luni, 30 martie 2009

Mostra de inteligenta post-operatorie

M-am tot gandit daca sa incep postarea despre operatia la genunchi cu ceva de genul don't do the crime if you can't do the time; I am now doing the time. Dar o asemenea introducere ar fi mult prea sumbra pentru intamplarile de saptamana trecuta, cel putin pentru modul in care le-am perceput eu. M-am straduit sa gasesc partea amuzanta a sederii in spital, ceea ce m-a facut un pacient foarte simpatic. In timpul operatiei ma minunam de albeata lucioasa a femurului, in vreme ce medicul lucra cu dalta si ciocanul prin articulatie ca un Fred Flintstone inversunat. Mi-am uimit asistenta cu echilibrul pe carje, astfel incat prima ei grija cand intra dimineata in rezerva mea era ca jaluzelele fusesera trase aiurea. Cum sa nu chicotesti, macar in sinea ta? Am mancat unele dintre cele mai insipide supe din lume si-am fost de parere ca gheata este cel mai bun calmant. Sigur, n-am fost intotdeauna cu zambetul pe buze si mi-am exprimat cu deplina dezinvoltura durerile facerii in primele sedinte de kinetoterapie... dar se iarta un moment de slabiciune.
Acum ma bucur de fiecare mica victorie si mi se pare inutila toata agitatia din jurul meu. Pot sa-mi ridic singura piciorul in pat. Pot sa-mi trag sosetele si sa ma incalt. Pot sa ajung in Herastrau si sa cobor pana la lac. Pot sa ma spal pe cap. Pot sa ma bandajez singura si sa inregistrez cum se vindeca rana, putin cate putin. Mi-e draga, cu tot dezinfectantul de pe ea. Sunt impacata cu pastilele, cu mersul in carje si cicatricile care-mi vor ramane. Sunt puternica. Acest genunchi va putea face orice, va patina, alerga si urca din nou pe Omu. Va schia fara frica si nu va regreta nimic. Eu voi putea face orice, imi voi putea invinge intotdeauna corpul. Ramane doar sa ma vindec de anumiti gargauni...

Niciun comentariu: