joi, 19 februarie 2009

Sulking

Ca in fiecare februarie, stau in fata peretelui gol, in fata foii goale, cu mintea golita de orice, asteptand. Sa pice para malaiata langa posmagii deja muieti. Sa nu mai aiba nimeni asteptari de la mine. Sa se rezolve singure toate lucrurile pe care-ar trebui sa le fac. Sa nu mai trebuiasca sa fac nimic. Sa se termine timpul. M-as reorienta spre o ocupatie pasnica, sa zicem... apicultura.
In februarie n-am nimic de oferit si ma doare.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Nu neaparat death of the brain cells, cat un refuz temporar de a munci..Cred ca meritam cu totii, numai ca dulce e lenea si cu cat trece mai mult timp, cu atat vom dori sa mai avem un petic de vacanta...Acest februarie parca ar fi la o rascruce. Parca separa doua perioade importante de timp. Si nu ma refer la anotimpuri bineinteles, ci din punct de vedere psihologic. Parca ar fi un prag. Bineinteles, ar fi ideal ca acest prag sa nu se prelungeasca si sa ne "reorientam" cum spui tu. Spre ce? Poate spre noi drumuri...Da, si mie momentan mi se potriveste poate chiar mai mult decat tie acest articol.
Sa asteptam primavara si sa vedem ce ne aduce...