joi, 24 septembrie 2009

Malaita bine. [Wow]

Tocmai m-am intors de la Sunt un orb, recitalul lui Horatiu Malaele. Recital extraordinar, as putea spune; asemenea unei soprane, si-a trecut publicul prin toate gamele, cernandu-le pe cu egala virtuozitate. S-a intrupat, pe rand, in betiv mahalagiu; in amorez neexperimentat si timid; in Nichita Stanescu; in fiu risipitor, intors acasa; in bucurestean frustrat; in Ceausescu; intr-un mort; intr-un ratat; intr-un bou. A zeflemisit, a elogiat; a elegiat, a prorocit; a soptit, a urlat; a ras, a lacrimat; a mimat, a tacut. Versatil. Versat. Ne-a dojenit cu multa caldura si a incercat sa ne trezeasca. S-a autoironizat cu cinism si a declamat ca-l doare-n replica. Ne-a vorbit ca si cum ar fi stat nu pe scena, ci printre noi, in glodul care capata acces la intelepciune...
I-am mancat din palma omului acestuia cu fata de paiata...

duminică, 20 septembrie 2009

My feet, at dusk

Painted in grandma's balcony, sometime in late August.

luni, 14 septembrie 2009

Cum am fost ceruta in casatorie

De catre Teo (in varsta de patru ani si-un pic). Foarte serios si in deplina cunoastere a... hmmm... aspectelor problemei:
- Nasico, hai sa ne casatorim.
- ?!
- Te iau de nevasta. Ne casatorim... dormim amandoi... ne trezim noaptea... ne trezim dimineata... bem cafea... Jacobs, varsata, la punga... mergem intr-un loc frumos... la Brasov... in Italia... iti cumpar un buchet de flori...
- Nu se poate, esti prea mic pentru mine!
- Hai, nasica, te duc si la un film de dragoste...

luni, 7 septembrie 2009

Polca ortopedica

O, zi glorioasa! O, stiinta luminata a medicinei! La orele 16:31, in intimitatea salii de kinetoterapie a Policlinicii 10, muschiul meu fesier drept a atins osul calcaneu corespunzator: mangaiere fugara, atingere furata, prima dupa atatea luni! Publicul e-n delir... ooo!
In sfarsit!!!

Adicatelea... am stat cu fundul pe calcaie... :D

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Iarasi si iarasi...

...sa ne intoarcem la Botosani, la fondul meu de ingenuitate si copilarie, disputat cu propriile nebunii, pierdut si regasit; la dealurile de care n-o sa ma pot dezlega in veci, nu-i asa, domnule Marquez, pentru ca in ele dorm strabunicii mei; la dorinta aproape fizica de a pipai pamantul, de a-l strange in pumni si a-l insamanta, atat de puternica incat nu poate fi a mea; din nou, la serpentinele drumului spre Saveni, la coapsele uriasilor care zac inmormantati si impaduriti intre Leorda si Bucecea, la colinele negre dinspre Iasi si cele largi, solduri de iapa, spre Suceava; la teii din jurul blocului si tot ce sta in umbra lor, locuri care au fost doar usor zgariate de timp in ultimii ani; la grupul de femei blajine care m-au crescut, in deplin matriarhat, si care au imbatranit pe langa mine ca tot atatea bunici; la fata cu care am crescut ca si cum ar fi fost sora mea; la certitudinea ca toate aceste lucruri mici ma fac fericita. M-am impacat cu toate partile mele razvratite, totul este rotund si perfect acum. E timpul sa plec.