pentru ca e indecent, costul unui abonament la sala de sport a universitatii.

45° - unghiul pe care-l face acoperisul in camera mea. Da, stau la mansarda!

5 studenti - in casa, si un singur frigider.

3 octombrie - data la care a expirat una dintre sticlele de lapte din sus-numitul frigider. Totusi, nimeni nu se indura s-o arunce.

27 ani - are Owen, decanul nostru si cel mai de treaba englez pe care l-am intalnit pana acum.

2 robinete - la fiecare chiuveta, unul pentru apa calda (fiarta), celalalt pentru apa rece (sloi). DE CE??? Spalatul vaselor este un chin.

1 cactus - pe care opinia publica vrea sa-l numesc Marcel, dar inclin din ce in ce mai mult spre Dorothy. Imi cer scuze daca trimiterea este prea evidenta...

2/7 - numarul zilelor ploioase, raportat la total. Neasteptat de bine!

XIV - cam din acest secol dateaza majoritatea ruinelor din York. Azi am facut turul vechii cetati pe zidurile de fortificatie. 'Twas fine and windy.

52 pence - pretul unui timbru pentru Romanica.

n(n+1)/2 - numarul de magazine, magazinase si magazinute specializate din centru. De vanzare: decoratiuni de Craciun, case de papusi, stilouri, fudge, haine pentru vampiri, haine vintage, instrumente muzicale, undite.

20 cm - diametrul unei pizza individuale, in centru. Cred ca era cat un castron de cereale...

1 mosnegel - care canta la flasneta sau un instrument asemanator, langa Minster (catedrala catolica). Pune atata patima, de-ai spune ca interpreteaza o bucata de Beethoven.

Incomensurabile - numarul si caracteristicile pub-urilor. Inteligenta proprietarilor nu este intotdeauna vizibila cu ochiul liber.

Cum am ajuns in York

2009-10-03T13:30:00.005+01:00

M-am trezit inainte de 6, ca pentru o plecare la munte. M-am incaltat cu bocancii, ca pentru o plecare la munte sau... pentru o ploaie englezeasca (asemanarile se opresc aici). Cei dragi m-au condus la aeroport. Ultimele imbratisari mi-au rupt inima; in acelasi timp, totusi, eram incordata si-mi doream sa plec cat mai repede.
Zborul a fost lung si plictisitor. Urmaream pe niste monitoare micute cum avansam prin Europa si ascultam sforaitul vecinului din dreapta mea. Ne-au servit o omleta ciudata, cu cocoloase, care parea sa fi fost inghetata si incalzita la microunde de mai multe ori... si care mi-a amintit discutia din Fight Club, cum ca totul ti se serveste gata portionat si impachetat in avion.
M-am orientat repejor prin Heathrow si am sarit in primul metrou spre gara King's Cross. In fata mea s-au urcat doua fete care m-au trecut printr-un adevarat labirint lingvistic: la inceput mi s-a parut ca vorbeau in romana; apoi, ca au trecut pe o germana-austriaca, cu jemand, Tag si ganz; au urmat cateva cuvinte in olandeza, din seria op-ik-en si pronuntie guturala; pana la urma, s-au oprit la o engleza amestecata cu cele de mai sus. Cand eram gata sa ma dau batuta si sa le declar, in mod aleator, nordice, si-au scos pasapoartele... stupoare! Republica Africa de Sud. Langa ele stateau doi chinezi si cativa romani, sositi o data cu mine: traiasca bazarul de culturi din Londra!
Statia de metrou era chiar langa gara. Mi-am hamalit valiza de 26 kg pe o serie de trepte (prea multe ca sa le pot numara) si m-am grabit sa-mi cumpar un sandvis. Muream de foame. This out of the way, am aruncat o privire spre tabela de plecari: primul tren era la 12:30. Am luat-o agale spre peron, doar ca sa descopar ca era 12:28... Controlorii erau langa tren; mi-au verificat in mare graba biletul si m-au aruncat, cu valiza-mamut cu tot, in ultimul vagon. Era spatios, cu fotolii si mese - acestea din urma, pregatite cu cesti, biscuiti si sticle de apa. M-am instalat, putin contrariata de risipa de lux. Imediat a aparut un chelner, gata sa-mi ia comanda, dar aveam deja sandvisul cumparat la King's Cross. M-a luat drept frantuzoaica! Mai tarziu am descoperit ca vagonul era dotat si cu internet gratis, asa ca mi-am scos laptopul si am trimis cateva e-mailuri... Deja nu ma mai dureau atat de mult cei 85 euro dati pe biletul de tren; incepeam sa-i justific! Doar inainte de coborare am descoperit ca ma aflasem intr-un vagon de clasa intai, cu un bilet pentru economy... :D
La gara din York ma astepta Owen, singurul dintre colegii de casa care a sosit pana acum. M-a condus pe un traseu mai mult decat intortocheat, dar mi-a palavragit tot drumul, ca sa mai uit de greutatea mamutului... si am ajuns!

Malaita bine. [Wow]

2009-09-24T19:12:00.006+01:00

Tocmai m-am intors de la Sunt un orb, recitalul lui Horatiu Malaele. Recital extraordinar, as putea spune; asemenea unei soprane, si-a trecut publicul prin toate gamele, cernandu-le pe cu egala virtuozitate. S-a intrupat, pe rand, in betiv mahalagiu; in amorez neexperimentat si timid; in Nichita Stanescu; in fiu risipitor, intors acasa; in bucurestean frustrat; in Ceausescu; intr-un mort; intr-un ratat; intr-un bou. A zeflemisit, a elogiat; a elegiat, a prorocit; a soptit, a urlat; a ras, a lacrimat; a mimat, a tacut. Versatil. Versat. Ne-a dojenit cu multa caldura si a incercat sa ne trezeasca. S-a autoironizat cu cinism si a declamat ca-l doare-n replica. Ne-a vorbit ca si cum ar fi stat nu pe scena, ci printre noi, in glodul care capata acces la intelepciune...
I-am mancat din palma omului acestuia cu fata de paiata...

My feet, at dusk

2009-09-20T12:25:00.005+01:00

Painted in grandma's balcony, sometime in late August.

Cum am fost ceruta in casatorie

2009-09-14T08:05:00.003+01:00

De catre Teo (in varsta de patru ani si-un pic). Foarte serios si in deplina cunoastere a... hmmm... aspectelor problemei:
- Nasico, hai sa ne casatorim.
- ?!
- Te iau de nevasta. Ne casatorim... dormim amandoi... ne trezim noaptea... ne trezim dimineata... bem cafea... Jacobs, varsata, la punga... mergem intr-un loc frumos... la Brasov... in Italia... iti cumpar un buchet de flori...
- Nu se poate, esti prea mic pentru mine!
- Hai, nasica, te duc si la un film de dragoste...

Polca ortopedica

2009-09-07T19:38:00.003+01:00

O, zi glorioasa! O, stiinta luminata a medicinei! La orele 16:31, in intimitatea salii de kinetoterapie a Policlinicii 10, muschiul meu fesier drept a atins osul calcaneu corespunzator: mangaiere fugara, atingere furata, prima dupa atatea luni! Publicul e-n delir... ooo!
In sfarsit!!!

Adicatelea... am stat cu fundul pe calcaie... :D

Iarasi si iarasi...

2009-09-05T19:52:00.005+01:00

...sa ne intoarcem la Botosani, la fondul meu de ingenuitate si copilarie, disputat cu propriile nebunii, pierdut si regasit; la dealurile de care n-o sa ma pot dezlega in veci, nu-i asa, domnule Marquez, pentru ca in ele dorm strabunicii mei; la dorinta aproape fizica de a pipai pamantul, de a-l strange in pumni si a-l insamanta, atat de puternica incat nu poate fi a mea; din nou, la serpentinele drumului spre Saveni, la coapsele uriasilor care zac inmormantati si impaduriti intre Leorda si Bucecea, la colinele negre dinspre Iasi si cele largi, solduri de iapa, spre Suceava; la teii din jurul blocului si tot ce sta in umbra lor, locuri care au fost doar usor zgariate de timp in ultimii ani; la grupul de femei blajine care m-au crescut, in deplin matriarhat, si care au imbatranit pe langa mine ca tot atatea bunici; la fata cu care am crescut ca si cum ar fi fost sora mea; la certitudinea ca toate aceste lucruri mici ma fac fericita. M-am impacat cu toate partile mele razvratite, totul este rotund si perfect acum. E timpul sa plec.

Jurnal de bord. Delta Dunarii

2009-08-15T19:41:00.010+01:00

Ziua 1.
Purcedem la drum spre Tulcea la prima ora, doi feciori si-o fata. Autocarul face popas si... tragi-comedie: in dulcele stil de pupaza pe care-l manifesta uneori, subsemnata isi scapa telefonul intr-o buda. Jale mare, lacrimile de crocodil curg garla; bancurile pe seama pataniei, asijderea. Din Tulcea, luam catamaranul spre Sulina. Pe punte e taman ca-n Zorbas: o aglomeratie impresionanta de oameni si bagaje; oameni care mananca, zambesc tamp si au rau de mare. N-ai loc sa calci si vorbaria te asurzeste: atat de balcanic, atat de dobrogean! Baietii se imprietenesc repede cu doi localnici - cateva cutii de bere pot face minuni, uneori, in timp ce eu... atipesc intre rucsaci si undite. Calatoria pe Dunare e frumoasa; catamaranul opreste in sate de pescari - la Maliuc, casele sunt acoperite cu stuf, cum vezi la Muzeul Satului. Ne invadeaza libelule. In sfarsit, ajungem la Sulina si ne cazam intr-o casa construita la 1899 (scump, dom'le, scump! dar nicaieri nu era mai ieftin...). Descoperim o ciorba de peste minunata la un restaurant din apropiere, pre numele ei storceac de sturion. Plastic! Noaptea mergem la plaja: baietii fac o baie in costumul lui Adam, eu ma imprietenesc cu un caine negru (sau viceversa).
Replica zilei - era pe buzele tuturor: Are we there yet???

Ziua 2.
Dimineata ne invartim prin Sulina. Mergem la o biserica de pe faleza, dupa care vizitam farul Comisiei Europene a Dunarii (un fel de conglomerat administrativ prin care Anglia, Franta, Imperiul Otoman si alte mari puteri isi bagau codita in treburile Dunarii inainte de 1877, cu vadite efecte benefice asupra comertului fluvial si maritim romanesc si asupra dezvoltarii Sulinei). Azi, farul este scos din uz, dar ofera o priveliste atotcuprinzatoare a oraselului si a... frumusetilor locale. Dinu este cuceritor: ajutat de binoclu ca pretext de conversatie si de ochelarii sai de soare cei cu vino 'ncoa, strange numar dupa numar de telefon (mai mult, de fata cu mamele-soacre! Alex is in awe). Plini de sperante, ne indreptam spre plaja, unde lenevim toata dupa-amiaza. Baietii se dau cu caiacul; bineinteles ca se rastoarna de vreo doua ori. Seara incercam un Irish pub local, unde nimic nu este Irish.Replica zilei - Dinu (cu ochi stralucitori): Sfarculet cu laaaapte!

Ziua 3.
Incepem sa cautam un mijloc de transport pana la Sfantu Gheorghe. Ideala ar fi o barcuta cu motor, dar preturile sunt exagerate (intre 200 si 500 RON pentru 35 km?). In cele din urma, aflam de un microbuz care face curse zilnice pana acolo si ne aranjam pentru 25 RON, mu-ha-ha. Pe plaja, volei cu niste polonezi si hamsii delicioase. Din pacate, Dinu isi pierduse in ajun ochelarii de soare; asa cum ma asteptam, o data cu ei s-a dus si o buna parte din vino 'ncoa-ul personal. Dupa-amiaza, facem o scurta excursie in adevarata delta, adica pe micile canale cu stufaris. Mergem cu o salupa (e fain sa stai la prova si sa te izbeasca vantul in fata cu 50km/h, pe tine si pe rochia ta...), mai intai la varsarea Dunarii in mare si la farul nou, apoi la o colonie de pelicani. Vedem si egrete, cormorani, lebede si ceea ce pare a fi un sobolan de apa. Intreg ecosistemul pare bine stabilit, si totusi atat de fragil... Cand se intuneca, o luam din nou spre plaja si spre baia... in nud. E ciudat sa fii in apa in intuneric, mai ales cand esti un inotator nepriceput; nu vezi plaja si te simti nesigur chiar si in apa putin adanca. Dupa baie, ne asezam la sfat pe izopren. E luna plina si Dinu ne povesteste despre drumetii in Fagaras. Am un sentiment de inceput de lume, pe plaja aceea intunecata si goala, ca si cum in orice moment ne-ar putea ataca un animal salbatic. Partea cea mai veche a creierului meu, unde se ascund instinctele de supravietuire, ma tine in alerta. Replica zilei - Alex (resemnat): Cat ne luati pana la Sfantu Gheorghe?

Ziua 4.
Drum hurducat cu rabla (aaa, pardon, microbuzul) pana la Sfantu Gheorghe, de mi s-au reasezat toate oasele. Ne inmultim: in campingul festivalului (international de film independent Anonimul) ne asteptau Sorana si Pitzi (adica Robert. Porecla dateaza de dinainte de molima care afecteaza mii de domnisoare pe la noi si aiurea). Ne intindem cortul (fish-shaped) langa o garla, sa ne muste tantarii mai bine, si ne punem pe povesti - Horatiu Malaele, Kurt Cobain si Ioan Gyuri Pascu impart o lavita de lemn, sub un umbrar. Langa noi, cativa pescari isi incearca norocul in garla si prind... o broasca testoasa. E cald si jucam whist. Atmosfera nu tocmai hippie in celelalte corturi. Dupa-amiaza, plaja si o scurta plimbare pana la varsarea Dunarii in mare. Gata, am vazut Dunarea in toate ipostazele. Fac o insolatie usoara. Pe seara, program de cinema. Cateva portrete video ale lui Andy Warhol ne plictisesc de moarte, apoi un film corean - Muntele plesuv, la care nu rezist pana la capat. Se sforaie mult in camping.
Replica zilei - Sorana (impacienta): Robert-kikis!

Ziua 5.
Idleness. Incepe sa se contureze rutina a doua plaje pe zi, dimineata si seara (in treacat fie zis, amiezile au fost toride, iar serile, inghetate: o amplitudine termica ingrijoratoare). De asemenea, capat spor la Magicianul lui Fowles. Alex face un castel de nisip la malul marii, ceva intre tort cu frisca si arhitectura parcului Guell. Seara incep animatiile. Mi-au placut Post!, povestea unui postas buclucas, si Mariza, un mic omagiu adus muzicii grecesti. Vedem si o serie de scurtmetraje, majoritatea nereusite. Se pare ca regizorii moderni au impresia ca daca lasa un film in coada de peste, asta il face mai bun. Ducem lipsa acuta de povestitori cu har si de povesti cu talc. Mi-a placut doar Elephants, pentru umorul britanic - inspirat. Replica zilei - Pitzi (barbos si sfatos, ca Sf. Petru la 22 de ani, accentuand pauza dintre cuvinte): SGT PL.

Ziua 6.
Sunt trezita foarte devreme, prea devreme, ca sa nu platim nici azi taxa de camping, asa ca raman morocanoasa toata dimineata. Am decis sa nu platim aceasta taxa pentru ca mancarea este foarte scumpa la cantina festivalului, iar in sat e evident ca preturile au explodat peste noapte. Exploatarea e atat de fatisa, incat mi se pare de prost gust, iar serviciile sunt livrate cu mitocanie. Ne-am cam saturat. Eu, una, sunt plictisita de atata plaja si de enclava festivalului nostru; ma simt inchisa. Dimineata este innourata si alerg un pic pe plaja, cat sa mi se mai mai dezmorteasca genunchiul. Satisfacator. Telefonul se trezeste - temporar - la viata. Dupa pranz, inca o serie de animatii (Ca-n trafic, splendid si bucurestean; Pirates' Song, amuzant, intr-un fel dezgustator) si scurtmetraje (Balcony Boy; Celluloidiva, right up my alley). Reusesc sa vad un lungmetraj seara - 199 Recetas para ser feliz, previzibil. Se pare ca mai bun a fost Tulpan, pe care l-au vazut Pitzi si Sorana. Stam la coada mai bine de o ora (!!) pentru cina, de ne piere toata pofta, si ne gandim sa plecam cu o zi mai repede. Replica zilei - subsemnata (maraind pe sub mustati): Lasati-ma sa dorm!

Ziua 7.
Dimineata, baie foarte interesanta cu Alex. Ne suparam pe cei de la Nave rapide, pentru ca ne-au ratacit rezervarea, si le facem cata publicitate negativa putem. Va trebui sa plecam tot cu un catamaran. Nici animatiile de dupa pranz nu ne binedispun, sunt de tot plansul. Pitzi si Sorana au fost si anul trecut la Anonimul, si ne povestesc despre cat de bune au fost filmele atunci. Din fericire, seara ne vine ideea sa mergem pe plaja, apoi sa aprindem un foc. Zis si facut. Suntem ca un grup de cercetasi, putin priceputi, caci ne chinuim un pic pana aprindem focul. Prajim un salam in jar, mmm. Cerul e romantic, in p... mea; spuzit de stele. Se vede bine Calea Lactee. Tarziu, rasare si un corn portocaliu de luna. Cercetasii fac o ultima baie in fundul gol, in timp ce eu stau pe izopren si ma straduiesc sa retin sentimentul acelei clipe. Mi-e ciuda pentru ca in loc sa-mi golesc mintea si sa zac, pur si simplu, acolo, caut cuvinte in care s-o descriu mai tarziu; cuvinte nepotrivite, care ii vor de-personaliza intimitatea, dar sunt tot ce imi va ramane. Mai adastam un sfert de ora pe plaja, noi doi. Replica zilei - Alex (nervos ca n-are cu cine): Ba, hai sa dam o baie!

Ziua 8.
Ne trezim din nou la prima ora, doi feciori si-o fata, ne strangem frumusel corturile si plecam... spre sud-vest, cu parul fluturand.
Replica zilei - un sir discontinuu de sforaieli, cand pe catamaran, cand pe autocar.

Duetto buffo di due gatti

2009-08-02T09:34:00.002+01:00

Ce-am ascultat aseara, la Promenada Operei 2009. Muzica clasica nu este intotdeauna serioasa...

Poezie pentru caprele mele

2009-07-18T14:51:00.006+01:00

M-am nascut la o suta de ani dupa Chagall.
Apoi a aterizat o capra, din Letonia.
Trage, iubito, din narghilea
si fa sa treaca de la mine pepenele acesta cu vodca;
ci lasa-ma sa te privesc indelung,
sa mi te amintesc la patru ani si peste inca patru...
Capra sare peste baltile din Bucuresti,
iar iada, peste matematicieni plictisitori
si (m)iserupe
de portughezi frumosi, care-si sug degetul;
de sandale din bizon;
de extrateresti si de Kelly Family...
Sa moara si mixerul vecinului!
...dar ai grija, iubito, sa nu-ti stea osul somnului in gat.
Zic:
s-a mai intrupat o capra
cu viteza de reactie mica;
in checul ei intra sapte linguri de ulei
si-atata ras, de parc-ar gadila-o la talpi
sirul de pretendenti carora le-am pierdut numarul...
Caci,
statistic vorbind,
pe toate le-a inghitit o harbuzoaica burtoasa -
bortoasa;
as vrea un ger care sa-nghete vitelul in vaca
si iada in capra,
dar numai cand miresele zboara, dez-valuite, peste sat:
fiindca Chagall cunostea basmele populare romanesti.

Licentia-m-as si n-am cui

2009-07-17T10:19:00.004+01:00

M-am tot plans eu in ultimele luni de lipsa de chef fata de licenta si de contractiile cerebrale cu care nasteam fiecare pagina... dar macar lucrarea mea nu a trebuit sa aiba o asemenea introducere:

Transformarile rapide cantitative si calitative intervenite in structura social-economica a tarii noastre in plin proces de construire a societatii socialiste mutilateral dezvoltate si accentuarea procesului de urbanizare insotita de sporirea continua a veniturilor populatiei au condus si la cresterea consumului de produse alimentare. [...] Potrivit prevederilor Programului privind productia si desfacerea catre populatie a bunurilor de consum in perioada 1976-1980 aprobat la sedinta comuna a CC al PCR si CSDES (1 iulie 1976), productia industriei alimentare va creste intr-un ritm mediu anual de 9,2%, fiind orientata spre valorificarea superioara a resurselor interne de materii prime si sporirea substantiala a produselor cu valoare biologica ridicata. [...]
Astazi se acorda ambalajului produselor o importanta deosebita, atat ca mijloc de protectie a acestora, cit si de promovare a vanzarilor prin influenta psihosenzoriala complexa exercitata asupra cumparatorilor. [...] Deosebit de importante in acest sens sunt indicatiile date de tovarasul Nicolae Ceausescu la sedinta de lucru cu factorii raspunzatori din Ministerul Comertului Interior: Ambalarea ofera conditii igienice deosebite si posibilitati de aprovizionare rapida, putindu-se introduce pe scara larga sistemul autoservirii; pe aceasta cale se ridica productivitatea muncii in comert, micsorindu-se numarul personalului angajat intr-o unitate de desfacere. In acelasi timp, desfacerea produselor ambalate da putinta consumatorilor sa se aprovizioneze continuu cu cantitatile necesare consumului zilnic, produsele prezentindu-se astfel in transe mici, in cantitati reduse, ii permite in acelasi timp cumparatorului sa aleaga totul dupa gustul lui, produsele oferindu-se la vedere in sortimente cat mai variate.

Fragmentul de mai sus provine din lucrarea de licenta a mamei; lucrare gandita bine si muncita temeinic, de altfel. Ma simt ca istoricul care a cercetat indelung legendele unei epoci si care gaseste, dintr-o data, o dovada scrisa - in propria sa biblioteca.

The fickle one

2009-07-16T21:49:00.007+01:00

Se pare ca n-as fi fost un bun corespondent de razboi, de vreme ce n-am transmis nici o stire de pe front, nici macar amintirea unei stiri. Cel mai spectaculos lucru care s-a intamplat in Constanta a fost ca am avut rabdare sa fac 90 de regresii pentru licenta. Nu cred c-as putea locui in acel oras, mi s-a parut desertic si monoton. Il las balta.
Oricum, in seara asta ma concentrez asupra genunchiului-minune, caruia, de vreo doua saptamani incoace, gura nu-i mai tace. I am Jack's fickle knee. Dupa ce a fost destul de binevoitor incat sa ma duca pana la cabana Curmatura si inapoi, a inceput sa se blocheze pe flexie cand imi e lumea mai draga, cu toata durerea de rigoare. Ma simt exact ca la sfarsitul primei luni de dupa operatie, cand am scapat de a doua carja si mergeam sontac-sontac. Aceea a fost o perioada foarte interesanta, pentru ca trebuia sa fac fiecare pas exagerat, ca un cocos, pentru a ma corecta; a trebuit sa-mi constientizez, efectiv, mersul. Si a luat zile bune ca sa-mi corectez schiopatatul; se pare ca anumite deprinderi, pe care le credem intrate in reflex, sunt de fapt foarte fragil fixate in minte... Dar daca atunci imi era clar ca merg spre mai bine, nu pot sa nu ma ingrijorez din cauza schimbarilor de acum. Nu pot sa nu sar la cele mai sumbre scenarii, sa nu ma intreb daca nu am stricat cumva, printr-o miscare gresita, tot ce am construit prin operatie si lunile de gimnastica. Nu cred c-as mai putea trece prin asta o data... In plus, imi vine in minte des cazatura si ma necajeste gandul ca poate nu voi mai purta niciodata pantalonii cei noi de schi. Parca de-abia acum constientizez ce s-a intamplat si implicatiile pe termen lung... oare voi ajunge in baston la 50 de ani? Sau mai devreme? Macar am destula minte cat sa nu dau vina pe altcineva pentru prostia mea.
Si toti ortopezii (buni) din Bucuresti sunt in concediu. Deci voi mai despica firul in patru pe tema asta pana in august...

Se apropie Sanzienele

2009-06-22T12:46:00.004+01:00

Ziua solstitiului de vara este, intr-adevar, cea mai lunga din an atunci cand ai insomnie si un tantar binevoitor, care nu te lasa sa inchizi un ochi toata noaptea. What sadness lengthens your hours? Not having that, which, having, makes them short. Mi se pare de bun simt. Si-apoi, cand stii ca ceasul o sa sune la patru dimineata, cand nici cotoiul nu catadicseste sa se trezeasca, ce rost mai are sa adormi? Te ridici si te pregatesti pentru Constanta, adica pentru trei zile de intensa comuniune spirituala tata-fiica, reimprietenire, redescoperire re-ciproca, re. Sa speram! Cum ar veni, fiti la posturi, transmit de pe teren.
Desigur ca, in ciuda celor doua ore de invartit prin casa de dimineata, mi-am uitat periuta de dinti.

Pe Dunare-n jos, sus si lateral

2009-06-16T22:01:00.010+01:00

Galatiul mi s-a parut un fel de Botosani mai mare. Aceleasi case boieresti sau negustoresti cazute in dizgratie, bulevarde incadrate de-o puzderie de tei infloriti, mahala in plina putere de acoperisuri ruginite si scanduri putrezite, cartiere comuniste cu piatete semanate ca nuca-n perete. Accentul moldovenesc, un pic subtilizat. Mai important, paraiasul Sitnei s-a transformat intr-o Dunare lata, aparent albastra si pantecoasa, care-i mai prinde uneori pe inotatorii de duminica in vartejurile ei si pe care o poti trece cu bacul sau cu spargatorul de gheata Perseus, dupa gust si anotimp. Si mai important, Dunarea are faleza, iar pe faleza se gaseste... braga! Pentru necunoscatorii ca mine, braga poate parea o licoare suspecta, cu miros de bors si culoare de... cacao, da' gustul e dulce si bun. De mult voiam sa gust aceasta bautura ramasa de la Mitica si proverbial de ieftina, dar prin Bucuresti n-am gasit (stie careva o bragarie?). Revenind, la Galati se nunteste bine. Se horeste, se joaca brasoveanca (!) mai dupa ureche, se fura mireasa si se cere-n schimb un pepene, ca doar de-aici vin pepenii cei mai buni! Iar in camera lui e racoare si se aud gugustiucii, intocmai ca la Botosani. Nu sunt deloc impartiala... Tot in Galati se citesc scene erotice in franceza in original si se rade de printul Karpatzilor...
Ma gandesc ca am vazut Dunarea la Viena, Bratislava, Budapesta si Galati; mai trebuie s-o vad in delta.

Narcis si gariga

2009-05-24T22:25:00.001+01:00

Niciodata n-am avut parul suficient de lung cat sa-l leg bine cu panglica. Chiar si acum, suvitele din fata imi ies din stransoare si atarna destul de... haotic. M-am tot uitat in oglinda in seara asta. Ma izbeste ca fata mea este cea a unui om care asteapta sa-l inveti ceva. Gura pare stransa, chiar si in zambet; colturile ochilor se rideaza usor; intregul ansamblu se concentreaza, asteptand luminarea. Mai bine zis, sa fie luminat. O fata de invatacel naiv si rabdator, care de-abia a deschis ochii asupra lumii si se minuneaza de tot ce vede pentru prima oara. Curios, cum pot avea expresia asta zi de zi, cum totul poate ramane nou si proaspat (pana aici, sunt ca Zorbas! si probabil ca numai prin atat...)! Poate ca din cauza asta oamenii au tot incercat sa ma invete diverse lucruri, dupa mintea si priceperea fiecaruia: sa schiez, sa beau bere, sa sarut, sa vorbesc franceza, sa nu-mi pese. Chiar daca nu credeam ca am nevoie de invataturile lor, fata mea mirata parea sa le-o ceara; uneori, in timp, dascaleala lor mi-a prins bine. Probabil ca invatatul este singurul meu talent; mi-as dori sa nu uit lucrurile importante.
Am cel mai mare respect pentru japonezi, pentru ca apreciaza frumusetea panglicilor. A mea e musai subtire si rosie.
Regarde, Narcisse
Regarde dans l'eau
Regarde, Narcisse, que tu es beau
Il n'y a au monde
Que la Beauté
Et la Jeunesse,
Hélas! Et la Jeunesse...
Regarde, Narcisse,
Regarde dans l'eau...

Idleness

2009-05-17T12:29:00.004+01:00

Dupa-amiaza campeneasca la Ciuta. Eu aduc o patura tepoasa, palaria de paie si o carte. De undeva, nu-stiu-cine aduce soarele, livada si iarba inalta cu papadii si gaze rosii. Scena este exact cum ar trebui sa fie, cum mi-o aminteam: taraie lacustele, soarele imi coace spatele, iar cand bate vantul, patura se umple de semintele-umbrela ale papadiilor. E aproape dumnezeiesc si-mi doresc din tot sufletul sa-l cred pe Puric.

Avez-vous déjà vu?

2009-05-09T16:02:00.006+01:00

Un ingénieur qui fait de la crème brulée?
Maintenant, oui!

Gatitul in Bucuresti este plin de intentii bune.
Au fin / après, je l'ai embrassé comme si j'aurais embrassé tous mes fantasmes.

Hermannstadt

2009-05-03T22:26:00.003+01:00

Dor de duca de 1 mai, duca-se invartindu-se pana la... Sibiu. S-a tot dus si invartit pana s-a trezit in Piata Mare, intre umbrela, ploaie si pietrele de caldaram. Picaturile aveau o cadenta placuta; asa l-a plouat, fermecator, de fiecare data cand a vizitat un oras-cetate din Transilvania. S-a invartit si in jurul umbrelei, gandindu-se la vremurile cand ajungea in Sibiu manat de dorul de duca al altora si cand casele din Piata, vechi si coscovite, isi aratau varsta. De atunci, le-a maturat zelul de renovare al primarului sas, care a transformat chiar si cea mai veche casa din tara (caminul de batrani de pe str. Azilului, deschis in 1292!) intr-o cladire inselator de moderna. Candva dupa ploaie, dorul de duca a urcat in turnul bisericii evanghelice, a deschis ferestrele in cele patru zari si s-a minunat de cat de curat arata orasul vazut de sus, de jos, de pretutindeni. Curat, bine organizat si cu cafenele vieneze, deci mai mult decat ne-romanesc, dar ii sade bine asa.
Sibiul are si o suburbie perfect rurala, anume muzeul Astra de la Dumbrava. Acolo sa vezi invarteala printre case de olari, negustori, morari si tarani cu frica de Dumnezeu, urcat si coborat dealuri, damburi si poteci, de s-a terminat dorul de duca! Fiecare casa avea propriul gospodar care sa se ingrijeasca de gradina, sa mature aleile, sa decoreze beciul cu branza din spuma poliuretanica atat de convingatoare incat sa-i tenteze pe vizitatori - si sa le indruge povesti despre presele de ulei acestora din urma. O sama de batranei blajini, harnici si primitori, care ar trebui fotografiati, filmati, scrisi in jurnal sau documentati in orice alt fel, cat se mai invart ca la ei acasa prin padurile muzeului, cat mai sunt. Iar copiii care se protapesc pe treptele carciumii din sat si striga cand vine mamaliga mea? ar trebui inmultiti, au samanta buna.
Dorul de duca are radacini la Sibiel, pare-se (loc bine stiut, cu icoane pe sticla). Drept pentru care s-a cocotat pe inca un deal, a suflat in papadii, s-a uitat la satul sasesc si a spus: eu o sa mai trec pe aici.

Watashi wa Haruki Murakami desu

2009-04-09T20:26:00.004+01:00

Din Padurea norvegiana. Jos, in fantana si-napoi in lumea celor vii, tristeti inecate in tot ce se poate; licurici; o relatie tipic japoneza cu singuratatea, moartea si sexul; discurs simplu si elegant (a se citi de la stanga la dreapta).

- Douazeci de melodii, am anuntat-o eu.
- Parca as fi un tonomat uman, constata Reiko, amuzata. Daca m-ar vedea fostii mei profesori de la conservator, ar fi socati, cred.
Reiko a continuat sa cante, sa bea si sa fumeze. M-a delectat cu aproape zece bossa-nova, cu Rodgers & Hart, Gershwin, Bob Dylan, Ray Charles, Carole King, The Beach Boys, Stevie Wonder, apoi cu melodia Sa pasim privind in sus, cu melodii ca Blue Velvet, Green Fields. Din cand in cand inchidea ochii si dadea din cap sau fredona.
Dupa ce s-a terminat vinul, am baut whisky. Am varsat vinul care a ramas in pahar pe felinarul de piatra si am turnat whisky.
- La cate melodii am ajuns? a intrebat Reiko.
- Patruzeci si opt, am raspuns eu.
Cea de-a patruzeci si noua melodie a fost Eleanor Rigby, dupa care a mai interpretat o data Padurea norvegiana.
Reiko si-a odihnit mainile si a mai baut niste whisky.
- Nu crezi ca am cantat destul?
- Ba da. Ai fost uimitoare!
M-a privit drept in ochi si mi-a spus:
- Watanabe, te rog sa uiti funeraliile la care ai participat acolo. Tine-le minte doar pe cele minunate de astazi.

Oniric

2009-04-06T09:22:00.006+01:00

Deodata, cineva din casa a strigat A-nceput razboiul! Am alergat in camera mea dintr-o suflare si-am inceput sa scot de prin colturi tot felul de valize, burdusite de haine sau goale, si sa le rastorn pe pat. Era clar ca trebuie sa impachetez imediat, ca urma sa fugim. Nu ma mira prea mult faptul ca incepuse un razboi, desi nu stiam cine cu cine se lupta; totusi, el trebuia sa inceapa, pentru ca generatia mamei nu trecuse prin nici un razboi. Ma necajeam ca nu gaseam nici o valiza potrivita: una era prea mare, alta, la o inspectie mai apropiata, se dovedise a fi din carton, o a treia avea forma ciudata a unui sac pentru clapari. Totusi, am inceput sa inghesui in aceasta din urma doua perechi de pantaloni, pulovere, o caciula cu floare rosie. Incercam sa gasesc o pereche de sosete care sa nu fi fost carpite si mi-am dat seama, cu stupoare, ca in ziua aceea purtasem sosete desperecheate.
Cand aproape sa termin de impachetat, in camera s-a napustit administratorul casei, care m-a privit din cap pana-n picioare si mi-a spus Nu se poate sa mergi asa, trebuie sa te imbraci in costum national! Cererea lui mi s-a parut de-a dreptul prosteasca in asemenea imprejurari, dar omul arata serios. Nu am fota, i-am raspuns. Atunci pune-ti macar una dintre iile pe care te-am vazut purtandu-le. Dar, domnule, sunt prea subtiri ca sa le port acum! Sunt din borangic! Tonul pe care am spus borangic, un pic rugator, trebuie sa-l fi impresionat puternic, caci a plecat.
Mai tarziu, am coborat in curte. Catelele noastre, Lala si Layla, doua ciobanesti, dormitau la soare, langa garaj. Layla avea pete albe si negre si era intinsa pe directia SV-NE. A ridicat capul cand am inceput s-o mangai. Ceva palpita in abdomenul Laylei si mi-am dat seama, dintr-o data, ca ambele catele urmau sa aiba pui. Cineva trebuie sa le fi dat drumul din curte la un moment dat, mi-am spus, pentru ca, spre deosebire de al treilea caine al nostru, care era de talie mica si se strecura tot timpul pe sub poarta ca sa iasa in strada, Lala si Layla n-ar fi putut face asta. M-am intristat, pentru ca nu aveam sa vad acei pui, iar daca toata lumea pleca din casa, cine-ar mai fi avut grija de caini? Trebuia sa-i lasam de capul lor.
*******
Sala in care intrasem avea prea putine piese de mobilier ca sa ne ascundem bine toti. Erau doar doua birouri negre, sub care ne-am bulucit cum am putut. Eu o tineam pe sora mea in brate, iar langa mine stateau mama si inca o femeie. Sora mea avea putin peste un an, bucle blonde si un trening roz. Ma uitam in jur si eram foarte nemultumita de ascunzatoarea noastra; doi dintre pereti erau de sticla si nu ne-ar fi protejat deloc. De cealalta parte a unuia dintre ei se vedea inca un birou, mai mic, care apartinea unei banci, parca ING. Functionara de acolo inca nu plecase. Era o femeie inalta, teapana, cu coc si costum sobru. Se purta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic deosebit si avea de gand sa ramana la postul ei, asteptand potentialii clienti, pana la ora stingerii.
Deodata, usa de sticla s-a deschis cu putere si in sala au navalit cativa soldati. Unul dintre ei s-a bagat sub biroul nostru si s-a lungit chiar peste picioarele mele, de m-am trezit cu casca lui pe coapse. Din fericire, sora mea adormise, iar el a fost suficient de gentil incat sa nu ne forteze sa iesim de acolo. Era imbracat in negru din cap pana-n picioare, iar eu ii multumeam Cerului ca nu purtam fusta.
Un alt soldat a tras un glont prin unul dintre peretii de sticla, care, insa, nu s-a spart. Apoi au intrat in sala vreo zece oameni, iar soldatii i-au aliniat langa biroul nostru. In fata mea nimerise o fetita cu rochie murdara, cafenie, si cozi dezordonate. Avea in mana o bucata de croissant cu ciocolata si mi-am spus ca asa ceva nu se va mai gasi mult timp. In curand, tot ce-i voi putea oferi surorii mele erau cartofii fierti. Ma supara intr-atat gandul asta, incat nu eram atenta la conversatia soldatilor si nici n-am observat cand au plecat.
Mama s-a ridicat la scurt timp dupa si s-a dus sa cerceteze gaura lasata de glont. Apasa insistent pe geam, parca vrand sa-l sparga. Nu face asta, mama, i-am spus, o sa te tai. Ea, insa, nu s-a lasat pana cand prima crapatura nu s-a propagat prin toata sticla, pana cand geamul nu zacea la picioarele ei, sfaramat in cioburi mici. A ramas acolo dreapta, cu spatele la noi, si mi se parea ca arata din nou ca-n tinerete: subtire, cu parul lung, purtand una dintre rochiile tricotate de bunica. Mama era acum de varsta mea.
*******
Urcam un perete aproape vertical de zapada, incet si tacticos. Mult dedesubt, cineva ma incuraja, dar vantul batea prea tare ca sa-l aud bine. Dintr-o data, am alunecat, mi-am pierdut orice punct de sprijin si-am cazut cativa metri in gol. Poate c-as fi cazut pana jos, dar am reusit sa ma prind in mod miraculos, si implicit dramatic, de capatul cablului legat de piolet. Atarnam de-un cablu galben si-a inceput sa ninga. Barbatul de jos imi striga Continua sa urci, n-au sa te prinda! Chiar atunci, insa, am decis ca nu puteam face asta si-am inceput sa cobor. Era un fel de mers de-a busilea in plan vertical, un pic caraghios, dar zapada ma tinea si nu eram deloc obosita. De pe drumul din stanga cineva striga si gesticula Ce faaaaaci??? Mergi in directia gresita!

Licori, lichior, licorn

2009-04-04T21:17:00.009+01:00

La ora 7: cafea.
La ora 9: vin rosu.
La ora 11: lapte.
Efectul acestui amestec asupra somnului meu: ambiguu.
La ora 4: in Herastrau, pe iarba, primul stat la soare de primavara asta.
La ora 6: in subsol la Carturesti, rasfoiesc un album si dau de Kelly Haigh. Multe dintre picturile ei imi amintesc de Young Girl Eating a Bird a lui Magritte. De ce cantecele si picturile sunt intotdeauna fete?
La ora 8: aproape de casa, schiopatez in trap voios. Cand mergi in carje, viata ruleaza cu incetinitorul: asta inseamna ca nu mai imbatranesc?
Efectul acestor plimbari asupra palmelor mele: bataturi.
La ora 5: sunt un fel de freak show in metrou.
La ora 10: gimnastica de seara, convorbiri cu dulce targul Iesilor.
La ora 3 (estimare): daca n-o sa dorm, o sa citesc Padurea norvegiana. De mult imi propun sa fac asta.
Efectul acestor insiruiri de amanunte: imi iau mintea de la toate deciziile mari pe care le rumeg, cu bunatatea unei oi cumsecade, de ceva timp.

Mostra de inteligenta post-operatorie

2009-03-30T13:48:00.004+01:00

M-am tot gandit daca sa incep postarea despre operatia la genunchi cu ceva de genul don't do the crime if you can't do the time; I am now doing the time. Dar o asemenea introducere ar fi mult prea sumbra pentru intamplarile de saptamana trecuta, cel putin pentru modul in care le-am perceput eu. M-am straduit sa gasesc partea amuzanta a sederii in spital, ceea ce m-a facut un pacient foarte simpatic. In timpul operatiei ma minunam de albeata lucioasa a femurului, in vreme ce medicul lucra cu dalta si ciocanul prin articulatie ca un Fred Flintstone inversunat. Mi-am uimit asistenta cu echilibrul pe carje, astfel incat prima ei grija cand intra dimineata in rezerva mea era ca jaluzelele fusesera trase aiurea. Cum sa nu chicotesti, macar in sinea ta? Am mancat unele dintre cele mai insipide supe din lume si-am fost de parere ca gheata este cel mai bun calmant. Sigur, n-am fost intotdeauna cu zambetul pe buze si mi-am exprimat cu deplina dezinvoltura durerile facerii in primele sedinte de kinetoterapie... dar se iarta un moment de slabiciune.
Acum ma bucur de fiecare mica victorie si mi se pare inutila toata agitatia din jurul meu. Pot sa-mi ridic singura piciorul in pat. Pot sa-mi trag sosetele si sa ma incalt. Pot sa ajung in Herastrau si sa cobor pana la lac. Pot sa ma spal pe cap. Pot sa ma bandajez singura si sa inregistrez cum se vindeca rana, putin cate putin. Mi-e draga, cu tot dezinfectantul de pe ea. Sunt impacata cu pastilele, cu mersul in carje si cicatricile care-mi vor ramane. Sunt puternica. Acest genunchi va putea face orice, va patina, alerga si urca din nou pe Omu. Va schia fara frica si nu va regreta nimic. Eu voi putea face orice, imi voi putea invinge intotdeauna corpul. Ramane doar sa ma vindec de anumiti gargauni...

Modelino

2009-03-01T18:50:00.012Z

Week-end-ul acesta am fost la tara si i-am facut lui Teo jucarii din plastilina.
Din categoria mobilier rustic:

Din categoria manastire-ntr-un picior:

Din categoria gazelor le plac prajiturile cu glazura de caramel:

Din categoria broastele testoase traiesc chiar si in desert:

Din categoria de-o schioapa:

Din categoria floare rara si aleasa:

Din categoria sculptura naiva, neo-post-moderna:

Cine ghiceste ce reprezinta statueta neagra? Pana acum, numai Teo a nimerit raspunsul corect...

Tolstoieni Balzacieni

2009-02-27T20:48:00.004Z

De cand merg la kinetoterapie pe stradutele din spatele pietei Victoriei, am inceput sa ma uit cu luare aminte la casele pe langa care trec. Pe una dintre strazi, de exemplu, la numarul 21, se afla o minunata vila romana, de pe care au inceput sa cada tiglele. Ii ghicesti pereti grosi, care vara pastreaza racoare inauntru; in schimb, colonada de pe balcon plange dupa soare si aracii unor plante mediteraneene. La numarul 23, in schimb, este o casa galbena, cu o intrare de lemn puternic, in forma de omega. Dupa forma, e o usa de hobbit; dupa marime, a fost creata special pentru transportul de piane intre curte si sufragerie. Uneori imi place alaturarea lor dezordonata. Mai apoi, venind pe Ion Mihalache dinspre Muzeul Taranului Roman, sunt doua case gemene, cu etaj. Fata-n fata si-n oglinda, cu un colt rotunjit si-un inceput de turn, frumoase prin simetrie, sunt genul de case in care s-au sinucis fecioare. Au tufisuri de caprifoi in fata; vara miros frumos. In sfarsit, chiar langa mine, pe strada Zablovschi (paralela cu Turda), am descoperit o gramada de maghernite, cum trebuie sa fi fost prin mahalalele interbelice. Una e din lemn si are etajul mult scos in fata, un geamlac minutios si prafuit, sprijinit pe stalpi cam indoielnici... iar in curte sunt mai intotdeauna rufe puse la uscat. Alta e mica, inghesuita, maronie, dar cu un pom splendid in fata; a se vizita la primavara. Poarta ei e numai buna pentru un batranel care sa se planga, ametit, de caldura mare.
(Ca veni vorba de acele vremuri... el se lauda cu o rasnita de cafea autentica si scartaitoare, din metal coclit, culeasa de la o strabunica. Cautam cafea la vrac si, in asteptare, mestecam boabe din pungile rupte de la supermarket.)
Nu-mi place la casele din Bucuresti ca mai toate au ferestrele dinspre strada inchise, ceea ce le da un aer neprimitor si rautacios. Unele-si inchid si ferestrele de la etaj si trag obloanele. Dac-as avea o casa, as deschide larg geamurile, as pune o muscata pe pervaz, as lasa perdelele sa fluture si-as pune muzica la patefon. (Probabil ca atunci cand voi sta la casa, voi avea si patefon.)

Sulking

2009-02-19T19:28:00.004Z

Ca in fiecare februarie, stau in fata peretelui gol, in fata foii goale, cu mintea golita de orice, asteptand. Sa pice para malaiata langa posmagii deja muieti. Sa nu mai aiba nimeni asteptari de la mine. Sa se rezolve singure toate lucrurile pe care-ar trebui sa le fac. Sa nu mai trebuiasca sa fac nimic. Sa se termine timpul. M-as reorienta spre o ocupatie pasnica, sa zicem... apicultura.
In februarie n-am nimic de oferit si ma doare.

Metrorex

2009-02-10T20:48:00.003Z

Februarie este luna internationala a creioanelor de ceara si a pisicilor devoratoare de masline. Tori subscrie, pentru ca nu primeste destula sare-n bucate.
Numai tu avansezi impotriva vantului, probabil ca sa nu-ti simt mirosul.

Hey Jupiter

2009-02-09T20:07:00.004Z

Astrologul roman de serviciu a sacrificat o oaie batrana si mi-a citit in maruntaiele ei ca urmeaza o seara incalcita. Ca si cum as face trei tumbe inainte, patru inapoi, si nu m-as putea ridica de jos de ameteala.
Adevarat. Parc-as fi vorbit cu gura altuia, ras cu gura altuia, dat palme cu mana altuia, iar la sfarsit as fi vrut sa mi le dau mie.
Oh, imbata-m-as cu iaurt.
Dar acasa, Tori urmarea umbra mainii mele pe perete ca pe o prada zglobie. Si intorcea capul dupa ea dintr-o parte intr-alta, sacadat, cum fac oamenii cand urmaresc meciuri de tenis. Un cap rotund, de cotoi bine crescut.
Asa ca deck the halls,
I'm young again,
I'm you again.
Iar maine o sa ma scol pe partea corecta a patului. Martea a fost intotdeauna ziua mea buna.

Parisul... si gata

2009-02-02T18:58:00.008Z

Mais oui, Parisul e murdar. Statiile de metrou sunt comparabile cu cele din Bucuresti, pe strada zboara ocazional hartii, iar trecatorii arunca bilete si servetele folosite. Am auzit o gramada de lume plangandu-se de lipsa curateniei, dar mie mi-a placut. Un pic de gunoi face un oras sa para viu; ii da personalitate lui, un imbold locuitorilor, sa se straduiasca mai mult, iar turistilor, senzatia subliminala a unor activitati subterane. N-as putea trai pe o strada maturata impecabil, inghetata in curatenia ei, dupa cum nu pot lucra cand nu am dezordine pe birou. A vorbit latura mea orientala.
Orasul acesta murdar, inca mazgalit de sans-papiers, mi-a fost drag si boem. Ne-a oferit doua gazde hippie, cu camere la mansarda, multicolore, papusi Matrioska si popice de jonglat. Carti vechi pe malurile Senei si-un boutique... etic, din care-am iesit cu flori in par si ceainice minune. Rataciri printre monumente al caror nume nu-l stiam, fara nici o harta la purtator, pe langa porumbei. Un croissant delicios, o baguette nu tocmai proaspata, o supa japoneza si conversatia unui francez cu parul prins in coada.
Trebuie macar sa mentionez atractiile turistice pe care le-am vizitat. Genunchiul s-a purtat exemplar: m-a urcat pe scarile din turnul Eiffel, arcul de triumf si Notre Dame. Oooh, vitraliile din Notre Dame! Pentru o perspectiva cu adevarat la inaltime, care a cuprins si turnul Eiffel, am urcat in turnul din Montparnasse (cam la 200m). La Luvru n-am stat prea mult, in schimb, muzeului Rodin i-am daruit o dimineata intreaga. Ooh, cuplurile inlantuite, contorsionate, framantate si framantandu-se, ale lui Rodin! In astfel de muzee, ar trebui sa ai voie sa atingi sculpturile, sa le mangai... marmura aceea slefuita imi furnica degetele. Vis-a-vis, domul Invalizilor, unde-si doarme Napoleon somnul de veci, intr-un bloc de porfir importat de la... rusi. Muzeul de istorie adiacent, cu expozitia de armuri medievale.
Atat. M-am plimbat destul in ultimele cinci luni, cu Parisul pe post de cireasa de pe budinca. Fiica ratacitoare se intoarce acasa.

Den Haag

2009-02-02T17:21:00.003Z

Se ia un umeras. Se iau inca doua umerase si se agata de capetele primului. Se continua cu patru umerase, apoi opt si tot asa, pana la al saizecisipatrulea patrat al tabliei de sah, pana se pierde sirul umeraselor. De la un anumit nivel, constructia o sa se legene usurel si ametitor, astfel incat ar putea fi nevoie de un inginer adjunct care sa ajute la stabilizarea elementelor... Proiectant: Man Ray.
Care va sa zica, pe langa Fata cu cercel de perla a lui Vermeer (must see!), Haga mai are o expozitie de fotografie dadaista (get it while it's hot!), o curte-internationala-de-justitie in fata careia poti poza in atitudini martiale, o strada cu vile nerusinate pe post de ambasade si o Binnenhof cu aer medieval. Si mai are o atmosfera complet ne-olandeza care mi-a placut mult (data, probabil, de casele labartate, solide, oarecum romane, atat de diferite de cele din Amsterdam).

Lingua franca

2009-01-21T16:05:00.003Z

Din vocabularul pentru examenul de la investitii... strategii de optiuni, in traducere directa:
- covered call: apel interjudetean de la un telefon public, cu plata in avans;
- long (short) straddle: om inalt (scund) mergand cu picioarele cracanate, ca dupa un galop indelungat;
- long (short) strangle: funie lunga (scurta) pentru spanzurat, dupa preferinta;
- bull (bear) spread: crema de taur (urs) de intins pe paine, ideala pentru micul dejun;
- collar: guler de vesmant episcopal, teapan de la prea mult apret.

Ce-a invatat fiul Teodosie

2009-01-17T13:28:00.012Z

(In pribegie prin Olanda si fara de stirea lui Neagoe Basarab)
1. Bunul simt nu este deloc common sense; dimpotriva, este delimitat cultural/national. Colega de camera o sa deschida larg geamul in mijlocul iernii chiar daca tu esti in maneca scurta, o sa vorbeasca la telefon cu orele in ajunul examenelor tale si-o sa lase aragazul murdar cu saptamanile, asteptand sa-l cureti tu. Desi tie ti se pare de bun simt sa nu faci nici unul dintre lucrurile astea, pentru ea nu e tocmai evident.
2. Nu-i poti fermeca pe oameni decat vorbindu-le in limba lor. Chiar daca toti stiu engleza, asta nu inseamna ca vor s-o foloseasca; cel putin, nu dincolo de conversatiile de complezenta. Engleza e buna ca sa nu iei metroul gresit sau ca sa ceri bonul la supermarket, politicos si eficient. Mai departe te lovesti de grupuri care nu te accepta pentru ca le e mai comod sa vorbeasca in limba materna. Atunci iti pastrezi si tu soaptele, rasetele, ofurile pentru cei de-un neam cu tine; asta face ca mediile multiculturale sa fie 90% intra si 10% inter.
3. Ma chaleur du Midi, sous ton ciel toujours gri. Oricat de comun ar suna, devii constient de o gramada de garduri imaginare peste care nu poti sari: intre nord si sud, est si vest, Europa si continentul X. Chiar si profesorii universitari le au. Caldura pe care incerci s-o imparti este dintr-o data irosita, iar ideile iti sunt primite cu superioritate si ridicari din umeri, ca pe ceva invechit.
(Dar ca sa nu fie totul trist...)
4. Gatitul este posibil... fezabil... distractiv. Trebuie doar sa nu-l iei in serios, sa te joci cu ingredientele pe care le arunci in oala si sa fii dispus sa dai totul la gunoi. In plus, e bine sa ai pentru cine gati, eventual si cu cine gati... singur-cuc nu e amuzant. Mic secret: nu exista nici o nefericire pe lume pe care sa n-o poata vindeca orezul cu lapte. Si cu multa scortisoara.

Administratorul de bloc

2009-01-16T21:24:00.004Z

Muc-cel-mic si Jumatate-de-om-pe-jumatate-de-iepure-schiop fac cunostinta cu Toma Caragiu. :D