sâmbătă, 18 iulie 2009

Poezie pentru caprele mele

M-am nascut la o suta de ani dupa Chagall.
Apoi a aterizat o capra, din Letonia.
Trage, iubito, din narghilea
si fa sa treaca de la mine pepenele acesta cu vodca;
ci lasa-ma sa te privesc indelung,
sa mi te amintesc la patru ani si peste inca patru...
Capra sare peste baltile din Bucuresti,
iar iada, peste matematicieni plictisitori
si (m)iserupe
de portughezi frumosi, care-si sug degetul;
de sandale din bizon;
de extrateresti si de Kelly Family...
Sa moara si mixerul vecinului!
...dar ai grija, iubito, sa nu-ti stea osul somnului in gat.
Zic:
s-a mai intrupat o capra
cu viteza de reactie mica;
in checul ei intra sapte linguri de ulei
si-atata ras, de parc-ar gadila-o la talpi
sirul de pretendenti carora le-am pierdut numarul...
Caci,
statistic vorbind,
pe toate le-a inghitit o harbuzoaica burtoasa -
bortoasa;
as vrea un ger care sa-nghete vitelul in vaca
si iada in capra,
dar numai cand miresele zboara, dez-valuite, peste sat:
fiindca Chagall cunostea basmele populare romanesti.

vineri, 17 iulie 2009

Licentia-m-as si n-am cui

M-am tot plans eu in ultimele luni de lipsa de chef fata de licenta si de contractiile cerebrale cu care nasteam fiecare pagina... dar macar lucrarea mea nu a trebuit sa aiba o asemenea introducere:

Transformarile rapide cantitative si calitative intervenite in structura social-economica a tarii noastre in plin proces de construire a societatii socialiste mutilateral dezvoltate si accentuarea procesului de urbanizare insotita de sporirea continua a veniturilor populatiei au condus si la cresterea consumului de produse alimentare. [...] Potrivit prevederilor Programului privind productia si desfacerea catre populatie a bunurilor de consum in perioada 1976-1980 aprobat la sedinta comuna a CC al PCR si CSDES (1 iulie 1976), productia industriei alimentare va creste intr-un ritm mediu anual de 9,2%, fiind orientata spre valorificarea superioara a resurselor interne de materii prime si sporirea substantiala a produselor cu valoare biologica ridicata. [...]
Astazi se acorda ambalajului produselor o importanta deosebita, atat ca mijloc de protectie a acestora, cit si de promovare a vanzarilor prin influenta psihosenzoriala complexa exercitata asupra cumparatorilor. [...] Deosebit de importante in acest sens sunt indicatiile date de tovarasul Nicolae Ceausescu la sedinta de lucru cu factorii raspunzatori din Ministerul Comertului Interior: Ambalarea ofera conditii igienice deosebite si posibilitati de aprovizionare rapida, putindu-se introduce pe scara larga sistemul autoservirii; pe aceasta cale se ridica productivitatea muncii in comert, micsorindu-se numarul personalului angajat intr-o unitate de desfacere. In acelasi timp, desfacerea produselor ambalate da putinta consumatorilor sa se aprovizioneze continuu cu cantitatile necesare consumului zilnic, produsele prezentindu-se astfel in transe mici, in cantitati reduse, ii permite in acelasi timp cumparatorului sa aleaga totul dupa gustul lui, produsele oferindu-se la vedere in sortimente cat mai variate.

Fragmentul de mai sus provine din lucrarea de licenta a mamei; lucrare gandita bine si muncita temeinic, de altfel. Ma simt ca istoricul care a cercetat indelung legendele unei epoci si care gaseste, dintr-o data, o dovada scrisa - in propria sa biblioteca.

joi, 16 iulie 2009

The fickle one

Se pare ca n-as fi fost un bun corespondent de razboi, de vreme ce n-am transmis nici o stire de pe front, nici macar amintirea unei stiri. Cel mai spectaculos lucru care s-a intamplat in Constanta a fost ca am avut rabdare sa fac 90 de regresii pentru licenta. Nu cred c-as putea locui in acel oras, mi s-a parut desertic si monoton. Il las balta.
Oricum, in seara asta ma concentrez asupra genunchiului-minune, caruia, de vreo doua saptamani incoace, gura nu-i mai tace. I am Jack's fickle knee. Dupa ce a fost destul de binevoitor incat sa ma duca pana la cabana Curmatura si inapoi, a inceput sa se blocheze pe flexie cand imi e lumea mai draga, cu toata durerea de rigoare. Ma simt exact ca la sfarsitul primei luni de dupa operatie, cand am scapat de a doua carja si mergeam sontac-sontac. Aceea a fost o perioada foarte interesanta, pentru ca trebuia sa fac fiecare pas exagerat, ca un cocos, pentru a ma corecta; a trebuit sa-mi constientizez, efectiv, mersul. Si a luat zile bune ca sa-mi corectez schiopatatul; se pare ca anumite deprinderi, pe care le credem intrate in reflex, sunt de fapt foarte fragil fixate in minte... Dar daca atunci imi era clar ca merg spre mai bine, nu pot sa nu ma ingrijorez din cauza schimbarilor de acum. Nu pot sa nu sar la cele mai sumbre scenarii, sa nu ma intreb daca nu am stricat cumva, printr-o miscare gresita, tot ce am construit prin operatie si lunile de gimnastica. Nu cred c-as mai putea trece prin asta o data... In plus, imi vine in minte des cazatura si ma necajeste gandul ca poate nu voi mai purta niciodata pantalonii cei noi de schi. Parca de-abia acum constientizez ce s-a intamplat si implicatiile pe termen lung... oare voi ajunge in baston la 50 de ani? Sau mai devreme? Macar am destula minte cat sa nu dau vina pe altcineva pentru prostia mea.
Si toti ortopezii (buni) din Bucuresti sunt in concediu. Deci voi mai despica firul in patru pe tema asta pana in august...