duminică, 24 mai 2009

Narcis si gariga

Niciodata n-am avut parul suficient de lung cat sa-l leg bine cu panglica. Chiar si acum, suvitele din fata imi ies din stransoare si atarna destul de... haotic. M-am tot uitat in oglinda in seara asta. Ma izbeste ca fata mea este cea a unui om care asteapta sa-l inveti ceva. Gura pare stransa, chiar si in zambet; colturile ochilor se rideaza usor; intregul ansamblu se concentreaza, asteptand luminarea. Mai bine zis, sa fie luminat. O fata de invatacel naiv si rabdator, care de-abia a deschis ochii asupra lumii si se minuneaza de tot ce vede pentru prima oara. Curios, cum pot avea expresia asta zi de zi, cum totul poate ramane nou si proaspat (pana aici, sunt ca Zorbas! si probabil ca numai prin atat...)! Poate ca din cauza asta oamenii au tot incercat sa ma invete diverse lucruri, dupa mintea si priceperea fiecaruia: sa schiez, sa beau bere, sa sarut, sa vorbesc franceza, sa nu-mi pese. Chiar daca nu credeam ca am nevoie de invataturile lor, fata mea mirata parea sa le-o ceara; uneori, in timp, dascaleala lor mi-a prins bine. Probabil ca invatatul este singurul meu talent; mi-as dori sa nu uit lucrurile importante.
Am cel mai mare respect pentru japonezi, pentru ca apreciaza frumusetea panglicilor. A mea e musai subtire si rosie.
Regarde, Narcisse
Regarde dans l'eau
Regarde, Narcisse, que tu es beau
Il n'y a au monde
Que la Beauté
Et la Jeunesse,
Hélas! Et la Jeunesse...
Regarde, Narcisse,
Regarde dans l'eau...

Niciun comentariu: