joi, 24 septembrie 2009

Malaita bine. [Wow]

Tocmai m-am intors de la Sunt un orb, recitalul lui Horatiu Malaele. Recital extraordinar, as putea spune; asemenea unei soprane, si-a trecut publicul prin toate gamele, cernandu-le pe cu egala virtuozitate. S-a intrupat, pe rand, in betiv mahalagiu; in amorez neexperimentat si timid; in Nichita Stanescu; in fiu risipitor, intors acasa; in bucurestean frustrat; in Ceausescu; intr-un mort; intr-un ratat; intr-un bou. A zeflemisit, a elogiat; a elegiat, a prorocit; a soptit, a urlat; a ras, a lacrimat; a mimat, a tacut. Versatil. Versat. Ne-a dojenit cu multa caldura si a incercat sa ne trezeasca. S-a autoironizat cu cinism si a declamat ca-l doare-n replica. Ne-a vorbit ca si cum ar fi stat nu pe scena, ci printre noi, in glodul care capata acces la intelepciune...
I-am mancat din palma omului acestuia cu fata de paiata...

Niciun comentariu: