vineri, 29 octombrie 2010

Home is where your cat is






Pentru placerea ochiului si alinarea depresiei post-interviu, trei pisicute Maine Coon, dintre care una va fi in curand a mea!

joi, 21 octombrie 2010

Despre exploratori si turisti

The Cathedral doors opened and the young God-King stepped slowly out, supported to the right and left by two abbots. The people bowed in awe. According to strict ceremonial they should prostrate themselves but today there was no room. As he approached they bowed, as a field of corn bends before the wind. No one dared to look up. With measured steps the Dalai Lama began his solemn circuit of the Barkhor. From time to time he stopped before the figures of butter and gazed at them. He was followed by a brilliant retinue of all the high dignitaries and nobles. After them followed the officials in order of precedence. In the procession we recognised our friend Tsarong, who followed close behind the Dalai Lama. Like all the nobles, he carried in his hand a smouldering stick of incense.
The awed crowd kept silent. Only the music of the monks could be heard - the oboes, tubas and kettledrums. It was like a vision of another world, a strangely unreal happening. In the yellow light of the flickering lamps the great figures of moulded butter seemed to come to life. We fancied we saw strange flowers tossing their heads in the breeze and heard the rustling of the robes of gods. The faces of these portentous figures were distorted in a demonic grimace. Then the God raised his hand in blessing.
Now the Living Buddha was approaching. He passed quite close to our window. The women stiffened in a deep obeisance and hardly dared to breathe. The crowd was frozen. The crowd was frozen. Deeply moved we hid ourselves behind the women as if to protect ourselves from being drawn into the magic circle of this Power.
We kept saying to ourselves, It is only a child. A child, indeed, but the heart of the concentrated faith of thousands, the essence of their prayers, longings, hopes. Whether it is Lhasa or Rome - all are united by one wish: to find God and to serve Him. I closed my eyes and hearkened to the murmured prayers and the solemn music and sweet incense rising to the evening sky.

Din Seven Years in Tibet de Heinrich Harrer. Scrisa intr-un stil simplu si lipsit de orice pretentii, cartea este o insiruire a notitelor luate de austriac intr-o tabara de prizonieri de razboi din India, in corturile din par de iac ale nomazilor tibetani in care facea uneori popas pe drumul spre Lhasa si in casa gazdelor sale din sus-numitul oras. Harrer e suficient de modest incat sa nu mentioneze decat in treacat ca a mers sute de kilometri pe jos, de multe ori cu picioarele degerate si infometat, si ca a escaladat trecatorile inghetate din muntii Himalayei. De asemenea, expediaza cu naturalete detalii impresionante, de exemplu faptul ca intr-o singura noapte de mers prin jungla indiana si-a uzat si rupt talpile unor ghete noi; ca a fost cat pe-aci sa fie omorat, impreuna cu tovarasul sau, de banditii de pe platourile tibetane; ca supravietuia mancand carne cruda de oaie si dormea, in plina iarna, sub cerul liber si pe pamantul gol. Ajuns si acceptat in orasul interzis, penduleaza intre admiratia fata de caracterul copilaresc si religiozitatea sincera a tibetanilor - si micile intepaturi cu iz european la adresa unui popor care se impotrivea din rasputeri oricarei forme de progres. In punctul in care am ajuns eu cu lectura, inca nu-l cunoscuse personal pe baietelul Dalai Lama...
Ca nota de subsol, mi-am facut o lista cu locurile pe care mi-ar placea sa le vad, odata. Lista ramane deschisa si, din fericire, nu are limita de timp:
Japonia (in special Kyoto si Osaka)
Toscana
Valea Loirei si Provence
Vulcanii din Islanda
Lisabona
Alpi (oriunde... doar sa fie vara)
Praga
Pesterile glaciare din Slovacia
Sankt Petersburg
Loch-urile din Scotia
Maroc
Nepal

duminică, 17 octombrie 2010

Oniric III (despre capitalisti malefici, pamanturi virgine si tigani mustaciosi)

