duminică, 4 ianuarie 2009

Overconfidence

A treia coborare pe portiunea dificila a partiei Parc din Vatra Dornei. 2 ianuarie, dupa-amiaza innorata, sperante de ninsoare pe mai tarziu, sa se acopere peticele de iarba de pe partii. Bate vantul; imi trag mai bine fesul galben pe urechi si-mi planuiesc traseul. Am incredere, el e mai sus si ma supravegheaza. Incet, din damb in damb, cu grija sa nu intru pe partea dreapta, unde zapada e pulbere si nu ma pot opri. Bune schiurile, imi ies cristianele de minune, chiar si pe portiunile usor inghetate. Mai sunt doar cativa metri pana cand partia o sa devina din nou lina. Imi dau drumul, frana pe cant, ma ambitionez, iau viteza, prea multa viteza, ceva nu merge bine in ultima curba, nu stiu ce se intampla cu picioarele mele, se aude un TROSC! formidabil de la genunchiul drept si ma trezesc pe-o parte, urland. Nu mai constientizez decat durerea, s-a rupt, s-a rupt, s-a ruuuupt!!! Soseste el, in graba, si-mi desface legaturile de la schiuri. Doua minute de panica, piciorul intins si ruscacul sub cap, ma odihnesc. M-a acoperit cerul lui Dumnezeu. Ma ridic, pot sa indoi genunchiul si sa calc pe el, soseste salvamontul. Nu e rupt. Cobor pana la baza partiei lin, pe o targa rosie, metalica, sub priviri speriate. Primul ajutor consta dintr-o fasa legata sub rotula si cateva cuvinte de incurajare. Mergeti la medic. Camera de garda a spitalului din Dorna se afla la etajul intai (!), la capatul unui culoar intunecat. Sinistru. Masa de consultatie este acoperita de o panza alba, cu urme galbene intr-o parte: imaginatia reconstituie petele de sange prost spalate. Fior dupa fior, medicul imi pipaie genunchiul. S-a rupt un ligament. Cand imi spune ca nu trebuie operat, parca expir pentru prima data dupa jumatate de ora in care m-am sufocat. Punga de gheata, repaus complet, antiinflamatoare, o radiografie (maine). Suport cu stoicism... putea fi si mai rau. Macar acum ma alinta toata lumea si primesc bomboane la pat.

Niciun comentariu: