miercuri, 2 mai 2012

Pe cand ea canta

Exista, in ciuda celui mai bine fundamentat scepticism al meu, momentul potrivit in care sa cunosti pe cineva, chiar si pe un om pe care-l cunosteai de ani buni, dar cu care nu ti se aprindea niciodata entuziasmul si pe care-l inchinasesi de mult trecutului. Pe vremea aceea, il stiai destupat la minte si sclipitor in adunari inalte, dar niciodata, fata in fata, nu gaseai ce sa-i spui ca sa-l deschizi... sau cum sa te deschizi. Timiditatea mergea pana acolo incat va trezeati in mai mult decat stinghera pozitie gugustiuc, in care doi oameni inteligenti se privesc drept in ochi, in tacere deplina, cu capul usor inclinat intr-o parte - pozitie despre care psihologii ne spun ca este tipic submisiva si reconfortanta pentru persoana careia-i expunem cea mai vulnerabila parte a corpului nostru, gatul. Si totusi! Este perfect posibil sa te reintalnesti cu omul in cauza si sa-l descoperi cu totul altul, iar taman in aceeasi clipa, sa-ti dai seama ca si tu esti cu totul altul sau, in orice caz, ca v-ati depasit fiecare micile prejudecati, retinerile, spaimele copilaresti si propriul gen de teribilism si ca ati ajuns frumosi. Si pregatiti sa va vorbiti cu incredere despre aceasta frumusete. Si minune, celalalt simte exact la fel, iar tu o stii!
Doamne, Iti multumesc ca sunt tanara. Ca am suficient timp inaintea mea cat sa-mi reapara-n cale oamenii sau, mai stii, sa se iveasca unii cu desavarsire noi, si sa ne povestim vietile. Mi se intampla lucruri bune si am putut trage invataturi bune din cele rele, nu mi s-a amarat inima si am putut inflori. Sper ca oamenii din jurul meu sa implineasca numai fapte de vitejie, iar eu sa fiu acolo, sa-i vad.

Niciun comentariu: