miercuri, 30 decembrie 2009

Retrospectiv

Years go by
Will I still be waiting
For somebody else to understand?
Years go by
If I'm stripped of my beauty
And the orange clouds raining in my head
Years go by
Will I choke on my tears
Till finally there is nothing left?
One more casualty
You know we're too easy, easy, easy
Draga Tori, imi pare rau sa recunosc asta, dar nici macar tu nu ma poti salva de fiecare data. Esti doar un pic mai presus de orezul cu lapte si cerurile senine. Din pacate, leacurile astea babesti nu functioneaza decat la dureri moderate.
Bring it on, 2010!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Minus

A uri un om. Nu pentru ca ceea ce spune este adevarul (dureros, cum umbla vorba), ci pentru felul in care il spune, ca unul care n-a avut o clipa de indoiala in viata lui, nu s-a temut de nimic, nu a fost niciodata singur, a luat intotdeauna decizia corecta. Pentru ca iti toarna adevarul lui pe gat ca si cum tu n-ai fi stiut de el, cu aerul unui farmacist atoatestiutor care iti prescrie o reteta usor de urmat. Un om tare, in sistemul de referinta al caruia tu si slabiciunile tale nu valorati, probabil, nimic.

duminică, 29 noiembrie 2009

Post-meridian

Sunt o multime de bufnite in York. N-am vazut nici una pana acum, dar le aud aproape in fiecare seara, dupa 11, uguindu-si; lesne de inteles, imi vine si mie uneori sa-mi urlu durerile alaturi de ele... asa ca jelaniile scrise in miez de noapte nu trebuie luate prea in serios.
Totusi, faptul ca trebuie sa fac un efort mintal ca sa ma conving de rationalitatea prezentei mele aici si de obiectivitatea unui scop pe care nu reusesc sa-l internalizez, sa mi-l aproprii altfel decat cu jumatate de gura - si asta zi de zi - e incredibil de trist.

De ce-mi explodeaza capul (in mamaliga)

Bibliografia saptamanala la finante si investitii - bibliografia obligatorie la econometrie - ah, sunt in urma cu materialele pentru microeconomie, iar de management de proiect nici nu m-am apucat - tema la finante, tema la microeconomie - de predat cu o zi inainte, de predat in vinerea de dinaintea seminarului din saptamana x... - ochelarii mereu murdari - cadourile pentru mamaia, fete, parinti, unchi si toata ginta, in general - cadoul pentru seful lui tata! - pensionarea mamei - criza economica, politica, sociala (etc) din Romanica si lipsa perspectivelor de angajare, de care mi se aminteste in mod continuu - formularele de aplicat la joburi in UK - intrebarile lor de tip eseu, care in loc sa ma motiveze, ma dezumanizeaza - durerea de cap - termenele limita - incertitudinea - revelionul - gripa porcina si toate afisele ei - genunchiul care ba poate, ba nu poate sa schieze - da' de ce nu te mai duci, mama, pe afara? in cluburi? aiurea? - da' de ce nu te distrezi? - da' de ce nu te duci la Londra, Manchester, Leeds si in Indiile de Vest? - mai multe poze de facut si trimis - gerul si crivatul din York - targurile de Craciun si aglomeratia imposibila de pe strazi - gusturile care trebuie impacate - sa invat sa merg pe bicicleta - japoneza? - cartile pe care le-am luat cu mine si nu le-am citit -scrisorile care nu vin - vasele de spalat - excesul de zahar din alimentatie - lipsa de sex - lipsa de talent - lipsa de motivatie, lipsa de sens - netul care cade cand mi-e lumea mai draga - intalnirile fortate - pletele care trebuie pieptanate - costul vietii aici - pantalonii care s-au descusut - cutitele care dispar - telefoanele de dat - telefoanele de cumparat - filipinezele cu mutra acra - si chinezii care ma intreaba de zeci de ori acelasi lucru - lipsa Alexandrinei din laptopul meu - socializarea cu de-a sila - clubul de badminton, la care inca nu m-am prezentat - notele pe care le cant fals - timpul care trece prea greu, si unitatea lui de masura - stop.

joi, 26 noiembrie 2009

Mese plastice

Ieri seara m-au mancat putin degetele... asa ca Owen s-a ales cu o bicicleta care nu va merge niciodata (ia uitati-va la pedale), iar eu cu o... momaie. Adica o silueta fara chip, metacarpiene si metatarsiene, cu buricul in genunchi, sa se stie ca a iesit, totusi, din femeie. Frumos lipita in sinea ei si cu pantecele scobit, inspira indelung - dar se lasa usor pe spate, relaxata, reclining. Ai zice si ar zice ca se sprijina pe cel mai solid fotoliu, de fapt, n-are decat thin air in spate si o aschie de piatra sub fund. Ce siguranta nefericita!...
Desigur, Inconstienta e o schita, s-a intamplat sa iasa asa si-mi plac scobiturile ei; si mi-a placut sa o privesc uscandu-se, cu toata umezeala adunandu-se la suprafata si racind pasta de modelat. Dar cum laptopul mi-a sters toata muzica ultimilor ani si am ramas numai cu Tori, m-am deprins sa citesc prea mult in orice.

Asculta mai multe audio Muzica'>http://
Tori Amos - I Can't See New York
Asculta mai multe audio Muzica

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Tarzie.

Acum doua saptamani a fost cea mai frumoasa dimineata in Scotia. Am avut un soare superb, atat de intens incat parea c-o sa straluceasca toata ziua, dar bland: soare in fata caruia sa stai cu ochii inchisi, gatul intins si obrajii goi. Eram pe o plaja mica, la Marea Nordului; pe nisip marunt si gri, tesut cu frunze ude. Desculta, si am intrat in apa. Invioratoare, nu rece; albastra, nu cenusie, cum mi-o inchipuiam. El era acolo, razand de sosetele mele mov si facandu-mi poze ca si cum nimic nu avea sa se intample. Iar eu radeam si alergam, ca si cum nimic nu avea sa se schimbe, ca si cum el avea sa se invarta in jurul meu pe vecie, cautand cea mai buna lumina. In jurul meu in jurul meu in jurul meu, pe vecie pe vecie pe vecie, ca si cum ca si cum ca si cum... increzator si calm, stiind; iar eu, increzatoare si toata un zambet, nestiind.

Sa fi stiut ca sunt atat de aproape de ultim, as fi tras cu dintii de aceasta Scotie, s-o fac mai intinsa, mai indelungata, mai vesela, mai primitoare; sa nu putem pleca din ea, sa imbatranim in ea, sa nu ma mai port ca o fetita razgaiata si nevasta cicalitoare, sa-mi cer iertare, iarta-ma, sa nu uitam nimic, hai sa continuam sa cladim.


Van Morrison - Have I told you lately
Asculta mai multe audio Muzica

luni, 2 noiembrie 2009

He has been here.

And we have lain beside each other.

joi, 15 octombrie 2009

Citate

Afara: toamna roscata, iedera roscata peste tot. Pe potecuta mea spre facultate se plimba, cand se lasa intunericul si burnita, fantoma lui Jane Austen in rochie alba.
Elle batte encore à la porte
C'est le vent qui l'emporte
Elle batte encore à la porte
La feuille morte
cum bine zice Alexandrina.
Inauntru, cum bine-si aminteste Malaele:
S-a rascolit mult in mine vorba unui mos din zona Parangului, care spunea ca era mai bine cand era mai rau! Este aici un amestec de umor taranesc cu un polonic din candoarea lasitatii; un fel de cinism mascat, tipic oamenilor de la munte, pentru care Istoria si Timpul sunt doua ceva-uri ce traiesc pe langa casa omului.
La fel de anacronic si de romaneste ma misc si eu zilele astea. Cat inca mai pot.
Sit back, count your fingers
What else, what else is there to do?
Draga Janis, tot zece imi ies.

duminică, 11 octombrie 2009

Week One

Pe scurt, adica in numere, pentru ca mi-e lene.
15 minute - drumul de la mine pana in campus.
~30 vaci roscovane - pe pasunea de langa campus.
15 minute - drumul de la intrarea in campus pana la sala unde se tin cursurile recapitulative de mate si statistica. Da, banuiesc ca Vaticanul are o suprafata mai mica decat campusul universitatii din York, cu toate facultatile, cladirile administrative, caminele, serele, magazinele, cantinele, terenurile de sport si lacul.
80 - procentul de chinezi in populatia studenteasca a departamentului de economie.
3 x 3 - dimensiunile maxime ale unei matrice careia i se poate calcula determinantul, la nivel de undergraduate. Chiar si asa, vacuta Bessey (o studenta din Sheffield pe care am... adoptat-o) este in delir.
1 lira si 95 pence - pretul unui cappuccino la o cafenea din campus.
XXX - am cenzurat, pentru ca e indecent, costul unui abonament la sala de sport a universitatii.