Eram acasa, pe Ion Mihalache; era seara si ma pregateam sa adorm, cand am auzit niste voci certandu-se sub geamul meu. Un barbat il ameninta pe altul, in grai foarte colorat, ca o sa-l taie, in timp ce un grup de femei se agita in jur, implorand si bocind. Apoi am auzit un sunet suplu, ca de material sfasiat de cutit, un ffșșș prelung. Am sarit din pat si am alergat jos, oprindu-ma in fața blocului, unde un barbat negricios ii croia victimei sale haina cu miscari ample de cutit, totusi fara sa-l raneasca. E tigan, mi-am spus; arata ca un Dadan Karambolo la inceput de cariera, putin ghinionist, dar cu talent promitator. M-a observat si mi-a ranjit cu malitiozitate, la care i-am strigat ca o sa chem politia, numai ca sa-mi dau seama, in aceeasi secunda, ca uitasem numarul. Chiar atunci, la trecerea de pietoni a oprit un vehicul foarte ciudat, ca un autobuz londonez supra-etajat incrucisat cu un camion militar kaki, iar micul grup din fata mea s-a urcat in el, razand si lasandu-ma intr-o stare de stupefactie.
Nu te enerva, asa fac in fiecare noapte, mi-a spus un adolescent si a intrat in farmacia de la parterul blocului. Un al doilea autobuz ciudat a oprit pe strada, asa ca am alergat spre el si m-am urcat la nivelul superior, sperand sa aiba acelasi traseu cu autobuzul mustaciosului. Spre surprinderea mea, soferul isi avea cabina tot sus, iar trecerea pe culoarul deja stramt era blocata de un targovet asezat pe un scaun cu spatar de pluș mov. Acesta discuta cu patima cu vecinii lui, un targovet cu aer amarat si un batran bonom, cu burta generoasa. Batranul mi-a facut semn sa ma asez langa el, asa ca m-am strecurat pe culoar si i-am facut pe plac. Mi-am dat seama ca cei trei il barfeau pe sofer. Targovetul de pe scaunul mov, indeobste, era foc si para; spunea ca niciodata n-o sa-l lase pe sofer sa obtina ceea ce vrea, ca o sa gaseasca el o cale de a-i pune bete-n roate. Batranul isi mangaia parul complet alb, radea printre dinti si-mi facea cu ochiul, intaratandu-si si mai mult tovarasul. Al treilea se multumea sa aprobe vorbele primului targovet.
Autobuzul s-a oprit in fata unei piete. Era zi acum. Am coborat din el si m-am invartit o vreme printre vanzatorii de zarzavaturi. Nimeni nu parea sa ma observe, in afara de un barbat inalt si uscativ, care se pironise la capatul unui rand de tarabe si ma urmarea cu mainile-n san. Ii vezi? mi-a spus; ticalosul ala vrea sa-i cumpere pe toti. Le-a cumparat deja toate pamanturile, dar nu-i ajung. Vorbea astamparat, dar ii ghiceai incordarea si m-am rugat sa nu plesneasca in prezenta mea. Ma simteam atrasa de el. Semana un pic cu Zobar, avea un aer sanatos, de stepa. M-a tras de mana, spunandu-mi ca vrea sa-mi arate cum au ajuns pasunile, si l-am urmat. In curand am ajuns pe o culme, de unde coborai pe un fel de pasuni alpine, iar mai in vale se vedeau paduri. Ceea ce trebuie sa fi aratat minunat cu ani in urma era acum impanzit de o retea de garduri de sarma. Tot pamantul era parcelat in bucati inexplicabile, iar singura cale de acces era o poteca, delimitata de garduri inalte, la randul ei. Mi se strangea inima la vederea smocurilor inalte de iarba, crescand ingradite, si ma intrebam cum ar putea fi de folos cuiva in acest fel. Am coborat poteca pana am intrat in padure; ma asteptasem ca aceasta sa fie scutita de tratament, dar era imprejmuita de sarma ghimpata si la fel de parcelata pe dinauntru. I-am spus insotitorului meu ca voi face ceva pentru a schimba situatia si acesta mi-a strans mana, zambindu-mi neincrezator.
M-am intors singura la tarabe, unde activitatea continuase nestingherita, si mi-am reluat plimbarea printre ele, caindu-ma de promisiunea facuta la repezeala. Adevarul era ca nu aveam nici o idee pentru a recupera pamanturile. Am observat ca iar ma urmarea cineva: de data asta, era tiganul din fata blocului, asezat pe-o piatra la marginea pietei, cu acelasi zambet rautacios. M-am indreptat spre el in mers leganat si mi-a spus ca tot ce vad cu ochii va fi al lui in curand. Ii mai trebuia doar o femeie, a adaugat si-a sarit pe mine, mai-mai sa-mi rupa camasa. Pana sa pot scapa din imbratisarea lui, a reusit sa-mi desfaca fota; nu-mi dadusem seama ca port asa ceva si nu stiam cum s-o inchei la loc, pana n-am gasit o capsa intr-un colt de material. Individul parea din cale-afara de amuzat si m-a tras cu forta spre culme, laudandu-se cu pamanturile lui. I-am ascuns ca le vazusem deja si l-am urmat, smucind, pe aceeasi poteca de mai devreme. Imi venea sa tip nu te mai umfla in pene, stiu cum sa fac ca sa pierzi totul, dar m-am abtinut. De data asta, n-am intrat printre copaci; m-a dus pe-un drum ocolit, pana la o sosea asfaltata. Apunea soarele si, la marginea padurii, o femeie cu batic statea aplecata asupra unei galeti, adunand radacini. Cand s-a indreptat de spate, ne-a vazut si a alergat spre noi, sarindu-i tiganului in brate si alintandu-l. Nu mi-a venit sa cred: arata exact ca mine. Am inlemnit. Tiganul, in schimb, radea in hohote si nu parea deloc deranjat de mangaierile ei.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Cold again

Acum cateva nopti mi se facuse pofta de o tigara. Era trecut de doua, nu puteam dormi si, asezata pe marginea patului, simteam ca-mi lipseste ceva din mana. Toata ziua gustasem fumul inecacios, de la noul coleg de casa, aparent un fumator inrait. Daca m-as apuca vreodata de fumat, as face-o stand pe marginea unui pat, intr-o noapte de insomnie sau dupa sex, ca sa completez un moment de tacere. Cred ca mi-ar veni foarte natural, si calm.
In other news, daemonul s-a intors din exil si-mi toarce la ureche, desi numele scris in cuneiforme sub genunchiul drept nu s-a sters inca. Probabil a venit sa ma asculte din ce am invatat. Totul o sa devina mult mai interesant acum...