marți, 31 mai 2011

Dau sfara-n tara

Lume, lume, se intampla lucruri bune in mansarda de pe Str. Traian, numarul 107. Un grup de tinerei, printre care si neobosita exploratoare si de zambete datatoare domnisoara Carcu, s-a pus sa organizeze ateliere. Au fost chemati mesteri - in caligrafie chineza, jonglerii, dansuri grecesti, body painting si degustari de vinuri. S-au aratat invatacei - entuziasti, incepatori, curiosi, ba chiar si niscaiva sceptici, pentru buna masura. S-au schimbat idei, gesturi, roluri si caldura, voluntar. E un gen de file sharing in real time - si e bun. Sa ne traiasca si cloceasca Incubator107! (ia vedeti ce au pregatit pentru luna viitoare!)
Gata cu reclama, hai la confesiuni. Stiam de acest proiect de prin martie si i-am dat de multe ori tarcoale, pana sa ma hotarasc la ce atelier sa ma duc. Am ales Hatha Yoga - pe de o parte, din curiozitate ingenua fata de aceasta practica, iar pe de alta, din vechea mea timiditate complezenta, care si-a dorit sa incerce ceva nou fara a fi nevoita sa se deschida in fata unor straini. Mesterul a fost intelegator si nu m-a pus sa vorbesc decat cu mine insami, in reprize scurte de meditatie. In schimb, mi-a aratat cat de sacadata si superficiala imi este respiratia; cum sa ma intind astfel incat sa ma doara cei mai ascunsi muschi si cat de relaxanta este odihna de dupa exercitii; in fine si neasteptat, aproape ca m-a invatat sa-mi inving frica si sa stau in cap - este work in progress, pentru ca altfel n-as fi fost... eu! Nu promit ca voi mai practica yoga de acum inainte, pentru ca mi-a ramas nevindecata prejudecata ca yoga duce, mai degraba, la calm si liniste interioara, pe cand eu am impresia ca am fost mult prea destinsa in ultimul timp si am nevoie de ceva care sa ma starneasca... insa o usa a fost deschisa si de partea cealalta se intrezaresc lucruri mai frumoase decat filmele indiene. Echilibru, poate.
P.S. Se pare ca mi-e dor de mansarda mea de la York si de sunetul ploii de vara pe acoperis.

marți, 17 mai 2011

Quelques jours apres

Pielea mea ii naparleste soarele,
dar
soarele trece, cuneiformele raman.
Mirobolant inseamna
a repeta greselile parintilor.

Imi pare rau, yoghinilor,
dar nu pot sta in cap:
eu sunt o fata cu picioarele bine intepenite
pe pamant;

numai rar mi se mai intampla
sa alerg dupa autobuz
si am incetat de mult sa mai cred
ca pot porunci semafoarelor.

Nu-i nimic,
incercam si martea viitoare!

vineri, 13 mai 2011

Inca o nocturna

Iubitule, ti-am mai spus ca semeni cu un oblon intredeschis? Numai cuvintele mele cele mai precise se pot strecura inauntru. Ti-am spus cat de mult mi-au placut mestecenii inverziti de pe Boulevard Victor Hugo si macii portocalii de la Jardin des Plantes, dar nu ti-am spus ca am ascultat zece minute de radio gastronomic, ca am pipait limba franceza cu limba si ca avea gustul, inca nestiut, de magret de canard. Te-am anuntat cand m-am simtit nelalocul meu, dar nu si cand mi-am amintit cadentele si-am simtit declicul din stomac. Eu am facut haz de palaria ta, tu de ciorapii mei rosii, dar de noi nu am ras suficient. Te-am acuzat ca esti batran si blazat, dar n-am recunoscut ca sufar de nostalgii comuniste in sentimente. Am haladuit prin munti si pe buza de lac pana mi s-au basicat picioarele, dar peste cateva zile nu voi mai retine decat ca am fost langa tine. Am urlat in cautare de explicatii complexe, cand totul era rusinos de simplu: fear, greed and panic; trebuie sa stii doar cand sa-ti schimbi pozitia.
Iubitule, ma tem ca maine va fi inca o dimineata, va iesi soarele si ma voi juca.