sâmbătă, 5 septembrie 2009

Iarasi si iarasi...

...sa ne intoarcem la Botosani, la fondul meu de ingenuitate si copilarie, disputat cu propriile nebunii, pierdut si regasit; la dealurile de care n-o sa ma pot dezlega in veci, nu-i asa, domnule Marquez, pentru ca in ele dorm strabunicii mei; la dorinta aproape fizica de a pipai pamantul, de a-l strange in pumni si a-l insamanta, atat de puternica incat nu poate fi a mea; din nou, la serpentinele drumului spre Saveni, la coapsele uriasilor care zac inmormantati si impaduriti intre Leorda si Bucecea, la colinele negre dinspre Iasi si cele largi, solduri de iapa, spre Suceava; la teii din jurul blocului si tot ce sta in umbra lor, locuri care au fost doar usor zgariate de timp in ultimii ani; la grupul de femei blajine care m-au crescut, in deplin matriarhat, si care au imbatranit pe langa mine ca tot atatea bunici; la fata cu care am crescut ca si cum ar fi fost sora mea; la certitudinea ca toate aceste lucruri mici ma fac fericita. M-am impacat cu toate partile mele razvratite, totul este rotund si perfect acum. E timpul sa plec.

Niciun comentariu: