miercuri, 24 august 2011

Ca un profil prost de pe hi-cinci

Intotdeauna am avut o atitudine ipocrita fata de schimbare. Ma exaspereaza oamenii care nu se schimba, ma sperie de moarte cei care o fac, pentru ca ma prind mai mereu nepregatita; ma nedumiresc cei care o fac in mod continuu si sunt gata sa-i acuz de superficialitate. Mi-e greu sa cred ca mult-laudatul act de a te reinventa este intreprins de placere; mai plauzibil mi se pare sa recurgi la el in ultima instanta, cand toate s-au prabusit deja in jur si iti ramane doar evadarea.
Cand sunt eu pusa in fata nevoii de a schimba ceva, reactiile se succed cu viteza impresionanta: timp de jumatate de ora lupt cu inversunare impotriva ideii si nu-i vad decat ponoasele, dupa care, pret de cinci minute, imi adun curajul si ma conving ca voi supravietui si acestei odioase incercari, iar dupa inca o jumatate de ora calmul este recastigat, noutatea perfect asimilata, fac planuri pentru a-mi recroi viata in jurul ei, ba chiar ma entuziasmez si ma intreb de ce nu m-am gandit la asta mai devreme... Cu adevarat ilar este, insa, atunci cand toata aceasta pregatire se dovedeste nenecesara sau pripita, si trebuie sa ma reintegrez in scenariul initial. Trecand prin aceleasi etape, desigur.
Retrospectiv, ma trezesc aproape in punctul din care am plecat, cu mahnirea ca nu mi-am adaptat flexibilitatea la conditiile de drum. Si uite-asa, devin excesiv de precauta si intoarsa tot spre trecut.

Niciun comentariu: