vineri, 26 septembrie 2008

"Oamenii... maine"

In Amsterdam am devenit si mai meteo-dependenta decat eram acasa. E suficienta o dimineata cu soare ca sa cred ca pot salva lumea. Sau macar o bucatica din ea. Azi mi-a casunat pe legaturi din trecut, prietenii destramate din neglijenta. Pentru ca de-a lungul timpului am pierdut o gramada de oameni in felul asta. Mi-am spus ca erau doar prieteni circumstantiali, ca am stat o perioada impreuna numai pentru ca s-a intamplat sa locuim in blocuri vecine, sa invatam patru ani in aceeasi clasa sau sa ne scriem candva scrisori. Si ca daca intr-adevar ne leaga ceva la un nivel mai profund, vom ramane prieteni. Filtrul a functionat si majoritatea s-a pierdut fara ca eu sa schitez un gest, sa initiez un contact. Sau m-am retras dupa o singura incercare, intampinata cu prea putin entuziasm din partea lor, pentru ca pretioasa mea mandrie fusese ranita. Asa am plecat chiar de langa prieteni de care nu credeam ca m-as putea desparti vreodata. Imi pare rau. Si uneori cred ca nu e prea tarziu sa reincep ceva, desi inca nu mi-am stabilit un numar realist de ani dupa care salutul devine ridicol. Asa m-am agitat azi. In dictionarul meu de rime, dimineata suna a exuberanta. Am citit bloguri, am cautat adrese si id-uri. L-am gasit pe un coleg de gimnaziu printre voluntarii de la Crucea Rosie, dar fara date de contact. Am auzit ca omul acela ar fi in Japonia acum, dar ce conteaza cateva mii de kilometri in fata elanului meu de resocializare? Evident, nu am reusit nimic concret, iar seara rimeaza cu moleseala. Imi aman intentiile nobile pentru urmatoarea zi cu soare.
[titlul citeaza blogul unei colege de liceu, pe care nu stiu sigur dac-am pierdut-o sau nu]

3 comentarii:

Anonim spunea...

Poate ca uneori vrei sa te desprinzi de ceva, sa lasi un lucru sau o persoana in urma...acel ceva care simti ca te leaga mult prea dureros de un evenimet trecut si consideri ca o schimbare ar fi ca o gura de aer proaspat...poate in adancul tau nu vrei sa recunosti...just let it go

Lav :) spunea...

cum-necum se pare ca intamplarea rezolva ea totul. e drept ca nu mai trecusem de foarte mult timp pe blogul tau, dar tocmai azi s-a intamplat sa fac un click. si sa dau apoi si de postul asta. scris chiar azi. needless to say about the attraction of the title.

cat despre ce-ai scris tu in el, eu cred ca nu-i niciodata prea tarziu pentru a mai verifica din cand in cand starea de fapt a lucrurilor, pentru a mai intreba de noutatile si schimbarile din viata cuiva candva cunoscut. ba sunt chiar binevenite! - mai ales atunci cand legatura s-a pierdut doar asa...fara un conflict major. eu le consider ca o pauza, nu neaparat ca o degradare. iar o intoarcere la trecut e mereu binevenita - mai ales ca de-a lungul vietii esti pus in roluri diferite -, te-ajuta sa te reevaluezi si sa iei energie pentru mai departe.

Lav :) spunea...

a, pardon, nu-i scris azi, e de acum o luna. :))
bine si-asa. e-o potriveala si-n asta.