joi, 16 iulie 2009

The fickle one

Se pare ca n-as fi fost un bun corespondent de razboi, de vreme ce n-am transmis nici o stire de pe front, nici macar amintirea unei stiri. Cel mai spectaculos lucru care s-a intamplat in Constanta a fost ca am avut rabdare sa fac 90 de regresii pentru licenta. Nu cred c-as putea locui in acel oras, mi s-a parut desertic si monoton. Il las balta.
Oricum, in seara asta ma concentrez asupra genunchiului-minune, caruia, de vreo doua saptamani incoace, gura nu-i mai tace. I am Jack's fickle knee. Dupa ce a fost destul de binevoitor incat sa ma duca pana la cabana Curmatura si inapoi, a inceput sa se blocheze pe flexie cand imi e lumea mai draga, cu toata durerea de rigoare. Ma simt exact ca la sfarsitul primei luni de dupa operatie, cand am scapat de a doua carja si mergeam sontac-sontac. Aceea a fost o perioada foarte interesanta, pentru ca trebuia sa fac fiecare pas exagerat, ca un cocos, pentru a ma corecta; a trebuit sa-mi constientizez, efectiv, mersul. Si a luat zile bune ca sa-mi corectez schiopatatul; se pare ca anumite deprinderi, pe care le credem intrate in reflex, sunt de fapt foarte fragil fixate in minte... Dar daca atunci imi era clar ca merg spre mai bine, nu pot sa nu ma ingrijorez din cauza schimbarilor de acum. Nu pot sa nu sar la cele mai sumbre scenarii, sa nu ma intreb daca nu am stricat cumva, printr-o miscare gresita, tot ce am construit prin operatie si lunile de gimnastica. Nu cred c-as mai putea trece prin asta o data... In plus, imi vine in minte des cazatura si ma necajeste gandul ca poate nu voi mai purta niciodata pantalonii cei noi de schi. Parca de-abia acum constientizez ce s-a intamplat si implicatiile pe termen lung... oare voi ajunge in baston la 50 de ani? Sau mai devreme? Macar am destula minte cat sa nu dau vina pe altcineva pentru prostia mea.
Si toti ortopezii (buni) din Bucuresti sunt in concediu. Deci voi mai despica firul in patru pe tema asta pana in august...

Niciun comentariu: