joi, 29 decembrie 2011

New Year's Resolutions

Pentru ca o lista imi umple in mod convenabil spatiul pe blog si timpul liber, fara a necesita mai mult efort al mintii decat scotocitul dupa sosete intr-un sertar:
- sa invat sa merg pe bicicleta;
- sa schiez din nou!
- cel putin un curs de germana la Goethe Institut;
- sa-mi imbunatatesc franceza;
- sa vizitez Granada, Malaga si Cadiz SAU sa-mi petrec concediul in Toscana, in septembrie;
- sa dau petrecere de ziua mea;
- sa ajung la Timisoara intr-un weekend;
- sa urc in Piatra Craiului;
- sa mi se faca portretul, macar in creion (noroc ca din toamna ne incuscrim cu un artist);
- sa-mi asigur SUPRAVIETUIREA zilnica la analiza (ma reprofilez!)...
-... dupa care, sa fac impresie buna la analiza;
- gata cu dramele sentimentale!
- sa castrez pisica (erm, to-do list?);
- find the exceptional and settle for nothing less!
- sa nu-mi mai fie frica... de nimeni :)
- sa-mi las parul lung;
- sa continuu sa fac Pilates;
- keep an open mind :D
- sa ma mut (? = needs further considering);
- sa termin de citit Orbitor;
- sa vad Inima de caine si Mamouret;
- sa petrec mai mult timp cu Teo, dat fiind ca in 2011 am fost the absent godmother;
- sa cunosc mai multi oameni.

P.S. Lista aceasta a fost redactata in penultima zi cu Adelaide si are o surata mai rusinoasa in geanta ei (scripta manent, fie si cu viciu de consimtamant). Din ianuarie voi fi nevoita sa infrunt singura lichiditatea scazuta de la BVB.

luni, 5 decembrie 2011

'tis the season for some folly


Homemade hummus. Hippie rococo. Their borders are opening. My hips are slimming down. Oh, the subway men I can still say no to. Brain-humping.
Fare thee well, Adelaide!

luni, 28 noiembrie 2011

Noi toti am purces din Mantaua lui Gogol

Deodata, se raspandi prin Petersburg zvonul ca, langa podul Kalinkin si prin alte locuri din acel raion, a inceput sa apara noaptea un strigoi in chip de slujbas de stat si-si cauta mantaua furata, ca sub acest pretext despoaie pe oricine-i iese in cale, fara sa se uite la grad sau la demnitate, luand tot felul de mantale: captusite cu pisica, cu biber, cu vatelina, cu raton, cu vulpe, cu blana de urs - intr-un cuvant, cu orice fel de blanuri, blanite, piei si tesaturi din cate au nascocit pana acum oamenii pentru a-si inveli propria piele. Unul din slujbasii departamentului vazuse strigoiul cu proprii lui ochi si-l recunoscuse imediat: Akaki Akakievici era. Dar se ingrozi atat de rau la vederea lui, incat o lua la goana cat il tineau picioarele si, astfel, nu putuse sa-l vada prea bine. Vazuse doar atat, cum Akaki Akakievici il ameninta de departe cu degetul... Ploua cu plangeri din toate partile, reclamandu-se ca nu numai spinarile si umerii consilierilor titulari, dar pana si ai consilierilor secreti erau expusi la grave raceli de pe urma jefuirii nocturne de mantale. Politia primi dispozitii ca strigoiul sa fie prins de urgenta... mort sau viu, si pedepsit cu toata asprimea, drept o pilda graitoare pentru toti ceilalti, si nu a lipsit mult ca aceste dispozitii sa fie puse in aplicare cu succes.

marți, 22 noiembrie 2011

Bat-o vina

So this is what hell feels like. It's fighting guilt - worse still than your own, it's the guilt of someone you love. It's an invisible foe; endlessly unsatiated and utterly unscrupulous. You will never get a full description, but you perceive how insidiously it taunts them with reminders of their misguided choices. And, of course, the happy alternatives that have eluded them. They are to blame for their children's inchoate adulthood, their own unsatisfactory career, the government deficit and the holes in the fucking ozone layer. They are undeserving of the good that might have happened to survive around them. The teaser's verb of choice is shouldn't have; its adjective is fool. They are not allowed to forget and they are not allowed to embrace their past. They must forever wail and gnash their teeth.
We have yet to discover the effective way to tackle remorse. It won't relent with time or gentle encouragement. It dismisses both rational argument and the stamping of feet. It poisons the sense of touch to the point that the sufferer can't find any comfort. It's immune to sugar, antidepressants, puppy-dog eyes and good luck charms. It might just cower under the threat of physical harm - blessed be the adrenaline rush that comes with driving your nails down your forearms! The sense of urgency and despair must reach such a level that it overcomes the instinct of self-preservation. Sadly, though, the effect only lasts as long as the scars and the show may only be put on every so often.
Onwards, then. At least, let's keep rocking back and forth.

miercuri, 12 octombrie 2011

Volver

S-a terminat. Aproape. Macar la nivel macro, deci am scapat de trafalet, cuie si bormasina. Si cartile mi s-au intors in biblioteca si pe etajere, cu un iz subtil de mucegai peste mirosul lor uitat de anticariat rascolit. Cutia de chibrituri arata un pic mai bine. Usurarea de dupa ma tenteaza sa recunosc ca a meritat, dar nu este asa. Dupa cum ma asteptam, efortul ultimelor luni a scos la iveala tot ce este mai urat in caracterele noastre, trei oameni inghesuiti intr-un spatiu mai restrans decat de obicei, smulsi dintre obiectele de care-si agata calmul si politetea zilnica, sugrumandu-si reciproc ideile ca niste boa constrictori. S-au slefuit antipatiile vechi si s-au dezvaluit unele noi. Spoiala de normalitate continua sa crape, in mod brutal. Hotarat lucru, oamenii ar trebui sa stea impreuna numai cat isi cresc copiii; mai tarziu, varsta si rutina ii intorc impotriva manierismelor celuilalt si le tocesc ultimele porniri de tandrete. Probabil ca frica de singuratate este singura care pastreaza o buna parte din cuplurile imbatranite impreuna. Prea mult timp m-am prefacut ca nu vad si nu aud nimic. Dar mi-am spus de zeci de ori, saptamanile acestea, ca eu nu voi trece prin asa ceva, ca nu-mi pot asuma riscul de a asculta cuvinte grele atunci cand sunt mai vulnerabila, ca nu ma voi supune. Nu voi face promisiuni pe care sa fiu nevoita sa le rup din pur instinct de conservare.
Din acelasi motiv, voi incerca sa nu tin promisiunile pe care mi le-am facut in aceasta seara, sa-mi uit rautatea amara. Abandon sau iertare? Alas, mi-am stors toata rezerva de compasiune in ultimii doi ani. Imi vine sa ma impachetez in hartie maronie, sa-mi fac un nod si sa nu las pe nimeni sa ma mai atinga.

vineri, 16 septembrie 2011

Scara inaltimilor si a adancimilor

Se intampla lucruri rele. Se intampla renovarea de subzistenta practicata cu incapatanare de tatal aflat la criza varstei de mijloc. Tergiversam procesul de saptamani bune, multumita unei combinatii fatidice de ghinion, comercianti neseriosi si lipsa de entuziasm a executantilor - in principiu, eu. Rezultatul imediat este ca viata personala, deja slabita inaintea inceperii acestei torturi, a fost inlocuita de sesiuni de maturat nocturn, ciocanit de cuie in plinta si conversatie cu termeni exotici, de genul spaclu, vinclu si panza de bomfaier. Definitely NON-marketable skills. Ma scoate din sarite aceasta neglijare intentionata a conceptului de specializare a muncii si, ca orice fiinta de sex feminin cu putina demnitate, refuz sa ma pricep la anumite activitati sau, culmea, sa mimez ca acestea imi fac placere. Contrar sperantelor tatalui bricoleur, faptul ca stiu unde se afla fiecare cui stramb din casa asta nu ma face sa o indragesc mai mult. Dimpotriva. De indata ce va lua sfarsit operatiunea, ma voi stradui din rasputeri sa uit ca a avut loc vreodata.
Dar se intampla si lucruri bune, din cand in cand. Se intampla o urcare pe Jepii Mici, prin propriile mele puteri si stapanire de sine. Se intampla un om neasteptat de frumos, pe care nu l-as fi ghicit niciodata, pitit cum sta in fiecare zi, in spatele unui monitor, si pe care de-abia astept sa-l mai duc la munte. Se intampla Alexandru Tomescu si, multumita ingenuitatii mele native, bilete gratuite la doua concerte din festivalul Enescu, da, la concerte fancy. Se intampla un dans, bianual. Se intampla Miyazaki cel plin de prospetime. Se intampla sa constat ca-mi iubesc fetele, pe toate. Se intampla Tom Waits si vocea lui de drac care fumeaza de la 5 ani. Se intampla ca eu, una, am reusit sa nu ma apuc de fumat, iar copacii inca n-au inceput sa ingalbeneasca.

luni, 12 septembrie 2011

Still reading Endymion


I might just take to listening to classical music this fall, because
A thing of beauty is a joy forever.
Its loveliness increases; it will never
Pass into nothingness.

miercuri, 24 august 2011

Ca un profil prost de pe hi-cinci

Intotdeauna am avut o atitudine ipocrita fata de schimbare. Ma exaspereaza oamenii care nu se schimba, ma sperie de moarte cei care o fac, pentru ca ma prind mai mereu nepregatita; ma nedumiresc cei care o fac in mod continuu si sunt gata sa-i acuz de superficialitate. Mi-e greu sa cred ca mult-laudatul act de a te reinventa este intreprins de placere; mai plauzibil mi se pare sa recurgi la el in ultima instanta, cand toate s-au prabusit deja in jur si iti ramane doar evadarea.
Cand sunt eu pusa in fata nevoii de a schimba ceva, reactiile se succed cu viteza impresionanta: timp de jumatate de ora lupt cu inversunare impotriva ideii si nu-i vad decat ponoasele, dupa care, pret de cinci minute, imi adun curajul si ma conving ca voi supravietui si acestei odioase incercari, iar dupa inca o jumatate de ora calmul este recastigat, noutatea perfect asimilata, fac planuri pentru a-mi recroi viata in jurul ei, ba chiar ma entuziasmez si ma intreb de ce nu m-am gandit la asta mai devreme... Cu adevarat ilar este, insa, atunci cand toata aceasta pregatire se dovedeste nenecesara sau pripita, si trebuie sa ma reintegrez in scenariul initial. Trecand prin aceleasi etape, desigur.
Retrospectiv, ma trezesc aproape in punctul din care am plecat, cu mahnirea ca nu mi-am adaptat flexibilitatea la conditiile de drum. Si uite-asa, devin excesiv de precauta si intoarsa tot spre trecut.

marți, 2 august 2011

Arta razboiului

- Vorbeste-mi despre ea, Nechifor Lipan,
despre femeia lasata acasa,
care nu arunca gunoiul
in fata soarelui,
cum isi ascute foarfecele
si taie pasari din hartie.
A taiat deja o mie de cocori
si i s-a implinit vrerea:
s-a implinit vremea
ca tu sa-ti ascuti foarfecele
in cositele ei.

- Degeaba ti-as vorbi de ea, ovreico,
spre moarte
tot
din patul tau plec.

vineri, 22 iulie 2011

Lista neagra pentru vara asta

Pentru ca am o anumita varsta si am inceput sa fac bataturi.
- motociclistii care-si tureaza motoarele dupa 1 noaptea, in intersectie;
- parintii copiilor obezi;
- taximetristii care nu stiu ce si unde este bursa;
- falsa politete; cu siguranta, am putea stabili o zi in care sa nu datoram zambete false nimanui, de exemplu, a treia marti din luna;
- panourile cu reclame pentru Mega Image, care ne anunta, bombastic, sa ne pastram calmul in fata cotletului de porc vandut la 0 lei/kg;
- oamenii care se sperie de cuvintele tandre... si fug;
- Carturestii, pentru ca ma plictiseste de moarte reteta lor de succes, neschimbata de ani buni;
- sandalele cu fermoar la spate; fermeture eclaire este un concept prea frumos pentru calcai;
- norocul oamenilor care-si fac treaba cu superficialitate, dar scapa de cele mai multe ori basma curata;
- sefa mea, pentru ca ma subestimeaza;
- barbatii care incearca sa ma apere de nenorocirile mici (o geana cazuta, prea mult zahar in ceai), ignorand faptul ca in viata mea au loc cataclisme;
- rabufnirile amanate ani la rand, care stau sa se sparga acum ca o bula imobiliara;
- tatii;
- slabiciunea; de orice fel, a oricui, dar mai ales a mea.

luni, 18 iulie 2011

Vara de dupa blandete

Iata ca, intentionat sau nu, am ajuns sa ma limitez la cate o postare pe luna. E semn ca vara asta sunt ocupata - sau, cel putin, par ocupata, in primul rand in proprii mei ochi. Ii ajut pe ai mei sa renoveze cutiuta de chibrituri, eventual fara ca pisica sa cedeze nervos la schimbatul primului geam. Recitesc unele notite din facultate, pentru a-mi pregati alunecarea cat mai lina spre un alt departament. Continuu sa pedalez cel putin 5 km pe zi, calculand ca, in acest ritm, voi ajunge la Frankfurt pana la sfarsitul anului... si-apoi, e oricand posibil sa-mi adun curajul, sa ies din acest paradox si sa invat sa merg pe o bicicleta adevarata. Imi fac planuri de mers la munte in ture scurte, de reconstituit trasee si biruit amintiri. Pe Jepii Mari m-am intors deja, ba chiar am calauzit si-un novice. Imi tot propun si sa inlocuiesc Bucurestiul in care m-am plimbat in ultimul timp cu unul nou, sa nu mai trec pe la Carturesti si sa-mi abandonez ceainariile suprapopulate. Vreau sa fiu tare si asta sa-mi consume tot timpul. Hotarat lucru, nu-mi voi lua concediu vara asta.

joi, 30 iunie 2011

Invat. Inca

Am fost acolo, inapoi aici, am schimbat de mai multe ori papucii privitorului, dar intotdeauna am fost singura. Se pare.
Daca orasul acesta infectat a putut sa miroasa a tei cateva saptamani, macar pe seara, inseamna ca trebuie sa mai existe sperante si pentru mine.
Din nou, multe sunt aproape cum erau acum doi ani. As spune ca n-a trecut niciodata acest timp, dar daca n-ar fi, nu s-ar povesti, nu-i asa?
Poate ca-mi voi pastra, totusi, blogul.
Iar pentru viitor, imi doresc sa ajung sa stiu atat de bine ce se intampla, incat sa nu fie nevoie sa stiu ce se intampla pentru a sti ce se intampla.

marți, 31 mai 2011

Dau sfara-n tara

Lume, lume, se intampla lucruri bune in mansarda de pe Str. Traian, numarul 107. Un grup de tinerei, printre care si neobosita exploratoare si de zambete datatoare domnisoara Carcu, s-a pus sa organizeze ateliere. Au fost chemati mesteri - in caligrafie chineza, jonglerii, dansuri grecesti, body painting si degustari de vinuri. S-au aratat invatacei - entuziasti, incepatori, curiosi, ba chiar si niscaiva sceptici, pentru buna masura. S-au schimbat idei, gesturi, roluri si caldura, voluntar. E un gen de file sharing in real time - si e bun. Sa ne traiasca si cloceasca Incubator107! (ia vedeti ce au pregatit pentru luna viitoare!)
Gata cu reclama, hai la confesiuni. Stiam de acest proiect de prin martie si i-am dat de multe ori tarcoale, pana sa ma hotarasc la ce atelier sa ma duc. Am ales Hatha Yoga - pe de o parte, din curiozitate ingenua fata de aceasta practica, iar pe de alta, din vechea mea timiditate complezenta, care si-a dorit sa incerce ceva nou fara a fi nevoita sa se deschida in fata unor straini. Mesterul a fost intelegator si nu m-a pus sa vorbesc decat cu mine insami, in reprize scurte de meditatie. In schimb, mi-a aratat cat de sacadata si superficiala imi este respiratia; cum sa ma intind astfel incat sa ma doara cei mai ascunsi muschi si cat de relaxanta este odihna de dupa exercitii; in fine si neasteptat, aproape ca m-a invatat sa-mi inving frica si sa stau in cap - este work in progress, pentru ca altfel n-as fi fost... eu! Nu promit ca voi mai practica yoga de acum inainte, pentru ca mi-a ramas nevindecata prejudecata ca yoga duce, mai degraba, la calm si liniste interioara, pe cand eu am impresia ca am fost mult prea destinsa in ultimul timp si am nevoie de ceva care sa ma starneasca... insa o usa a fost deschisa si de partea cealalta se intrezaresc lucruri mai frumoase decat filmele indiene. Echilibru, poate.
P.S. Se pare ca mi-e dor de mansarda mea de la York si de sunetul ploii de vara pe acoperis.

marți, 17 mai 2011

Quelques jours apres

Pielea mea ii naparleste soarele,
dar
soarele trece, cuneiformele raman.
Mirobolant inseamna
a repeta greselile parintilor.

Imi pare rau, yoghinilor,
dar nu pot sta in cap:
eu sunt o fata cu picioarele bine intepenite
pe pamant;

numai rar mi se mai intampla
sa alerg dupa autobuz
si am incetat de mult sa mai cred
ca pot porunci semafoarelor.

Nu-i nimic,
incercam si martea viitoare!

vineri, 13 mai 2011

Inca o nocturna

Iubitule, ti-am mai spus ca semeni cu un oblon intredeschis? Numai cuvintele mele cele mai precise se pot strecura inauntru. Ti-am spus cat de mult mi-au placut mestecenii inverziti de pe Boulevard Victor Hugo si macii portocalii de la Jardin des Plantes, dar nu ti-am spus ca am ascultat zece minute de radio gastronomic, ca am pipait limba franceza cu limba si ca avea gustul, inca nestiut, de magret de canard. Te-am anuntat cand m-am simtit nelalocul meu, dar nu si cand mi-am amintit cadentele si-am simtit declicul din stomac. Eu am facut haz de palaria ta, tu de ciorapii mei rosii, dar de noi nu am ras suficient. Te-am acuzat ca esti batran si blazat, dar n-am recunoscut ca sufar de nostalgii comuniste in sentimente. Am haladuit prin munti si pe buza de lac pana mi s-au basicat picioarele, dar peste cateva zile nu voi mai retine decat ca am fost langa tine. Am urlat in cautare de explicatii complexe, cand totul era rusinos de simplu: fear, greed and panic; trebuie sa stii doar cand sa-ti schimbi pozitia.
Iubitule, ma tem ca maine va fi inca o dimineata, va iesi soarele si ma voi juca.

vineri, 29 aprilie 2011

Parintii au mancat agurida

In ciuda a tot ce s-a intamplat, aprilie este cea mai frumoasa luna a anului. Sarbatoresc aceasta constatare cu o lingura de inghetata si cu amigdalele arzand.

duminică, 13 martie 2011

But I believe I'm worth coming home to

Primele saptamani la serviciu mi-au confirmat, inca o data, ca am un deficit sever de estrogen. Zilnic imi aud colegele de birou extaziindu-se la adresa unui lucrusor gasit in cataloagele online - o bluzita, o curelusa, o pereche de pantofiori, o hainuta, un pantalonas, o gentuta, o bratarica, o pereche de cerceiusi, un bretonel dupa ultima moda - dar, oroare! oricat as incerca, nu reusesc sa ma emotionez. Strecor priviri speriate celor cativa colegi, dar, spre surprinderea mea, nu gasesc decat expresii perfect calme, imune la corul de pitigaieli. Nu am pe nimeni cu care sa schimb o ridicare exasperata de sprancene. Mi-e usor teama de lumea aceasta.

joi, 3 martie 2011

Curriculum Vite

Acum cateva saptamani, eram in gara Saint Pancras, mancand o felie de cheese cake de la Pain Quotidien (o curiozitate mai veche; prajitura in cauza e sora buna cu pasca cu smantana facuta de Mamaia, nimic in plus) si privind cum oamenii se grabeau sa prinda urmatorul tren Eurostar spre Bruxelles; acum, sunt intr-un mediu 100% romanesc, incercand sa-mi reinvat creierul sa gandeasca in limba lui nativa si incarcandu-l cu plictiseli tehnice si administrative de la primul loc de munca. E o adaptare de doua ori stranie. In primul rand, trebuie sa ma reobisnuiesc cu papucii vechii mele vieti, cu ticurile mamei, claxoanele masinilor din intersectie, valea Prahovei la indemana mea si obisnuinta de a-mi vedea prietenii des; in paralel, mai trebuie sa-mi temperez ambitiile mult prea globalizate, si sa scap de gandul/frica/nerabdarea ca in scurt timp voi zbura din nou undeva, ca locul meu adevarat este prin aeroporturi si ca tot ce ma inconjoara este strict provizoriu. In al doilea rand, ma nedumireste putin noul meu statut, de proaspat angajat. Somnul mi s-a adaptat deja la rutina diminetilor matinale, dar mi se pare aproape neverosimila ideea de a ma trezi dupa un orar fix in urmatorii 45 de ani, de a ma indrepta teleghidata spre acelasi loc si de a-mi petrece cea mai mare parte din zi in compania acelorasi oameni, cu numai cateva zile de pauza planuite in avans. Chiar asa, s-a terminat definitiv cu spontaneitatea si bunul plac? Fusesem prevenita mai demult asupra acestui prim soc, dar acum il pipai si urlu, dezamagita, este! Astept ca starea de spirit sa mi se limpezeasca, pentru ca stiu ca este nevoie sa fiu aici, macar pentru un timp; astept sa dau din nou randamente bune.
Iar oamenii, cum sunt oamenii? Avand dintr-o data atat de multi la dispozitie, imi permit sa iau din fiecare ce-mi place si sa-mi las slobode antipatiile naturale. Sunt si cativa frumosi, atat de frumosi, incat ma tem sa le vorbesc, ca sa nu-i sperii; incerc sa ma apropii de ei tiptil si sa ii deslusesc din priviri :)

