Last photo from York

Buh-bye, luv :)

In concluzie,

Maine zbor acasa. Am o valiza imensa si o geanta de voiaj burdusita bine; o buna parte din carti si pulovere se indreapta spre tara in bagajele altor fete; am si aruncat multe lucruri, invechite sau maruntisuri... Cand am devenit atat de strangatoare? Am adunat o gramada de nimicuri in timpul petrecut aici, iar acum, ca-mi privesc camera despuiata de ele, mi se pare urata, mai goala si straina decat orice camera de hotel. Doar azi dupa-amiaza era primitoare si atat de asemeni mie, cu portocale pe noptiera, pantofi prafuindu-se sub pat, The Economist prafuindu-se pe unde apuca, CD-uri neascultate pe birou, posterul cu Tori si fotografii facute de el pe pereti... Mi-e sila sa mai dorm o noapte aici, singura in casa (cactusul a fost lasat pe maini bune acum doua saptamani).
Imi doresc de mult sa plec din York, dar niciodata nu mi-am inchipuit ca voi pleca asa, cu scopul atins doar pe jumatate. Ma intorc de la batalia cu englezii nici pe scut, nici sub el, cu masterul in buzunar, dar fara un contract de munca, cu mandria facuta ferfenita in urma atator refuzuri, increderea de sine pierduta undeva, pe drum, iar inima... eh, macar ea, saraca, nu s-a amarat de tot. Pentru prima oara in viata mea, ceva nu-mi iese asa cum mi-am propus. Tough luck, kid? Copilul isi baga picioarele in maturizarea asta fortata, care nu l-a facut mai intelept si in nici un caz nu mai fericit. Pana la genunchi!
Totusi, imi va fi dor de York, imi e mult mai greu sa plec de aici decat de la Amsterdam. Chiar si in lumea asta globalizata, mi se strange inima cand ma gandesc ca, poate, pe unii oameni cunoscuti aici nu-i voi mai vedea niciodata. Imi va fi dor de Luminita, Owen, Father Stephen cel carismatic, Aurel din Slovacia si comunitatea de studenti romani. De momentele de intimitate cu ei. Apoi, o sa-mi lipseasca drumul pustiu spre universitate, pe care mergeam de fiecare data ascultand muzica in casti si cantand, fara sa-mi pese ca m-ar putea auzi cineva. Cofetaria Betty's, unde se fac cele mai bune prajituri din Anglia si un ceai negru suportabil. The pink Scottish salmon. Campurile cu ponei printre care ieseam la jogging, in vara. Silueta impunatoare a Minster-ului, dupa care ma orientam din orice punct al orasului. Pana si bufnitele...
Cand am plecat din Bucuresti, in octombrie anul trecut, am plans in aeroport. Ma intreb daca o sa plang si maine dimineata.

Shire

Pentru ca in curand voi pleca din York, intr-un fel sau altul, m-am gandit sa fac o scurta descriere a frumusetilor comitatului; sau, cel putin, a celor pe care le-am vazut eu anul acesta.

La Scarborough am fost de 1 Mai, cu Luminita. Orasel curat, cuminte si insorit pe coasta de est, la Marea Nordului. Nici vorba de baie, apa era inghetata (indraznesc sa presupun ca nici in august nu are o temperatura propice scaldatului); am intrat doar pana la glezne, iar a doua zi am avut febra! Other than that, se pot face plimbari pe plaja, pana la castel (ca doar suntem intr-un oras englezesc, desigur ca exista un castel in ruine), printr-o padurice plina de musculite si pana la un punct de perspectiva, de unde se vad golful, promontoriul, rapita inflorita (dupa sezon!) si, in genere, marea. Undeva langa castel ar trebui sa se afle mormantul lui Anne Bronte; din pacate, noi nu am reusit sa il gasim. Se mai poate pierde timpul intr-un mic parc de distractii, cu o roata uriasa plasata strategic pe malul apei (seara trebuie sa fie luminata frumos...), sau prin penny arcades... Pe plaja se faceau sculpturi in nisip, iar eu si Luminita discutam daca a fi homosexual este the latest trend... Vero spunea ceva de un targ ramas de prin vremuri medievale. Trivia: stiati ca te poti afunda in nisip daca stai suficient de mult intr-un picior descult si te zbati sa-l cureti pe celalalt pentru a-l incalta? Per total, Scarborough se poate vedea in intregime intr-o zi cu soare, si, cu toate ca gurile rele spun ca Whitby e mai frumos, mie mi-a placut destul cat sa-mi doresc sa mai merg acolo vreodata. E la o ora si-un pic de mers cu trenul din York, iar un bilet dus-intors a costat 12 lire - afacere buna, tinand cont de preturile de pe East Coast!

La inceputul lui septembrie am urcat pe Ingleborough, unul dintre cele mai inalte (ma rog...) varfuri din Yorkshire Moors (da, e vorba de acele wiley, windy moors in care Heathcliff si Cathy would roll and fall in green). Pornind din satucul Ingleton, urcusul pana in varf dureaza vreo trei-patru ore, in functie de cheful si incaltamintea fiecaruia. Trupa noastra a urcat lejer, pentru ca ne insoteau doua pantofarese din Orientul Mijlociu, respectiv Siberia (sunt peste tot!). Recomand bocanci si o jacheta rezistenta la intemperii, pentru ca dealurile sunt, intr-adevar, windy; Ingleborough insusi este expus, alternativ, la vanturi puternice si ceturi persistente. In zilele senine, insa, se poate vedea pana la Marea Irlandei... Pranzul se poate lua la adapost printre stancile versantului de nord, deasupra unei privelisti placute. La coborare, un ocol generos printre dealurile din sud duce la Ingleborough Cave, o draguta pestera carstica, ale carei stalactite si stalagmite au primit nume dintre cele mai caraghioase si, deseori, exagerate (Queen Victoria's knickers?). Trivia: tipul care vindea biletele si ne-a servit de ghid studia lingvistica si, de indata ce a aflat de unde vin, m-a intrebat daca limba romana este singura dintre limbile romanice in care s-a pastrat genul neutru. To the best of my knowledge, i-am spus ca da, desi ulterior am aflat ca ma inselam; exista substantive neutre si in italiana. Anyway, plimbarea continua prin cateva satucuri tipic englezesti, un pic à la Tolkien, cu iarba tunsa perfect de ponei, gradini superbe si casute pitoresti, si se poate incheia cu o supa calda la unul dintre pub-urile din Ingleton. Atentie, portia de fish and chips este imensa, pe cand mancarurile mai pretentioase sunt rationate cu zgarcenie... Overall, excursia este usoara, extremely enjoyable si se face intr-o zi; drumul cu masina, din York, dureaza cam doua ore si jumatate (cu trenul ar fi mult mai complicat).Numai bine ce mi se vindecasera bataturile cu care m-am intors de pe Ingleborough, ca am facut o promenada de 40 de km prin padurea Dalby, in Yorkshire Dales. Acesta este singurul detaliu senzational legat de aceasta drumetie si sugereaza, printre altele, cat de mult am ratacit in speranta ca vom gasi lucruri interesante de vazut. Adevarul este ca padurea Dalby se preteaza mult mai bine unei excursii cu bicicleta, avand o sumedenie de trasee bine intretinute, de diferite grade de dificultate; cele mai usoare sunt asfaltate! Pentru pietoni, ar fi un adventure park cu tiroliana, catarari si alte minuni... dar mult prea scump pentru buzunarul unei studente romance, care s-a resemnat cu brazi, lac, ciuperci salbatice si inghetata YorVale (de prin partea locului, deci eco-friendly si fair trade). Din nou, recomand bocanci, dat fiind ca padurea devine extrem de noroioasa dupa ploaie si, daca se poate, un GPS, pentru ca traseele sunt prost marcate, iar harta de la Tourist Centre era, dupa socotelile noastre, desenata la scara gresita. Trivia: ii voi ramane etern recunoscatoare colegului de drum, Aurel din Slovacia, pentru ca mi-a deschis ochii in fata geniului poporului cehoslovac, a spiritului sau pacifist si a nenumaratelor sale realizari ingineresti, diplomatice si culturale... Seriously, now, Kolya a fost un film amuzant! Revenind, a fost o excursie placuta, tot de o zi; drumul cu masina din York dureaza putin peste o ora.

Castelul Howard este la cativa kilometri de York, pe drumul spre Scarborough (din nou, e nevoie de masina). De sute de ani, este resedinta familiei Howard, care a supravietuit secolelor de mortalitate infantila ridicata, razboaie civile si intrigi la Curte multumita unor Ladies prolifice si unei abilitati subtile de a schimba tabere atunci cand proprietatile ii erau amenintate. In paralel, au colectionat picturi, busturi romane, mobilier de epoca, tapiserii, manuscrise si carti vechi - biblioteca este impresionanta! Astazi, isi exploateaza in mod mestesugit domeniul, castelul si bogatiile stranse in el; o nunta in resedinta familei Howard costa in jur de 60.ooo lire, si se organizeaza cam una pe luna, ca sa nu mai vorbim de alte evenimente simandicoase si de vizitatorii obisnuiti. Nu zic, e ceva de vis... Trivia: din discutiile de aceasta data, am dedus ca ungurii s-au facut antipatici tuturor vecinilor lor si ca americanii-s de vina pentru toate relele din Europa, nu numai de la noi...

In fine, Leeds. Nu am poze, pentru ca acolo am fost numai de doua ori, numai pentru interviuri, pe geruri crunte si pe fuga. Dar se apropie Craciunul si am auzit ca au o minunata Christmas market, si preturi mult mai convenabile decat in turisticul York, asa ca il recomand. Drumul cu autobuzul dureaza o ora, iar un bilet dus-intors este 5,5 lire.