45° - unghiul pe care-l face acoperisul in camera mea. Da, stau la mansarda!
5 studenti - in casa, si un singur frigider.
3 octombrie - data la care a expirat una dintre sticlele de lapte din sus-numitul frigider. Totusi, nimeni nu se indura s-o arunce.
27 ani - are Owen, decanul nostru si cel mai de treaba englez pe care l-am intalnit pana acum.
2 robinete - la fiecare chiuveta, unul pentru apa calda (fiarta), celalalt pentru apa rece (sloi). DE CE??? Spalatul vaselor este un chin.
1 cactus - pe care opinia publica vrea sa-l numesc Marcel, dar inclin din ce in ce mai mult spre Dorothy. Imi cer scuze daca trimiterea este prea evidenta...

2/7 - numarul zilelor ploioase, raportat la total. Neasteptat de bine!
XIV - cam din acest secol dateaza majoritatea ruinelor din York. Azi am facut turul vechii cetati pe zidurile de fortificatie. 'Twas fine and windy.
52 pence - pretul unui timbru pentru Romanica.
n(n+1)/2 - numarul de magazine, magazinase si magazinute specializate din centru. De vanzare: decoratiuni de Craciun, case de papusi, stilouri, fudge, haine pentru vampiri, haine vintage, instrumente muzicale, undite.
20 cm - diametrul unei pizza individuale, in centru. Cred ca era cat un castron de cereale...
1 mosnegel - care canta la flasneta sau un instrument asemanator, langa Minster (catedrala catolica). Pune atata patima, de-ai spune ca interpreteaza o bucata de Beethoven.
Incomensurabile - numarul si caracteristicile pub-urilor. Inteligenta proprietarilor nu este intotdeauna vizibila cu ochiul liber.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Cum am ajuns in York

M-am trezit inainte de 6, ca pentru o plecare la munte. M-am incaltat cu bocancii, ca pentru o plecare la munte sau... pentru o ploaie englezeasca (asemanarile se opresc aici). Cei dragi m-au condus la aeroport. Ultimele imbratisari mi-au rupt inima; in acelasi timp, totusi, eram incordata si-mi doream sa plec cat mai repede.
Zborul a fost lung si plictisitor. Urmaream pe niste monitoare micute cum avansam prin Europa si ascultam sforaitul vecinului din dreapta mea. Ne-au servit o omleta ciudata, cu cocoloase, care parea sa fi fost inghetata si incalzita la microunde de mai multe ori... si care mi-a amintit discutia din Fight Club, cum ca totul ti se serveste gata portionat si impachetat in avion.
M-am orientat repejor prin Heathrow si am sarit in primul metrou spre gara King's Cross. In fata mea s-au urcat doua fete care m-au trecut printr-un adevarat labirint lingvistic: la inceput mi s-a parut ca vorbeau in romana; apoi, ca au trecut pe o germana-austriaca, cu jemand, Tag si ganz; au urmat cateva cuvinte in olandeza, din seria op-ik-en si pronuntie guturala; pana la urma, s-au oprit la o engleza amestecata cu cele de mai sus. Cand eram gata sa ma dau batuta si sa le declar, in mod aleator, nordice, si-au scos pasapoartele... stupoare! Republica Africa de Sud. Langa ele stateau doi chinezi si cativa romani, sositi o data cu mine: traiasca bazarul de culturi din Londra!
Statia de metrou era chiar langa gara. Mi-am hamalit valiza de 26 kg pe o serie de trepte (prea multe ca sa le pot numara) si m-am grabit sa-mi cumpar un sandvis. Muream de foame. This out of the way, am aruncat o privire spre tabela de plecari: primul tren era la 12:30. Am luat-o agale spre peron, doar ca sa descopar ca era 12:28... Controlorii erau langa tren; mi-au verificat in mare graba biletul si m-au aruncat, cu valiza-mamut cu tot, in ultimul vagon. Era spatios, cu fotolii si mese - acestea din urma, pregatite cu cesti, biscuiti si sticle de apa. M-am instalat, putin contrariata de risipa de lux. Imediat a aparut un chelner, gata sa-mi ia comanda, dar aveam deja sandvisul cumparat la King's Cross. M-a luat drept frantuzoaica! Mai tarziu am descoperit ca vagonul era dotat si cu internet gratis, asa ca mi-am scos laptopul si am trimis cateva e-mailuri... Deja nu ma mai dureau atat de mult cei 85 euro dati pe biletul de tren; incepeam sa-i justific! Doar inainte de coborare am descoperit ca ma aflasem intr-un vagon de clasa intai, cu un bilet pentru economy... :D
La gara din York ma astepta Owen, singurul dintre colegii de casa care a sosit pana acum. M-a condus pe un traseu mai mult decat intortocheat, dar mi-a palavragit tot drumul, ca sa mai uit de greutatea mamutului... si am ajuns!

joi, 24 septembrie 2009

Malaita bine. [Wow]

Tocmai m-am intors de la Sunt un orb, recitalul lui Horatiu Malaele. Recital extraordinar, as putea spune; asemenea unei soprane, si-a trecut publicul prin toate gamele, cernandu-le pe cu egala virtuozitate. S-a intrupat, pe rand, in betiv mahalagiu; in amorez neexperimentat si timid; in Nichita Stanescu; in fiu risipitor, intors acasa; in bucurestean frustrat; in Ceausescu; intr-un mort; intr-un ratat; intr-un bou. A zeflemisit, a elogiat; a elegiat, a prorocit; a soptit, a urlat; a ras, a lacrimat; a mimat, a tacut. Versatil. Versat. Ne-a dojenit cu multa caldura si a incercat sa ne trezeasca. S-a autoironizat cu cinism si a declamat ca-l doare-n replica. Ne-a vorbit ca si cum ar fi stat nu pe scena, ci printre noi, in glodul care capata acces la intelepciune...
I-am mancat din palma omului acestuia cu fata de paiata...

duminică, 20 septembrie 2009

My feet, at dusk

Painted in grandma's balcony, sometime in late August.

luni, 14 septembrie 2009

Cum am fost ceruta in casatorie

De catre Teo (in varsta de patru ani si-un pic). Foarte serios si in deplina cunoastere a... hmmm... aspectelor problemei:
- Nasico, hai sa ne casatorim.
- ?!
- Te iau de nevasta. Ne casatorim... dormim amandoi... ne trezim noaptea... ne trezim dimineata... bem cafea... Jacobs, varsata, la punga... mergem intr-un loc frumos... la Brasov... in Italia... iti cumpar un buchet de flori...
- Nu se poate, esti prea mic pentru mine!
- Hai, nasica, te duc si la un film de dragoste...

luni, 7 septembrie 2009

Polca ortopedica

O, zi glorioasa! O, stiinta luminata a medicinei! La orele 16:31, in intimitatea salii de kinetoterapie a Policlinicii 10, muschiul meu fesier drept a atins osul calcaneu corespunzator: mangaiere fugara, atingere furata, prima dupa atatea luni! Publicul e-n delir... ooo!
In sfarsit!!!

Adicatelea... am stat cu fundul pe calcaie... :D

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Iarasi si iarasi...

...sa ne intoarcem la Botosani, la fondul meu de ingenuitate si copilarie, disputat cu propriile nebunii, pierdut si regasit; la dealurile de care n-o sa ma pot dezlega in veci, nu-i asa, domnule Marquez, pentru ca in ele dorm strabunicii mei; la dorinta aproape fizica de a pipai pamantul, de a-l strange in pumni si a-l insamanta, atat de puternica incat nu poate fi a mea; din nou, la serpentinele drumului spre Saveni, la coapsele uriasilor care zac inmormantati si impaduriti intre Leorda si Bucecea, la colinele negre dinspre Iasi si cele largi, solduri de iapa, spre Suceava; la teii din jurul blocului si tot ce sta in umbra lor, locuri care au fost doar usor zgariate de timp in ultimii ani; la grupul de femei blajine care m-au crescut, in deplin matriarhat, si care au imbatranit pe langa mine ca tot atatea bunici; la fata cu care am crescut ca si cum ar fi fost sora mea; la certitudinea ca toate aceste lucruri mici ma fac fericita. M-am impacat cu toate partile mele razvratite, totul este rotund si perfect acum. E timpul sa plec.

sâmbătă, 15 august 2009

Jurnal de bord. Delta Dunarii

Ziua 1.
Purcedem la drum spre Tulcea la prima ora, doi feciori si-o fata. Autocarul face popas si... tragi-comedie: in dulcele stil de pupaza pe care-l manifesta uneori, subsemnata isi scapa telefonul intr-o buda. Jale mare, lacrimile de crocodil curg garla; bancurile pe seama pataniei, asijderea. Din Tulcea, luam catamaranul spre Sulina. Pe punte e taman ca-n Zorbas: o aglomeratie impresionanta de oameni si bagaje; oameni care mananca, zambesc tamp si au rau de mare. N-ai loc sa calci si vorbaria te asurzeste: atat de balcanic, atat de dobrogean! Baietii se imprietenesc repede cu doi localnici - cateva cutii de bere pot face minuni, uneori, in timp ce eu... atipesc intre rucsaci si undite. Calatoria pe Dunare e frumoasa; catamaranul opreste in sate de pescari - la Maliuc, casele sunt acoperite cu stuf, cum vezi la Muzeul Satului. Ne invadeaza libelule. In sfarsit, ajungem la Sulina si ne cazam intr-o casa construita la 1899 (scump, dom'le, scump! dar nicaieri nu era mai ieftin...). Descoperim o ciorba de peste minunata la un restaurant din apropiere, pre numele ei storceac de sturion. Plastic! Noaptea mergem la plaja: baietii fac o baie in costumul lui Adam, eu ma imprietenesc cu un caine negru (sau viceversa).
Replica zilei - era pe buzele tuturor: Are we there yet???

Ziua 2.
Dimineata ne invartim prin Sulina. Mergem la o biserica de pe faleza, dupa care vizitam farul Comisiei Europene a Dunarii (un fel de conglomerat administrativ prin care Anglia, Franta, Imperiul Otoman si alte mari puteri isi bagau codita in treburile Dunarii inainte de 1877, cu vadite efecte benefice asupra comertului fluvial si maritim romanesc si asupra dezvoltarii Sulinei). Azi, farul este scos din uz, dar ofera o priveliste atotcuprinzatoare a oraselului si a... frumusetilor locale. Dinu este cuceritor: ajutat de binoclu ca pretext de conversatie si de ochelarii sai de soare cei cu vino 'ncoa, strange numar dupa numar de telefon (mai mult, de fata cu mamele-soacre! Alex is in awe). Plini de sperante, ne indreptam spre plaja, unde lenevim toata dupa-amiaza. Baietii se dau cu caiacul; bineinteles ca se rastoarna de vreo doua ori. Seara incercam un Irish pub local, unde nimic nu este Irish.Replica zilei - Dinu (cu ochi stralucitori): Sfarculet cu laaaapte!

Ziua 3.
Incepem sa cautam un mijloc de transport pana la Sfantu Gheorghe. Ideala ar fi o barcuta cu motor, dar preturile sunt exagerate (intre 200 si 500 RON pentru 35 km?). In cele din urma, aflam de un microbuz care face curse zilnice pana acolo si ne aranjam pentru 25 RON, mu-ha-ha. Pe plaja, volei cu niste polonezi si hamsii delicioase. Din pacate, Dinu isi pierduse in ajun ochelarii de soare; asa cum ma asteptam, o data cu ei s-a dus si o buna parte din vino 'ncoa-ul personal. Dupa-amiaza, facem o scurta excursie in adevarata delta, adica pe micile canale cu stufaris. Mergem cu o salupa (e fain sa stai la prova si sa te izbeasca vantul in fata cu 50km/h, pe tine si pe rochia ta...), mai intai la varsarea Dunarii in mare si la farul nou, apoi la o colonie de pelicani. Vedem si egrete, cormorani, lebede si ceea ce pare a fi un sobolan de apa. Intreg ecosistemul pare bine stabilit, si totusi atat de fragil... Cand se intuneca, o luam din nou spre plaja si spre baia... in nud. E ciudat sa fii in apa in intuneric, mai ales cand esti un inotator nepriceput; nu vezi plaja si te simti nesigur chiar si in apa putin adanca. Dupa baie, ne asezam la sfat pe izopren. E luna plina si Dinu ne povesteste despre drumetii in Fagaras. Am un sentiment de inceput de lume, pe plaja aceea intunecata si goala, ca si cum in orice moment ne-ar putea ataca un animal salbatic. Partea cea mai veche a creierului meu, unde se ascund instinctele de supravietuire, ma tine in alerta. Replica zilei - Alex (resemnat): Cat ne luati pana la Sfantu Gheorghe?

Ziua 4.
Drum hurducat cu rabla (aaa, pardon, microbuzul) pana la Sfantu Gheorghe, de mi s-au reasezat toate oasele. Ne inmultim: in campingul festivalului (international de film independent Anonimul) ne asteptau Sorana si Pitzi (adica Robert. Porecla dateaza de dinainte de molima care afecteaza mii de domnisoare pe la noi si aiurea). Ne intindem cortul (fish-shaped) langa o garla, sa ne muste tantarii mai bine, si ne punem pe povesti - Horatiu Malaele, Kurt Cobain si Ioan Gyuri Pascu impart o lavita de lemn, sub un umbrar. Langa noi, cativa pescari isi incearca norocul in garla si prind... o broasca testoasa. E cald si jucam whist. Atmosfera nu tocmai hippie in celelalte corturi. Dupa-amiaza, plaja si o scurta plimbare pana la varsarea Dunarii in mare. Gata, am vazut Dunarea in toate ipostazele. Fac o insolatie usoara. Pe seara, program de cinema. Cateva portrete video ale lui Andy Warhol ne plictisesc de moarte, apoi un film corean - Muntele plesuv, la care nu rezist pana la capat. Se sforaie mult in camping.
Replica zilei - Sorana (impacienta): Robert-kikis!

Ziua 5.
Idleness. Incepe sa se contureze rutina a doua plaje pe zi, dimineata si seara (in treacat fie zis, amiezile au fost toride, iar serile, inghetate: o amplitudine termica ingrijoratoare). De asemenea, capat spor la Magicianul lui Fowles. Alex face un castel de nisip la malul marii, ceva intre tort cu frisca si arhitectura parcului Guell. Seara incep animatiile. Mi-au placut Post!, povestea unui postas buclucas, si Mariza, un mic omagiu adus muzicii grecesti. Vedem si o serie de scurtmetraje, majoritatea nereusite. Se pare ca regizorii moderni au impresia ca daca lasa un film in coada de peste, asta il face mai bun. Ducem lipsa acuta de povestitori cu har si de povesti cu talc. Mi-a placut doar Elephants, pentru umorul britanic - inspirat. Replica zilei - Pitzi (barbos si sfatos, ca Sf. Petru la 22 de ani, accentuand pauza dintre cuvinte): SGT PL.

Ziua 6.
Sunt trezita foarte devreme, prea devreme, ca sa nu platim nici azi taxa de camping, asa ca raman morocanoasa toata dimineata. Am decis sa nu platim aceasta taxa pentru ca mancarea este foarte scumpa la cantina festivalului, iar in sat e evident ca preturile au explodat peste noapte. Exploatarea e atat de fatisa, incat mi se pare de prost gust, iar serviciile sunt livrate cu mitocanie. Ne-am cam saturat. Eu, una, sunt plictisita de atata plaja si de enclava festivalului nostru; ma simt inchisa. Dimineata este innourata si alerg un pic pe plaja, cat sa mi se mai mai dezmorteasca genunchiul. Satisfacator. Telefonul se trezeste - temporar - la viata. Dupa pranz, inca o serie de animatii (Ca-n trafic, splendid si bucurestean; Pirates' Song, amuzant, intr-un fel dezgustator) si scurtmetraje (Balcony Boy; Celluloidiva, right up my alley). Reusesc sa vad un lungmetraj seara - 199 Recetas para ser feliz, previzibil. Se pare ca mai bun a fost Tulpan, pe care l-au vazut Pitzi si Sorana. Stam la coada mai bine de o ora (!!) pentru cina, de ne piere toata pofta, si ne gandim sa plecam cu o zi mai repede. Replica zilei - subsemnata (maraind pe sub mustati): Lasati-ma sa dorm!

Ziua 7.
Dimineata, baie foarte interesanta cu Alex. Ne suparam pe cei de la Nave rapide, pentru ca ne-au ratacit rezervarea, si le facem cata publicitate negativa putem. Va trebui sa plecam tot cu un catamaran. Nici animatiile de dupa pranz nu ne binedispun, sunt de tot plansul. Pitzi si Sorana au fost si anul trecut la Anonimul, si ne povestesc despre cat de bune au fost filmele atunci. Din fericire, seara ne vine ideea sa mergem pe plaja, apoi sa aprindem un foc. Zis si facut. Suntem ca un grup de cercetasi, putin priceputi, caci ne chinuim un pic pana aprindem focul. Prajim un salam in jar, mmm. Cerul e romantic, in p... mea; spuzit de stele. Se vede bine Calea Lactee. Tarziu, rasare si un corn portocaliu de luna. Cercetasii fac o ultima baie in fundul gol, in timp ce eu stau pe izopren si ma straduiesc sa retin sentimentul acelei clipe. Mi-e ciuda pentru ca in loc sa-mi golesc mintea si sa zac, pur si simplu, acolo, caut cuvinte in care s-o descriu mai tarziu; cuvinte nepotrivite, care ii vor de-personaliza intimitatea, dar sunt tot ce imi va ramane. Mai adastam un sfert de ora pe plaja, noi doi. Replica zilei - Alex (nervos ca n-are cu cine): Ba, hai sa dam o baie!

Ziua 8.
Ne trezim din nou la prima ora, doi feciori si-o fata, ne strangem frumusel corturile si plecam... spre sud-vest, cu parul fluturand.
Replica zilei - un sir discontinuu de sforaieli, cand pe catamaran, cand pe autocar.

duminică, 2 august 2009

Duetto buffo di due gatti

Ce-am ascultat aseara, la Promenada Operei 2009. Muzica clasica nu este intotdeauna serioasa...

sâmbătă, 18 iulie 2009

Poezie pentru caprele mele

M-am nascut la o suta de ani dupa Chagall.
Apoi a aterizat o capra, din Letonia.
Trage, iubito, din narghilea
si fa sa treaca de la mine pepenele acesta cu vodca;
ci lasa-ma sa te privesc indelung,
sa mi te amintesc la patru ani si peste inca patru...
Capra sare peste baltile din Bucuresti,
iar iada, peste matematicieni plictisitori
si (m)iserupe
de portughezi frumosi, care-si sug degetul;
de sandale din bizon;
de extrateresti si de Kelly Family...
Sa moara si mixerul vecinului!
...dar ai grija, iubito, sa nu-ti stea osul somnului in gat.
Zic:
s-a mai intrupat o capra
cu viteza de reactie mica;
in checul ei intra sapte linguri de ulei
si-atata ras, de parc-ar gadila-o la talpi
sirul de pretendenti carora le-am pierdut numarul...
Caci,
statistic vorbind,
pe toate le-a inghitit o harbuzoaica burtoasa -
bortoasa;
as vrea un ger care sa-nghete vitelul in vaca
si iada in capra,
dar numai cand miresele zboara, dez-valuite, peste sat:
fiindca Chagall cunostea basmele populare romanesti.

vineri, 17 iulie 2009

Licentia-m-as si n-am cui

M-am tot plans eu in ultimele luni de lipsa de chef fata de licenta si de contractiile cerebrale cu care nasteam fiecare pagina... dar macar lucrarea mea nu a trebuit sa aiba o asemenea introducere:

Transformarile rapide cantitative si calitative intervenite in structura social-economica a tarii noastre in plin proces de construire a societatii socialiste mutilateral dezvoltate si accentuarea procesului de urbanizare insotita de sporirea continua a veniturilor populatiei au condus si la cresterea consumului de produse alimentare. [...] Potrivit prevederilor Programului privind productia si desfacerea catre populatie a bunurilor de consum in perioada 1976-1980 aprobat la sedinta comuna a CC al PCR si CSDES (1 iulie 1976), productia industriei alimentare va creste intr-un ritm mediu anual de 9,2%, fiind orientata spre valorificarea superioara a resurselor interne de materii prime si sporirea substantiala a produselor cu valoare biologica ridicata. [...]
Astazi se acorda ambalajului produselor o importanta deosebita, atat ca mijloc de protectie a acestora, cit si de promovare a vanzarilor prin influenta psihosenzoriala complexa exercitata asupra cumparatorilor. [...] Deosebit de importante in acest sens sunt indicatiile date de tovarasul Nicolae Ceausescu la sedinta de lucru cu factorii raspunzatori din Ministerul Comertului Interior: Ambalarea ofera conditii igienice deosebite si posibilitati de aprovizionare rapida, putindu-se introduce pe scara larga sistemul autoservirii; pe aceasta cale se ridica productivitatea muncii in comert, micsorindu-se numarul personalului angajat intr-o unitate de desfacere. In acelasi timp, desfacerea produselor ambalate da putinta consumatorilor sa se aprovizioneze continuu cu cantitatile necesare consumului zilnic, produsele prezentindu-se astfel in transe mici, in cantitati reduse, ii permite in acelasi timp cumparatorului sa aleaga totul dupa gustul lui, produsele oferindu-se la vedere in sortimente cat mai variate.

Fragmentul de mai sus provine din lucrarea de licenta a mamei; lucrare gandita bine si muncita temeinic, de altfel. Ma simt ca istoricul care a cercetat indelung legendele unei epoci si care gaseste, dintr-o data, o dovada scrisa - in propria sa biblioteca.

joi, 16 iulie 2009

The fickle one

Se pare ca n-as fi fost un bun corespondent de razboi, de vreme ce n-am transmis nici o stire de pe front, nici macar amintirea unei stiri. Cel mai spectaculos lucru care s-a intamplat in Constanta a fost ca am avut rabdare sa fac 90 de regresii pentru licenta. Nu cred c-as putea locui in acel oras, mi s-a parut desertic si monoton. Il las balta.
Oricum, in seara asta ma concentrez asupra genunchiului-minune, caruia, de vreo doua saptamani incoace, gura nu-i mai tace. I am Jack's fickle knee. Dupa ce a fost destul de binevoitor incat sa ma duca pana la cabana Curmatura si inapoi, a inceput sa se blocheze pe flexie cand imi e lumea mai draga, cu toata durerea de rigoare. Ma simt exact ca la sfarsitul primei luni de dupa operatie, cand am scapat de a doua carja si mergeam sontac-sontac. Aceea a fost o perioada foarte interesanta, pentru ca trebuia sa fac fiecare pas exagerat, ca un cocos, pentru a ma corecta; a trebuit sa-mi constientizez, efectiv, mersul. Si a luat zile bune ca sa-mi corectez schiopatatul; se pare ca anumite deprinderi, pe care le credem intrate in reflex, sunt de fapt foarte fragil fixate in minte... Dar daca atunci imi era clar ca merg spre mai bine, nu pot sa nu ma ingrijorez din cauza schimbarilor de acum. Nu pot sa nu sar la cele mai sumbre scenarii, sa nu ma intreb daca nu am stricat cumva, printr-o miscare gresita, tot ce am construit prin operatie si lunile de gimnastica. Nu cred c-as mai putea trece prin asta o data... In plus, imi vine in minte des cazatura si ma necajeste gandul ca poate nu voi mai purta niciodata pantalonii cei noi de schi. Parca de-abia acum constientizez ce s-a intamplat si implicatiile pe termen lung... oare voi ajunge in baston la 50 de ani? Sau mai devreme? Macar am destula minte cat sa nu dau vina pe altcineva pentru prostia mea.
Si toti ortopezii (buni) din Bucuresti sunt in concediu. Deci voi mai despica firul in patru pe tema asta pana in august...

luni, 22 iunie 2009

Se apropie Sanzienele

Ziua solstitiului de vara este, intr-adevar, cea mai lunga din an atunci cand ai insomnie si un tantar binevoitor, care nu te lasa sa inchizi un ochi toata noaptea. What sadness lengthens your hours? Not having that, which, having, makes them short. Mi se pare de bun simt. Si-apoi, cand stii ca ceasul o sa sune la patru dimineata, cand nici cotoiul nu catadicseste sa se trezeasca, ce rost mai are sa adormi? Te ridici si te pregatesti pentru Constanta, adica pentru trei zile de intensa comuniune spirituala tata-fiica, reimprietenire, redescoperire re-ciproca, re. Sa speram! Cum ar veni, fiti la posturi, transmit de pe teren.
Desigur ca, in ciuda celor doua ore de invartit prin casa de dimineata, mi-am uitat periuta de dinti.

