duminică, 27 iunie 2010

Excursii

Durham. Un orasel superb, la o ora de mers cu trenul la nord de York. Are tot ce-i trebuie unei asezari englezesti respectabile: un castel si o catedrala vechi de aproape o mie de ani, regata anuala pe raul Wear, bunicute octogenare si multa verdeata. Mai multe informatii se gasesc aici. Imi face o placere biografica mai mare sa consemnez motivul pentru care, pret de aproape o ora, mi-a parut rau ca nu am ales universitatea din Durham in locul celei din York - anume ca studentii invata si locuiesc in castel! As fi putut locui, pentru un an, intr-o minunatie de castel medieval, perfect intretinut si rasfatat pana in zilele noastre! M-as fi putut plimba prin galerii impodobite cu tobe, tapiterii, cufere japoneze si colectiile de arme ale episcopilor care au trait, cu secole in urma, in castel; si sunt sigura ca podelele ar fi scartait in mod fantasmagoric dupa asfintit! As fi putut cina, de doua ori pe saptamana, in rochie de seara, impreuna cu rectorul, decanul si profesorii mai importanti, intr-o sala de mese imbracata in panouri de stejar, cu panoplii impunatoare si portretele alumnilor de seama la mare cinste! In fine, mi-as fi putut baga nasul intr-o bucatarie cu bolti grele de piatra, in care s-a tot gatit, fara incetare, de pe vremea lui William Tell! The lap of luxury - mai aproape de-atat de fascinanta aristocratie englezeasca, cu ifosele si adoratia ei fata de traditie, nu cred ca voi fi niciodata. Dupa cum spuneam... pret de aproape o ora, cat a durat turul castelului, am inghitit in sec, apoi mi-a trecut. Nici macar nu am o rochie de seara prezentabila.
********
Londra. Baby! In sfarsit, am reusit sa vad si altceva decat metroul si trenurile spre aeroport. Am avut cateva ore de plimbare sontac-sontac pe malurile Tamisei (due to improper footwear), de la Tower Bridge pana la Big Ben, ca un turist asiatic constiincios. Spre marea mea deznadejde, nu mi-a placut. Cer innourat, Tamisa se prezenta baltoasa si murdara, cu o sumedenie de macarale lucrand de zor la cladirile din apropiere, ca niste picioare fracturate de lacusta. Gri. Poduri peste poduri, pentru masini, trenuri si pietoni, nici unul nu se potrivea cu cel de dinainte. Lucru valabil si pentru zgarie-norii din City, care mai mult mi-au zgariat ochii cu amestecul lor de stiluri industriale. O atmosfera ca de dupa razboi, nesiguranta care te face sa te uiti dupa umar. Coloane de gunoaie purtate de vant langa London Eye. Turisti... cu aer de refugiati dezorientati. Mare pacaleala! Si totusi, m-as duce sa lucrez la Londra... ar fi atat de convenabil! Se pare ca am devenit foarte pragmatica...
Mint, mi-a placut cate ceva. Pe gazonul de langa Westminster Abbey erau intinse corturi de protestatari la adresa capitalismului disfunctional, a razboiului din Afganistan si a inchisorilor din Sri Lanka. Superba alaturare! Mai incolo, un tip canta la un instrument muzical nou, inventat dupa anul 2000, al carui nume l-am uitat, dar care arata ca doua capace puse unul peste altul. Si suna bine. Aa, desigur, si sushi-bar-ul la care am luat pranzul... se putea?
********
Gata cu plimbarile! De maine - azi - ma apuc de dizertatie...

vineri, 25 iunie 2010

De l'autre bout du monde

J'essaie de retrouver mon français. Et d'oublier l'avenir proche, le futur proche et tout le temps.

Sur la route qui file loin
Derrière elle son jardin
La route est longue jusqu'à la mer
Arrivera-t-elle avant l'hiver
Et elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin
T'oublier oui elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin
Sous les ronces sous les bruyères
Et sous la mousse et sous la pierre
Sous les algues et sous la mer
Poser les cendres de l'être cher
Et elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin
T'oublier oui elle a peur sur le chemin
Et sur la route qui file loin

miercuri, 16 iunie 2010

Inchipuirile satului si fapturile sale nepamantene

Aseara am citit, cu Luminița, din Ingeri, zmei si joimarite (culegere de mitologie populara pe intelesul copiilor). Cine cuteaz-a râde va fi chinuit de fapturi de poveste... asa ca ciuliți urechile, luati aminte si nu lasati vasele nespalate!
Se spune ca Marțolea are de obicei infatisare de țap, cap ca de om, cu coarne, si copite in loc de talpi. Dar se poate preface in noua chipuri diferite in aceeasi noapte. Infatisarile preferate sunt cea de fecior fermecator sau cea de baba in haine albe. Cand nu bantuie satele, locuieste in tinuturi muntoase greu de strabatut si pietroase. Ca toate fiintele necurate, are putere numai noaptea, pana la rasaritul soarelui. Se crede ca Marțolea, atunci cand apare ca fecior, este o fiinta iubareata. Dezmiarda pacatoasele, le saruta si le gadila pana le omoara, ba, uneori, nici moarte nu le da pace. Scapa de sub puterea lui fetele care reusesc sa se marite, dar acestea putine sunt. Fetele chinuite de Marțolea se pare ca se fac strigoi; de aceea, trebuie ingropate cu fața in jos.
Joimărița este si mai rea. Ea este slujnica Joii Mari din Saptamana Mare. In ziua ei umbla prin sate, sa vada daca femeile au terminat de tors canepa si de tesut panza. Imbracata in negru, ingrozitor de urâtă, cu fața afumata si dintii ciobiti, intra prin case si le pedepseste pe femeile lenese, care nu au terminat de tors canepa, de spalat hainele, de curatat casa inaintea sfintei sarbatori a Pastilor. Inalta cat un arbore si groasa ca o bute, cu o gura cat o groapa si dintii precum lopetile, si inca iute de picior, Joimărița se ajuta de o galeata cu jar, cu care umbla din casa in casa, intreband:
Câlții, câlții,
Tors-ai câlții?
Câlții dacă n-ai torcat,
Mâinile ți le-am tocat!
Si canepa netoarsa ii raspunde din toate cotloanele, dand-o de gol pe gospodina lenesa. Atunci Joimărița arde mainile celor lenese cu jar, le pune cu ochii pe carbuni aprinsi, le arde caltii, le zdrobeste unghiile. La fel se intampla cu barbatii care nu au strans gunoiul din curte sau nu au terminat de reparat gardurile.

De necrezut, Marțolea traieste si in zilele noastre, si (se) arata cam asa...

De unde-o fi invatat sa cante? Aflam tot din carte:
Oamenii din vechime stiau chiar cum sa obtina un fluier fermecat, care sa cante maiestrit, cu ajutorul milostivelor. Cel care-si dorea un astfel de instrument astupa gaurile unui fluier obisnuit cu ceara rosie, il umplea cu lapte de capra si, dezbracat, se ducea sa-l ingroape la o raspantie. Nu il ingropa oricum, ci cu mainile legate la spate. Dupa trei saptamani, il dezgropa tot cu mainile la spate si tot dezbracat, apoi canta intruna pana acasa, avand mare grija sa nu priveasca indarat, ca sa nu-l poceasca ielele. Si se spune ca fluierul canta, chiar daca mai inainte stapanul nu stiuse sa-l foloseasca.

Pe Joimărița inca n-am gasit-o pe youtube. Ah, iar Luminița zice ca pe Michael Jackson l-ar fi luat, de fapt, ielele.

luni, 7 iunie 2010

Thanksgiving

Doamne, multumesc pentru vestile bune.
Si pentru fratele mai mare, care te scoate la plimbare sa consumi adrenaline rush-ul cauzat de vestile bune si te lasa sa te dai in leagan inversunat, o ora intreaga, pana ti se face rau de la stomac si se intuneca de tot; iti povesteste teoriile lui legate de extraterestri si justitie universala, aiurite si fara nici o legatura cu buncarele subterane unde guvernul american experimenteaza pe saturnieni; ca apoi sa-ti povesteasca despre fetele texane de care i-a placut in adolescenta; fratele caruia trebuie sa-i explici ca leaganele se pot da peste cap si ca pisicile fugite de-acasa numai rar se mai intorc; dar mai presus de toate, ii povestesti amintiri pe care nu le poate intelege, carti care nu vor fi publicate niciodata, proiectiile tale asupra fetilor frumosi lipsiti de poezie si dureri care inca nu s-au intamplat... cu atata sinceritate, de parca nu i-ai vorbi unui om, ci pustietatii. Poate ca a meritat sa plec atat de departe si sa fiu atat de singura ca sa gasesc un frate ca tine, Owen. A! si multumesc ca ai pus coji de oua pisate in jurul petuniilor mele, ca sa nu le mai manance melcii frunzele.