joi, 27 ianuarie 2011

Fisa

In casa asta se da o lupta crancena impotriva papucilor. Nu sunt ingaduiti decat in baie, iar celui care-ndrazneste sa-i scoata de acolo ii va sta capul unde ii stau picioarele pacatoase, adica pe linoleum. Asta pentru ca stapanul casei este arab si ii place sa umble descult; probabil, cui ii pisca o data talpile o duna de nisip, ii raman calcaiele fierbinti pe vecie. Dar eu am picioarele reci si i-am prezentat ieri papucii adusi de acasa with an apologetic look, spunandu-i ca sunt noi si curati. Iar el a ras exasperat si s-a dus sa-si faca rugaciunea, pe covorasul indreptat cu precizie spre Mecca.
Acum stau in pat si ma pregatesc pentru interviul de maine, ultimul pe care-l voi avea aici pentru mult timp de acum inainte; cel putin, dupa socotelile mele. Si sunt mai mult decat exasperata ca trebuie sa-mi trec mintea prin sita ca sa vin cu exemple de competente, team-work si commercial awareness, sau ca trebuie sa exersez argumente care sa demonstreze ca ma potrivesc cu spiritul si valorile companiei. Chiar nu-mi pot gasi de lucru fara sa-i torn pe gat persoanei de la HR o caldare de bullshit? Am obosit... dar poimaine o sa merg din nou la York, si de-abia astept sa recunosc strazile si oamenii.

luni, 24 ianuarie 2011

Intrebare si raspuns

Cand stii ca s-a terminat o prietenie?
Cand persoana in cauza iti tranteste de doua ori telefonul in nas in decursul aceleiasi zile, in ciuda amintirilor frumoase care va leaga si a timpului investit, complet dezinteresat. Macar ai inima impacata ca i-ai acordat si a doua sansa.
I really need to learn how to give up on people.

Later edit: totusi, se pare ca scopul meu pe acest pamant este sa invat sa iert lucruri pe care, altadata, mandria nu mi-ar fi permis sa le trec cu vederea.

luni, 17 ianuarie 2011

Papusa mea ruseasca

Aceasta este Mașa. Observati, va rog, smocurile de par negru de pe urechi, care o fac sa semene cu un mic râs si de care tata e din cale-afara de mandru (?).
Desi nu se vede in aceste poze, Mașa are o coada lunga si stufoasa, ca de vulpe. De fapt, e cu totul si cu totul pufoasa, pana si intre pernite.Yawn! Ca oricarei pisici care se respecta, Mașei ii place sa leneveasca toata ziua. De asemenea, ii place sa fie periata si toarce de fiecare data, ca la comanda, iar la sfarsit roade peria. Alte lucruri care ii plac de minune sunt: laptele adevarat, de la tarani, incalzit la temperatura camerei; painea prajita; sunetul magic al usii de la frigider; pungile de plastic si ghemotoacele de hartie; mingile de tenis; sireturile si incarcatoarele de telefon; propria coada; sa faca sluj ca un catel, truc pe care l-a descoperit singura; sa miaune de sub pat; sa-i fie scarpinate urechile; sa deschida usile dulapurilor; sa se plimbe pe tastatura laptopului; sa se catere noaptea pe cocoasa stapanei, dupa care sa o pipaie pe obraji; sa mototoleasca reviste; sa sara pe ficus; sa-si moaie labutele in apa de baut; sa-si bage nasul in farfuriile altora si in orice s-ar intampla in casa; sa doarma sub veioze incinse.
(ca de obicei, stapanei Mașei ii plac enumeratiile)