vineri, 27 februarie 2009

Tolstoieni Balzacieni

De cand merg la kinetoterapie pe stradutele din spatele pietei Victoriei, am inceput sa ma uit cu luare aminte la casele pe langa care trec. Pe una dintre strazi, de exemplu, la numarul 21, se afla o minunata vila romana, de pe care au inceput sa cada tiglele. Ii ghicesti pereti grosi, care vara pastreaza racoare inauntru; in schimb, colonada de pe balcon plange dupa soare si aracii unor plante mediteraneene. La numarul 23, in schimb, este o casa galbena, cu o intrare de lemn puternic, in forma de omega. Dupa forma, e o usa de hobbit; dupa marime, a fost creata special pentru transportul de piane intre curte si sufragerie. Uneori imi place alaturarea lor dezordonata. Mai apoi, venind pe Ion Mihalache dinspre Muzeul Taranului Roman, sunt doua case gemene, cu etaj. Fata-n fata si-n oglinda, cu un colt rotunjit si-un inceput de turn, frumoase prin simetrie, sunt genul de case in care s-au sinucis fecioare. Au tufisuri de caprifoi in fata; vara miros frumos. In sfarsit, chiar langa mine, pe strada Zablovschi (paralela cu Turda), am descoperit o gramada de maghernite, cum trebuie sa fi fost prin mahalalele interbelice. Una e din lemn si are etajul mult scos in fata, un geamlac minutios si prafuit, sprijinit pe stalpi cam indoielnici... iar in curte sunt mai intotdeauna rufe puse la uscat. Alta e mica, inghesuita, maronie, dar cu un pom splendid in fata; a se vizita la primavara. Poarta ei e numai buna pentru un batranel care sa se planga, ametit, de caldura mare.
(Ca veni vorba de acele vremuri... el se lauda cu o rasnita de cafea autentica si scartaitoare, din metal coclit, culeasa de la o strabunica. Cautam cafea la vrac si, in asteptare, mestecam boabe din pungile rupte de la supermarket.)
Nu-mi place la casele din Bucuresti ca mai toate au ferestrele dinspre strada inchise, ceea ce le da un aer neprimitor si rautacios. Unele-si inchid si ferestrele de la etaj si trag obloanele. Dac-as avea o casa, as deschide larg geamurile, as pune o muscata pe pervaz, as lasa perdelele sa fluture si-as pune muzica la patefon. (Probabil ca atunci cand voi sta la casa, voi avea si patefon.)

joi, 19 februarie 2009

Sulking

Ca in fiecare februarie, stau in fata peretelui gol, in fata foii goale, cu mintea golita de orice, asteptand. Sa pice para malaiata langa posmagii deja muieti. Sa nu mai aiba nimeni asteptari de la mine. Sa se rezolve singure toate lucrurile pe care-ar trebui sa le fac. Sa nu mai trebuiasca sa fac nimic. Sa se termine timpul. M-as reorienta spre o ocupatie pasnica, sa zicem... apicultura.
In februarie n-am nimic de oferit si ma doare.

marți, 10 februarie 2009

Metrorex

Februarie este luna internationala a creioanelor de ceara si a pisicilor devoratoare de masline. Tori subscrie, pentru ca nu primeste destula sare-n bucate.
Numai tu avansezi impotriva vantului, probabil ca sa nu-ti simt mirosul.

luni, 9 februarie 2009

Hey Jupiter

Astrologul roman de serviciu a sacrificat o oaie batrana si mi-a citit in maruntaiele ei ca urmeaza o seara incalcita. Ca si cum as face trei tumbe inainte, patru inapoi, si nu m-as putea ridica de jos de ameteala.
Adevarat. Parc-as fi vorbit cu gura altuia, ras cu gura altuia, dat palme cu mana altuia, iar la sfarsit as fi vrut sa mi le dau mie.
Oh, imbata-m-as cu iaurt.
Dar acasa, Tori urmarea umbra mainii mele pe perete ca pe o prada zglobie. Si intorcea capul dupa ea dintr-o parte intr-alta, sacadat, cum fac oamenii cand urmaresc meciuri de tenis. Un cap rotund, de cotoi bine crescut.
Asa ca deck the halls,
I'm young again,
I'm you again.
Iar maine o sa ma scol pe partea corecta a patului. Martea a fost intotdeauna ziua mea buna.

luni, 2 februarie 2009

Parisul... si gata

Mais oui, Parisul e murdar. Statiile de metrou sunt comparabile cu cele din Bucuresti, pe strada zboara ocazional hartii, iar trecatorii arunca bilete si servetele folosite. Am auzit o gramada de lume plangandu-se de lipsa curateniei, dar mie mi-a placut. Un pic de gunoi face un oras sa para viu; ii da personalitate lui, un imbold locuitorilor, sa se straduiasca mai mult, iar turistilor, senzatia subliminala a unor activitati subterane. N-as putea trai pe o strada maturata impecabil, inghetata in curatenia ei, dupa cum nu pot lucra cand nu am dezordine pe birou. A vorbit latura mea orientala.
Orasul acesta murdar, inca mazgalit de sans-papiers, mi-a fost drag si boem. Ne-a oferit doua gazde hippie, cu camere la mansarda, multicolore, papusi Matrioska si popice de jonglat. Carti vechi pe malurile Senei si-un boutique... etic, din care-am iesit cu flori in par si ceainice minune. Rataciri printre monumente al caror nume nu-l stiam, fara nici o harta la purtator, pe langa porumbei. Un croissant delicios, o baguette nu tocmai proaspata, o supa japoneza si conversatia unui francez cu parul prins in coada.
Trebuie macar sa mentionez atractiile turistice pe care le-am vizitat. Genunchiul s-a purtat exemplar: m-a urcat pe scarile din turnul Eiffel, arcul de triumf si Notre Dame. Oooh, vitraliile din Notre Dame! Pentru o perspectiva cu adevarat la inaltime, care a cuprins si turnul Eiffel, am urcat in turnul din Montparnasse (cam la 200m). La Luvru n-am stat prea mult, in schimb, muzeului Rodin i-am daruit o dimineata intreaga. Ooh, cuplurile inlantuite, contorsionate, framantate si framantandu-se, ale lui Rodin! In astfel de muzee, ar trebui sa ai voie sa atingi sculpturile, sa le mangai... marmura aceea slefuita imi furnica degetele. Vis-a-vis, domul Invalizilor, unde-si doarme Napoleon somnul de veci, intr-un bloc de porfir importat de la... rusi. Muzeul de istorie adiacent, cu expozitia de armuri medievale.
Atat. M-am plimbat destul in ultimele cinci luni, cu Parisul pe post de cireasa de pe budinca. Fiica ratacitoare se intoarce acasa.

Den Haag

Se ia un umeras. Se iau inca doua umerase si se agata de capetele primului. Se continua cu patru umerase, apoi opt si tot asa, pana la al saizecisipatrulea patrat al tabliei de sah, pana se pierde sirul umeraselor. De la un anumit nivel, constructia o sa se legene usurel si ametitor, astfel incat ar putea fi nevoie de un inginer adjunct care sa ajute la stabilizarea elementelor... Proiectant: Man Ray.
Care va sa zica, pe langa Fata cu cercel de perla a lui Vermeer (must see!), Haga mai are o expozitie de fotografie dadaista (get it while it's hot!), o curte-internationala-de-justitie in fata careia poti poza in atitudini martiale, o strada cu vile nerusinate pe post de ambasade si o Binnenhof cu aer medieval. Si mai are o atmosfera complet ne-olandeza care mi-a placut mult (data, probabil, de casele labartate, solide, oarecum romane, atat de diferite de cele din Amsterdam).