marți, 16 iunie 2009

Pe Dunare-n jos, sus si lateral

Galatiul mi s-a parut un fel de Botosani mai mare. Aceleasi case boieresti sau negustoresti cazute in dizgratie, bulevarde incadrate de-o puzderie de tei infloriti, mahala in plina putere de acoperisuri ruginite si scanduri putrezite, cartiere comuniste cu piatete semanate ca nuca-n perete. Accentul moldovenesc, un pic subtilizat. Mai important, paraiasul Sitnei s-a transformat intr-o Dunare lata, aparent albastra si pantecoasa, care-i mai prinde uneori pe inotatorii de duminica in vartejurile ei si pe care o poti trece cu bacul sau cu spargatorul de gheata Perseus, dupa gust si anotimp. Si mai important, Dunarea are faleza, iar pe faleza se gaseste... braga! Pentru necunoscatorii ca mine, braga poate parea o licoare suspecta, cu miros de bors si culoare de... cacao, da' gustul e dulce si bun. De mult voiam sa gust aceasta bautura ramasa de la Mitica si proverbial de ieftina, dar prin Bucuresti n-am gasit (stie careva o bragarie?). Revenind, la Galati se nunteste bine. Se horeste, se joaca brasoveanca (!) mai dupa ureche, se fura mireasa si se cere-n schimb un pepene, ca doar de-aici vin pepenii cei mai buni! Iar in camera lui e racoare si se aud gugustiucii, intocmai ca la Botosani. Nu sunt deloc impartiala... Tot in Galati se citesc scene erotice in franceza in original si se rade de printul Karpatzilor...
Ma gandesc ca am vazut Dunarea la Viena, Bratislava, Budapesta si Galati; mai trebuie s-o vad in delta.

duminică, 24 mai 2009

Narcis si gariga

Niciodata n-am avut parul suficient de lung cat sa-l leg bine cu panglica. Chiar si acum, suvitele din fata imi ies din stransoare si atarna destul de... haotic. M-am tot uitat in oglinda in seara asta. Ma izbeste ca fata mea este cea a unui om care asteapta sa-l inveti ceva. Gura pare stransa, chiar si in zambet; colturile ochilor se rideaza usor; intregul ansamblu se concentreaza, asteptand luminarea. Mai bine zis, sa fie luminat. O fata de invatacel naiv si rabdator, care de-abia a deschis ochii asupra lumii si se minuneaza de tot ce vede pentru prima oara. Curios, cum pot avea expresia asta zi de zi, cum totul poate ramane nou si proaspat (pana aici, sunt ca Zorbas! si probabil ca numai prin atat...)! Poate ca din cauza asta oamenii au tot incercat sa ma invete diverse lucruri, dupa mintea si priceperea fiecaruia: sa schiez, sa beau bere, sa sarut, sa vorbesc franceza, sa nu-mi pese. Chiar daca nu credeam ca am nevoie de invataturile lor, fata mea mirata parea sa le-o ceara; uneori, in timp, dascaleala lor mi-a prins bine. Probabil ca invatatul este singurul meu talent; mi-as dori sa nu uit lucrurile importante.
Am cel mai mare respect pentru japonezi, pentru ca apreciaza frumusetea panglicilor. A mea e musai subtire si rosie.
Regarde, Narcisse
Regarde dans l'eau
Regarde, Narcisse, que tu es beau
Il n'y a au monde
Que la Beauté
Et la Jeunesse,
Hélas! Et la Jeunesse...
Regarde, Narcisse,
Regarde dans l'eau...

duminică, 17 mai 2009

Idleness

Dupa-amiaza campeneasca la Ciuta. Eu aduc o patura tepoasa, palaria de paie si o carte. De undeva, nu-stiu-cine aduce soarele, livada si iarba inalta cu papadii si gaze rosii. Scena este exact cum ar trebui sa fie, cum mi-o aminteam: taraie lacustele, soarele imi coace spatele, iar cand bate vantul, patura se umple de semintele-umbrela ale papadiilor. E aproape dumnezeiesc si-mi doresc din tot sufletul sa-l cred pe Puric.

sâmbătă, 9 mai 2009

Avez-vous déjà vu?

Un ingénieur qui fait de la crème brulée?
Maintenant, oui!

Gatitul in Bucuresti este plin de intentii bune.
Au fin / après, je l'ai embrassé comme si j'aurais embrassé tous mes fantasmes.

duminică, 3 mai 2009

Hermannstadt

Dor de duca de 1 mai, duca-se invartindu-se pana la... Sibiu. S-a tot dus si invartit pana s-a trezit in Piata Mare, intre umbrela, ploaie si pietrele de caldaram. Picaturile aveau o cadenta placuta; asa l-a plouat, fermecator, de fiecare data cand a vizitat un oras-cetate din Transilvania. S-a invartit si in jurul umbrelei, gandindu-se la vremurile cand ajungea in Sibiu manat de dorul de duca al altora si cand casele din Piata, vechi si coscovite, isi aratau varsta. De atunci, le-a maturat zelul de renovare al primarului sas, care a transformat chiar si cea mai veche casa din tara (caminul de batrani de pe str. Azilului, deschis in 1292!) intr-o cladire inselator de moderna. Candva dupa ploaie, dorul de duca a urcat in turnul bisericii evanghelice, a deschis ferestrele in cele patru zari si s-a minunat de cat de curat arata orasul vazut de sus, de jos, de pretutindeni. Curat, bine organizat si cu cafenele vieneze, deci mai mult decat ne-romanesc, dar ii sade bine asa.
Sibiul are si o suburbie perfect rurala, anume muzeul Astra de la Dumbrava. Acolo sa vezi invarteala printre case de olari, negustori, morari si tarani cu frica de Dumnezeu, urcat si coborat dealuri, damburi si poteci, de s-a terminat dorul de duca! Fiecare casa avea propriul gospodar care sa se ingrijeasca de gradina, sa mature aleile, sa decoreze beciul cu branza din spuma poliuretanica atat de convingatoare incat sa-i tenteze pe vizitatori - si sa le indruge povesti despre presele de ulei acestora din urma. O sama de batranei blajini, harnici si primitori, care ar trebui fotografiati, filmati, scrisi in jurnal sau documentati in orice alt fel, cat se mai invart ca la ei acasa prin padurile muzeului, cat mai sunt. Iar copiii care se protapesc pe treptele carciumii din sat si striga cand vine mamaliga mea? ar trebui inmultiti, au samanta buna.
Dorul de duca are radacini la Sibiel, pare-se (loc bine stiut, cu icoane pe sticla). Drept pentru care s-a cocotat pe inca un deal, a suflat in papadii, s-a uitat la satul sasesc si a spus: eu o sa mai trec pe aici.

joi, 9 aprilie 2009

Watashi wa Haruki Murakami desu

Din Padurea norvegiana. Jos, in fantana si-napoi in lumea celor vii, tristeti inecate in tot ce se poate; licurici; o relatie tipic japoneza cu singuratatea, moartea si sexul; discurs simplu si elegant (a se citi de la stanga la dreapta).

- Douazeci de melodii, am anuntat-o eu.
- Parca as fi un tonomat uman, constata Reiko, amuzata. Daca m-ar vedea fostii mei profesori de la conservator, ar fi socati, cred.
Reiko a continuat sa cante, sa bea si sa fumeze. M-a delectat cu aproape zece bossa-nova, cu Rodgers & Hart, Gershwin, Bob Dylan, Ray Charles, Carole King, The Beach Boys, Stevie Wonder, apoi cu melodia Sa pasim privind in sus, cu melodii ca Blue Velvet, Green Fields. Din cand in cand inchidea ochii si dadea din cap sau fredona.
Dupa ce s-a terminat vinul, am baut whisky. Am varsat vinul care a ramas in pahar pe felinarul de piatra si am turnat whisky.
- La cate melodii am ajuns? a intrebat Reiko.
- Patruzeci si opt, am raspuns eu.
Cea de-a patruzeci si noua melodie a fost Eleanor Rigby, dupa care a mai interpretat o data Padurea norvegiana.
Reiko si-a odihnit mainile si a mai baut niste whisky.
- Nu crezi ca am cantat destul?
- Ba da. Ai fost uimitoare!
M-a privit drept in ochi si mi-a spus:
- Watanabe, te rog sa uiti funeraliile la care ai participat acolo. Tine-le minte doar pe cele minunate de astazi.

luni, 6 aprilie 2009

Oniric

Deodata, cineva din casa a strigat A-nceput razboiul! Am alergat in camera mea dintr-o suflare si-am inceput sa scot de prin colturi tot felul de valize, burdusite de haine sau goale, si sa le rastorn pe pat. Era clar ca trebuie sa impachetez imediat, ca urma sa fugim. Nu ma mira prea mult faptul ca incepuse un razboi, desi nu stiam cine cu cine se lupta; totusi, el trebuia sa inceapa, pentru ca generatia mamei nu trecuse prin nici un razboi. Ma necajeam ca nu gaseam nici o valiza potrivita: una era prea mare, alta, la o inspectie mai apropiata, se dovedise a fi din carton, o a treia avea forma ciudata a unui sac pentru clapari. Totusi, am inceput sa inghesui in aceasta din urma doua perechi de pantaloni, pulovere, o caciula cu floare rosie. Incercam sa gasesc o pereche de sosete care sa nu fi fost carpite si mi-am dat seama, cu stupoare, ca in ziua aceea purtasem sosete desperecheate.
Cand aproape sa termin de impachetat, in camera s-a napustit administratorul casei, care m-a privit din cap pana-n picioare si mi-a spus Nu se poate sa mergi asa, trebuie sa te imbraci in costum national! Cererea lui mi s-a parut de-a dreptul prosteasca in asemenea imprejurari, dar omul arata serios. Nu am fota, i-am raspuns. Atunci pune-ti macar una dintre iile pe care te-am vazut purtandu-le. Dar, domnule, sunt prea subtiri ca sa le port acum! Sunt din borangic! Tonul pe care am spus borangic, un pic rugator, trebuie sa-l fi impresionat puternic, caci a plecat.
Mai tarziu, am coborat in curte. Catelele noastre, Lala si Layla, doua ciobanesti, dormitau la soare, langa garaj. Layla avea pete albe si negre si era intinsa pe directia SV-NE. A ridicat capul cand am inceput s-o mangai. Ceva palpita in abdomenul Laylei si mi-am dat seama, dintr-o data, ca ambele catele urmau sa aiba pui. Cineva trebuie sa le fi dat drumul din curte la un moment dat, mi-am spus, pentru ca, spre deosebire de al treilea caine al nostru, care era de talie mica si se strecura tot timpul pe sub poarta ca sa iasa in strada, Lala si Layla n-ar fi putut face asta. M-am intristat, pentru ca nu aveam sa vad acei pui, iar daca toata lumea pleca din casa, cine-ar mai fi avut grija de caini? Trebuia sa-i lasam de capul lor.
*******
Sala in care intrasem avea prea putine piese de mobilier ca sa ne ascundem bine toti. Erau doar doua birouri negre, sub care ne-am bulucit cum am putut. Eu o tineam pe sora mea in brate, iar langa mine stateau mama si inca o femeie. Sora mea avea putin peste un an, bucle blonde si un trening roz. Ma uitam in jur si eram foarte nemultumita de ascunzatoarea noastra; doi dintre pereti erau de sticla si nu ne-ar fi protejat deloc. De cealalta parte a unuia dintre ei se vedea inca un birou, mai mic, care apartinea unei banci, parca ING. Functionara de acolo inca nu plecase. Era o femeie inalta, teapana, cu coc si costum sobru. Se purta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic deosebit si avea de gand sa ramana la postul ei, asteptand potentialii clienti, pana la ora stingerii.
Deodata, usa de sticla s-a deschis cu putere si in sala au navalit cativa soldati. Unul dintre ei s-a bagat sub biroul nostru si s-a lungit chiar peste picioarele mele, de m-am trezit cu casca lui pe coapse. Din fericire, sora mea adormise, iar el a fost suficient de gentil incat sa nu ne forteze sa iesim de acolo. Era imbracat in negru din cap pana-n picioare, iar eu ii multumeam Cerului ca nu purtam fusta.
Un alt soldat a tras un glont prin unul dintre peretii de sticla, care, insa, nu s-a spart. Apoi au intrat in sala vreo zece oameni, iar soldatii i-au aliniat langa biroul nostru. In fata mea nimerise o fetita cu rochie murdara, cafenie, si cozi dezordonate. Avea in mana o bucata de croissant cu ciocolata si mi-am spus ca asa ceva nu se va mai gasi mult timp. In curand, tot ce-i voi putea oferi surorii mele erau cartofii fierti. Ma supara intr-atat gandul asta, incat nu eram atenta la conversatia soldatilor si nici n-am observat cand au plecat.
Mama s-a ridicat la scurt timp dupa si s-a dus sa cerceteze gaura lasata de glont. Apasa insistent pe geam, parca vrand sa-l sparga. Nu face asta, mama, i-am spus, o sa te tai. Ea, insa, nu s-a lasat pana cand prima crapatura nu s-a propagat prin toata sticla, pana cand geamul nu zacea la picioarele ei, sfaramat in cioburi mici. A ramas acolo dreapta, cu spatele la noi, si mi se parea ca arata din nou ca-n tinerete: subtire, cu parul lung, purtand una dintre rochiile tricotate de bunica. Mama era acum de varsta mea.
*******
Urcam un perete aproape vertical de zapada, incet si tacticos. Mult dedesubt, cineva ma incuraja, dar vantul batea prea tare ca sa-l aud bine. Dintr-o data, am alunecat, mi-am pierdut orice punct de sprijin si-am cazut cativa metri in gol. Poate c-as fi cazut pana jos, dar am reusit sa ma prind in mod miraculos, si implicit dramatic, de capatul cablului legat de piolet. Atarnam de-un cablu galben si-a inceput sa ninga. Barbatul de jos imi striga Continua sa urci, n-au sa te prinda! Chiar atunci, insa, am decis ca nu puteam face asta si-am inceput sa cobor. Era un fel de mers de-a busilea in plan vertical, un pic caraghios, dar zapada ma tinea si nu eram deloc obosita. De pe drumul din stanga cineva striga si gesticula Ce faaaaaci??? Mergi in directia gresita!

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Licori, lichior, licorn

La ora 7: cafea.
La ora 9: vin rosu.
La ora 11: lapte.
Efectul acestui amestec asupra somnului meu: ambiguu.
La ora 4: in Herastrau, pe iarba, primul stat la soare de primavara asta.
La ora 6: in subsol la Carturesti, rasfoiesc un album si dau de Kelly Haigh. Multe dintre picturile ei imi amintesc de Young Girl Eating a Bird a lui Magritte. De ce cantecele si picturile sunt intotdeauna fete?
La ora 8: aproape de casa, schiopatez in trap voios. Cand mergi in carje, viata ruleaza cu incetinitorul: asta inseamna ca nu mai imbatranesc?
Efectul acestor plimbari asupra palmelor mele: bataturi.
La ora 5: sunt un fel de freak show in metrou.
La ora 10: gimnastica de seara, convorbiri cu dulce targul Iesilor.
La ora 3 (estimare): daca n-o sa dorm, o sa citesc Padurea norvegiana. De mult imi propun sa fac asta.
Efectul acestor insiruiri de amanunte: imi iau mintea de la toate deciziile mari pe care le rumeg, cu bunatatea unei oi cumsecade, de ceva timp.

luni, 30 martie 2009

Mostra de inteligenta post-operatorie

M-am tot gandit daca sa incep postarea despre operatia la genunchi cu ceva de genul don't do the crime if you can't do the time; I am now doing the time. Dar o asemenea introducere ar fi mult prea sumbra pentru intamplarile de saptamana trecuta, cel putin pentru modul in care le-am perceput eu. M-am straduit sa gasesc partea amuzanta a sederii in spital, ceea ce m-a facut un pacient foarte simpatic. In timpul operatiei ma minunam de albeata lucioasa a femurului, in vreme ce medicul lucra cu dalta si ciocanul prin articulatie ca un Fred Flintstone inversunat. Mi-am uimit asistenta cu echilibrul pe carje, astfel incat prima ei grija cand intra dimineata in rezerva mea era ca jaluzelele fusesera trase aiurea. Cum sa nu chicotesti, macar in sinea ta? Am mancat unele dintre cele mai insipide supe din lume si-am fost de parere ca gheata este cel mai bun calmant. Sigur, n-am fost intotdeauna cu zambetul pe buze si mi-am exprimat cu deplina dezinvoltura durerile facerii in primele sedinte de kinetoterapie... dar se iarta un moment de slabiciune.
Acum ma bucur de fiecare mica victorie si mi se pare inutila toata agitatia din jurul meu. Pot sa-mi ridic singura piciorul in pat. Pot sa-mi trag sosetele si sa ma incalt. Pot sa ajung in Herastrau si sa cobor pana la lac. Pot sa ma spal pe cap. Pot sa ma bandajez singura si sa inregistrez cum se vindeca rana, putin cate putin. Mi-e draga, cu tot dezinfectantul de pe ea. Sunt impacata cu pastilele, cu mersul in carje si cicatricile care-mi vor ramane. Sunt puternica. Acest genunchi va putea face orice, va patina, alerga si urca din nou pe Omu. Va schia fara frica si nu va regreta nimic. Eu voi putea face orice, imi voi putea invinge intotdeauna corpul. Ramane doar sa ma vindec de anumiti gargauni...

duminică, 1 martie 2009

Modelino

Week-end-ul acesta am fost la tara si i-am facut lui Teo jucarii din plastilina.
Din categoria mobilier rustic:

Din categoria manastire-ntr-un picior:

Din categoria gazelor le plac prajiturile cu glazura de caramel:

Din categoria broastele testoase traiesc chiar si in desert:

Din categoria de-o schioapa:

Din categoria floare rara si aleasa:

Din categoria sculptura naiva, neo-post-moderna:

Cine ghiceste ce reprezinta statueta neagra? Pana acum, numai Teo a nimerit raspunsul corect...

vineri, 27 februarie 2009

Tolstoieni Balzacieni

De cand merg la kinetoterapie pe stradutele din spatele pietei Victoriei, am inceput sa ma uit cu luare aminte la casele pe langa care trec. Pe una dintre strazi, de exemplu, la numarul 21, se afla o minunata vila romana, de pe care au inceput sa cada tiglele. Ii ghicesti pereti grosi, care vara pastreaza racoare inauntru; in schimb, colonada de pe balcon plange dupa soare si aracii unor plante mediteraneene. La numarul 23, in schimb, este o casa galbena, cu o intrare de lemn puternic, in forma de omega. Dupa forma, e o usa de hobbit; dupa marime, a fost creata special pentru transportul de piane intre curte si sufragerie. Uneori imi place alaturarea lor dezordonata. Mai apoi, venind pe Ion Mihalache dinspre Muzeul Taranului Roman, sunt doua case gemene, cu etaj. Fata-n fata si-n oglinda, cu un colt rotunjit si-un inceput de turn, frumoase prin simetrie, sunt genul de case in care s-au sinucis fecioare. Au tufisuri de caprifoi in fata; vara miros frumos. In sfarsit, chiar langa mine, pe strada Zablovschi (paralela cu Turda), am descoperit o gramada de maghernite, cum trebuie sa fi fost prin mahalalele interbelice. Una e din lemn si are etajul mult scos in fata, un geamlac minutios si prafuit, sprijinit pe stalpi cam indoielnici... iar in curte sunt mai intotdeauna rufe puse la uscat. Alta e mica, inghesuita, maronie, dar cu un pom splendid in fata; a se vizita la primavara. Poarta ei e numai buna pentru un batranel care sa se planga, ametit, de caldura mare.
(Ca veni vorba de acele vremuri... el se lauda cu o rasnita de cafea autentica si scartaitoare, din metal coclit, culeasa de la o strabunica. Cautam cafea la vrac si, in asteptare, mestecam boabe din pungile rupte de la supermarket.)
Nu-mi place la casele din Bucuresti ca mai toate au ferestrele dinspre strada inchise, ceea ce le da un aer neprimitor si rautacios. Unele-si inchid si ferestrele de la etaj si trag obloanele. Dac-as avea o casa, as deschide larg geamurile, as pune o muscata pe pervaz, as lasa perdelele sa fluture si-as pune muzica la patefon. (Probabil ca atunci cand voi sta la casa, voi avea si patefon.)

joi, 19 februarie 2009

Sulking

Ca in fiecare februarie, stau in fata peretelui gol, in fata foii goale, cu mintea golita de orice, asteptand. Sa pice para malaiata langa posmagii deja muieti. Sa nu mai aiba nimeni asteptari de la mine. Sa se rezolve singure toate lucrurile pe care-ar trebui sa le fac. Sa nu mai trebuiasca sa fac nimic. Sa se termine timpul. M-as reorienta spre o ocupatie pasnica, sa zicem... apicultura.
In februarie n-am nimic de oferit si ma doare.

marți, 10 februarie 2009

Metrorex

Februarie este luna internationala a creioanelor de ceara si a pisicilor devoratoare de masline. Tori subscrie, pentru ca nu primeste destula sare-n bucate.
Numai tu avansezi impotriva vantului, probabil ca sa nu-ti simt mirosul.

luni, 9 februarie 2009

Hey Jupiter

Astrologul roman de serviciu a sacrificat o oaie batrana si mi-a citit in maruntaiele ei ca urmeaza o seara incalcita. Ca si cum as face trei tumbe inainte, patru inapoi, si nu m-as putea ridica de jos de ameteala.
Adevarat. Parc-as fi vorbit cu gura altuia, ras cu gura altuia, dat palme cu mana altuia, iar la sfarsit as fi vrut sa mi le dau mie.
Oh, imbata-m-as cu iaurt.
Dar acasa, Tori urmarea umbra mainii mele pe perete ca pe o prada zglobie. Si intorcea capul dupa ea dintr-o parte intr-alta, sacadat, cum fac oamenii cand urmaresc meciuri de tenis. Un cap rotund, de cotoi bine crescut.
Asa ca deck the halls,
I'm young again,
I'm you again.
Iar maine o sa ma scol pe partea corecta a patului. Martea a fost intotdeauna ziua mea buna.

luni, 2 februarie 2009

Parisul... si gata

Mais oui, Parisul e murdar. Statiile de metrou sunt comparabile cu cele din Bucuresti, pe strada zboara ocazional hartii, iar trecatorii arunca bilete si servetele folosite. Am auzit o gramada de lume plangandu-se de lipsa curateniei, dar mie mi-a placut. Un pic de gunoi face un oras sa para viu; ii da personalitate lui, un imbold locuitorilor, sa se straduiasca mai mult, iar turistilor, senzatia subliminala a unor activitati subterane. N-as putea trai pe o strada maturata impecabil, inghetata in curatenia ei, dupa cum nu pot lucra cand nu am dezordine pe birou. A vorbit latura mea orientala.
Orasul acesta murdar, inca mazgalit de sans-papiers, mi-a fost drag si boem. Ne-a oferit doua gazde hippie, cu camere la mansarda, multicolore, papusi Matrioska si popice de jonglat. Carti vechi pe malurile Senei si-un boutique... etic, din care-am iesit cu flori in par si ceainice minune. Rataciri printre monumente al caror nume nu-l stiam, fara nici o harta la purtator, pe langa porumbei. Un croissant delicios, o baguette nu tocmai proaspata, o supa japoneza si conversatia unui francez cu parul prins in coada.
Trebuie macar sa mentionez atractiile turistice pe care le-am vizitat. Genunchiul s-a purtat exemplar: m-a urcat pe scarile din turnul Eiffel, arcul de triumf si Notre Dame. Oooh, vitraliile din Notre Dame! Pentru o perspectiva cu adevarat la inaltime, care a cuprins si turnul Eiffel, am urcat in turnul din Montparnasse (cam la 200m). La Luvru n-am stat prea mult, in schimb, muzeului Rodin i-am daruit o dimineata intreaga. Ooh, cuplurile inlantuite, contorsionate, framantate si framantandu-se, ale lui Rodin! In astfel de muzee, ar trebui sa ai voie sa atingi sculpturile, sa le mangai... marmura aceea slefuita imi furnica degetele. Vis-a-vis, domul Invalizilor, unde-si doarme Napoleon somnul de veci, intr-un bloc de porfir importat de la... rusi. Muzeul de istorie adiacent, cu expozitia de armuri medievale.
Atat. M-am plimbat destul in ultimele cinci luni, cu Parisul pe post de cireasa de pe budinca. Fiica ratacitoare se intoarce acasa.

Den Haag

Se ia un umeras. Se iau inca doua umerase si se agata de capetele primului. Se continua cu patru umerase, apoi opt si tot asa, pana la al saizecisipatrulea patrat al tabliei de sah, pana se pierde sirul umeraselor. De la un anumit nivel, constructia o sa se legene usurel si ametitor, astfel incat ar putea fi nevoie de un inginer adjunct care sa ajute la stabilizarea elementelor... Proiectant: Man Ray.
Care va sa zica, pe langa Fata cu cercel de perla a lui Vermeer (must see!), Haga mai are o expozitie de fotografie dadaista (get it while it's hot!), o curte-internationala-de-justitie in fata careia poti poza in atitudini martiale, o strada cu vile nerusinate pe post de ambasade si o Binnenhof cu aer medieval. Si mai are o atmosfera complet ne-olandeza care mi-a placut mult (data, probabil, de casele labartate, solide, oarecum romane, atat de diferite de cele din Amsterdam).

miercuri, 21 ianuarie 2009

Lingua franca

Din vocabularul pentru examenul de la investitii... strategii de optiuni, in traducere directa:
- covered call: apel interjudetean de la un telefon public, cu plata in avans;
- long (short) straddle: om inalt (scund) mergand cu picioarele cracanate, ca dupa un galop indelungat;
- long (short) strangle: funie lunga (scurta) pentru spanzurat, dupa preferinta;
- bull (bear) spread: crema de taur (urs) de intins pe paine, ideala pentru micul dejun;
- collar: guler de vesmant episcopal, teapan de la prea mult apret.

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Ce-a invatat fiul Teodosie

(In pribegie prin Olanda si fara de stirea lui Neagoe Basarab)
1. Bunul simt nu este deloc common sense; dimpotriva, este delimitat cultural/national. Colega de camera o sa deschida larg geamul in mijlocul iernii chiar daca tu esti in maneca scurta, o sa vorbeasca la telefon cu orele in ajunul examenelor tale si-o sa lase aragazul murdar cu saptamanile, asteptand sa-l cureti tu. Desi tie ti se pare de bun simt sa nu faci nici unul dintre lucrurile astea, pentru ea nu e tocmai evident.
2. Nu-i poti fermeca pe oameni decat vorbindu-le in limba lor. Chiar daca toti stiu engleza, asta nu inseamna ca vor s-o foloseasca; cel putin, nu dincolo de conversatiile de complezenta. Engleza e buna ca sa nu iei metroul gresit sau ca sa ceri bonul la supermarket, politicos si eficient. Mai departe te lovesti de grupuri care nu te accepta pentru ca le e mai comod sa vorbeasca in limba materna. Atunci iti pastrezi si tu soaptele, rasetele, ofurile pentru cei de-un neam cu tine; asta face ca mediile multiculturale sa fie 90% intra si 10% inter.
3. Ma chaleur du Midi, sous ton ciel toujours gri. Oricat de comun ar suna, devii constient de o gramada de garduri imaginare peste care nu poti sari: intre nord si sud, est si vest, Europa si continentul X. Chiar si profesorii universitari le au. Caldura pe care incerci s-o imparti este dintr-o data irosita, iar ideile iti sunt primite cu superioritate si ridicari din umeri, ca pe ceva invechit.
(Dar ca sa nu fie totul trist...)
4. Gatitul este posibil... fezabil... distractiv. Trebuie doar sa nu-l iei in serios, sa te joci cu ingredientele pe care le arunci in oala si sa fii dispus sa dai totul la gunoi. In plus, e bine sa ai pentru cine gati, eventual si cu cine gati... singur-cuc nu e amuzant. Mic secret: nu exista nici o nefericire pe lume pe care sa n-o poata vindeca orezul cu lapte. Si cu multa scortisoara.

vineri, 16 ianuarie 2009

Administratorul de bloc

Muc-cel-mic si Jumatate-de-om-pe-jumatate-de-iepure-schiop fac cunostinta cu Toma Caragiu. :D

duminică, 4 ianuarie 2009

Ganduri bune, de inceput de an

Lumea, prietene Govinda, nu este imperfecta sau pornita pe drumul lent al desavarsirii: nu, ea este desavarsita in orice moment, orice pacat poarta in sine germenele iertarii, toti copilasii ii poarta deja in ei pe batrani, toti sugarii poarta in ei moartea, toti muritorii poarta in ei viata vesnica. Nici un om nu are posibilitatea de a vedea cat a parcurs deja un alt om din drumul sau, intr-un hot si intr-un jucator de zaruri sta gata sa iasa la iveala un Buddha, intr-un brahman sta gata sa se iveasca un hot. Prin meditatie profunda avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toata viata trecuta, prezenta si viitoare in simultaneitatea ei, iar in acest caz toate sunt bune si la locul lor, totul este desavarsit. De aceea mie mi se pare ca toate cate exista pe lume sunt bune si la locul lor, toate mi se par asa, atat moartea, cat si viata, atat pacatul, cat si dumnezeirea, atat inteligenta, cat si nebunia, toate trebuie sa fie astfel, toate nu au nevoie decat de incuviintarea mea, decat de bunavointa mea, de acordul meu plin de dragoste, iar pentru mine e bine asa, in felul acesta toate imi sunt de folos si nu-mi dauneaza niciodata. Pe pielea mea si in sufletul meu mi-a fost dat sa aflu ca am avut o mare nevoie de pacat, am avut o mare nevoie de placeri, de alergatura dupa averi, de desertaciune si am avut nevoie de disperarea cea mai rusinoasa pentru a renunta la impotrivire, pentru a invata cum sa iubesc lumea, cum sa nu o mai compar cu nici un fel de lume dorita si imaginata de mine, cu nici un fel de desavarsire inchipuita de mine, ci sa o las asa cum este ea si sa o iubesc si sa ma bucur ca-i apartin.

Marginea aurie

Daca tot sunt consemnata la pat cu serbetul de trandafiri la indemana, am timp sa-mi amintesc tot ce-a fost mai bun la vacanta asta. Cronologic...
The world's easiest apple pie pe care am facut-o impreuna, cu stafide, dulceata si aluat un pic necopt.
Schiul la Sinaia, pe Valea Dorului. Imi crapau buzele de vant si nu vedeam prin ceata la douazeci de pasi, dar am schiat peste asteptari. Din cand in cand iesea soarele si zapada stralucea ca un covor de diamante.
Bataile cu perne cu Teo si poeziile de la prima lui serbare de la gradinita. Am incasat vreo doi genunchi in obraz si nu am inteles mare lucru din turuiala lui. Puiul meu creste nazdravan.
Botosaniul vazut prima data alb si ninsorile lui molcome. Omatul de pe garduri si cel scartaitor sub bocanci. Toboganele de zapada pe care m-am dat cu Ioana si delusorul din parc pe care alergau saniile. Ca odinioara.
Zambetul stralucitor al Mamaiei cand s-a incaltat cu o pereche de saboti olandezi rosii, de plus.
Drumul pana la marginea satului, de Craciun. Colinele viscolite si fumul din hogeag.
Vizita lui la Botosani. Ma intreb daca am reusit sa-i comunic macar o bucatica din dragostea pe care i-o port acelui oras, din radacinile mele.
Trenul traversand valea Bistritei, printre munti. Gardurile pe care se pune vara fanul la uscat si textura brazilor. Totul alb, bun si cald.
Zilele de schi. Perechea de carve aproape noi. Gura de palinca de la Cugir, luata-n varful partiei. Somnul fara vise, de dupa.
Cele doua Revelioane: al somnorosilor si al cantaretilor hoinari. Furculitele buclucase (cate?). Coasta dealului pe care ne-am oprit noaptea si luminitele Dornei, vazute de sus. Un copac cu flori.
Somnul lui de amiaza pe bratul meu, in timp ce citeam Siddhartha. Atata pace!

Overconfidence

A treia coborare pe portiunea dificila a partiei Parc din Vatra Dornei. 2 ianuarie, dupa-amiaza innorata, sperante de ninsoare pe mai tarziu, sa se acopere peticele de iarba de pe partii. Bate vantul; imi trag mai bine fesul galben pe urechi si-mi planuiesc traseul. Am incredere, el e mai sus si ma supravegheaza. Incet, din damb in damb, cu grija sa nu intru pe partea dreapta, unde zapada e pulbere si nu ma pot opri. Bune schiurile, imi ies cristianele de minune, chiar si pe portiunile usor inghetate. Mai sunt doar cativa metri pana cand partia o sa devina din nou lina. Imi dau drumul, frana pe cant, ma ambitionez, iau viteza, prea multa viteza, ceva nu merge bine in ultima curba, nu stiu ce se intampla cu picioarele mele, se aude un TROSC! formidabil de la genunchiul drept si ma trezesc pe-o parte, urland. Nu mai constientizez decat durerea, s-a rupt, s-a rupt, s-a ruuuupt!!! Soseste el, in graba, si-mi desface legaturile de la schiuri. Doua minute de panica, piciorul intins si ruscacul sub cap, ma odihnesc. M-a acoperit cerul lui Dumnezeu. Ma ridic, pot sa indoi genunchiul si sa calc pe el, soseste salvamontul. Nu e rupt. Cobor pana la baza partiei lin, pe o targa rosie, metalica, sub priviri speriate. Primul ajutor consta dintr-o fasa legata sub rotula si cateva cuvinte de incurajare. Mergeti la medic. Camera de garda a spitalului din Dorna se afla la etajul intai (!), la capatul unui culoar intunecat. Sinistru. Masa de consultatie este acoperita de o panza alba, cu urme galbene intr-o parte: imaginatia reconstituie petele de sange prost spalate. Fior dupa fior, medicul imi pipaie genunchiul. S-a rupt un ligament. Cand imi spune ca nu trebuie operat, parca expir pentru prima data dupa jumatate de ora in care m-am sufocat. Punga de gheata, repaus complet, antiinflamatoare, o radiografie (maine). Suport cu stoicism... putea fi si mai rau. Macar acum ma alinta toata lumea si primesc bomboane la pat.