miercuri, 7 iulie 2010

Mitologie moderna, stravezie

Au trecut doua anotimpuri de cand Ulise a plecat de acasa.
In fiecare seara, cand apune soarele, Penelopa se inchide in odaile ei si incepe sa se destrame. Isi desface fașele in care-i sunt invelite bratele si pantecele acoperite de rani - caci Ulise a crestat-o, inainte sa plece, cu o lama zimtata. Ziua, babele din cetate ii spala pielea cu decocturi, o ung cu alifii si o leaga in panza cea mai fina; noaptea, ea insasi isi rupe crusta, isi musca ranile ca o catea innebunita si isi freaca sare in carnea vie.
Ca sa nu uite ca Ulise e plecat pe mare, printre sirene, dar nu se leaga de catarg si nu isi astupa urechile cu ceara. A pornit spre Troia, dar in veacul acesta, nimeni nu stie unde se afla Troia sau daca femeia rapita si inchisa acolo este, intr-adevar, frumoasa. Corabia lui Ulise s-ar putea scufunda sau, mai rau, rataci.
Penelopa le-a spus petitorilor: asteptati sa mi se vindece ranile, atunci imi voi alege un alt barbat.
In răstimp, se imbata cu vorbele dulci pe care i le-ar spune celui plecat.