marți, 16 iunie 2009

Pe Dunare-n jos, sus si lateral

Galatiul mi s-a parut un fel de Botosani mai mare. Aceleasi case boieresti sau negustoresti cazute in dizgratie, bulevarde incadrate de-o puzderie de tei infloriti, mahala in plina putere de acoperisuri ruginite si scanduri putrezite, cartiere comuniste cu piatete semanate ca nuca-n perete. Accentul moldovenesc, un pic subtilizat. Mai important, paraiasul Sitnei s-a transformat intr-o Dunare lata, aparent albastra si pantecoasa, care-i mai prinde uneori pe inotatorii de duminica in vartejurile ei si pe care o poti trece cu bacul sau cu spargatorul de gheata Perseus, dupa gust si anotimp. Si mai important, Dunarea are faleza, iar pe faleza se gaseste... braga! Pentru necunoscatorii ca mine, braga poate parea o licoare suspecta, cu miros de bors si culoare de... cacao, da' gustul e dulce si bun. De mult voiam sa gust aceasta bautura ramasa de la Mitica si proverbial de ieftina, dar prin Bucuresti n-am gasit (stie careva o bragarie?). Revenind, la Galati se nunteste bine. Se horeste, se joaca brasoveanca (!) mai dupa ureche, se fura mireasa si se cere-n schimb un pepene, ca doar de-aici vin pepenii cei mai buni! Iar in camera lui e racoare si se aud gugustiucii, intocmai ca la Botosani. Nu sunt deloc impartiala... Tot in Galati se citesc scene erotice in franceza in original si se rade de printul Karpatzilor...
Ma gandesc ca am vazut Dunarea la Viena, Bratislava, Budapesta si Galati; mai trebuie s-o vad in delta.

Niciun comentariu: