duminică, 28 septembrie 2008

Goya ('s holiday)

The sleep of reason produces pancake monsters.
P.S. Daca v-a dus gandul la Hegel's Holiday al lui Magritte, ma bucur.

vineri, 26 septembrie 2008

"Oamenii... maine"

In Amsterdam am devenit si mai meteo-dependenta decat eram acasa. E suficienta o dimineata cu soare ca sa cred ca pot salva lumea. Sau macar o bucatica din ea. Azi mi-a casunat pe legaturi din trecut, prietenii destramate din neglijenta. Pentru ca de-a lungul timpului am pierdut o gramada de oameni in felul asta. Mi-am spus ca erau doar prieteni circumstantiali, ca am stat o perioada impreuna numai pentru ca s-a intamplat sa locuim in blocuri vecine, sa invatam patru ani in aceeasi clasa sau sa ne scriem candva scrisori. Si ca daca intr-adevar ne leaga ceva la un nivel mai profund, vom ramane prieteni. Filtrul a functionat si majoritatea s-a pierdut fara ca eu sa schitez un gest, sa initiez un contact. Sau m-am retras dupa o singura incercare, intampinata cu prea putin entuziasm din partea lor, pentru ca pretioasa mea mandrie fusese ranita. Asa am plecat chiar de langa prieteni de care nu credeam ca m-as putea desparti vreodata. Imi pare rau. Si uneori cred ca nu e prea tarziu sa reincep ceva, desi inca nu mi-am stabilit un numar realist de ani dupa care salutul devine ridicol. Asa m-am agitat azi. In dictionarul meu de rime, dimineata suna a exuberanta. Am citit bloguri, am cautat adrese si id-uri. L-am gasit pe un coleg de gimnaziu printre voluntarii de la Crucea Rosie, dar fara date de contact. Am auzit ca omul acela ar fi in Japonia acum, dar ce conteaza cateva mii de kilometri in fata elanului meu de resocializare? Evident, nu am reusit nimic concret, iar seara rimeaza cu moleseala. Imi aman intentiile nobile pentru urmatoarea zi cu soare.
[titlul citeaza blogul unei colege de liceu, pe care nu stiu sigur dac-am pierdut-o sau nu]

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Brussels sprout

Bruxellesul e urat. Am auzit-o inainte sa plec, de la o fata din camin, si era scris si intr-un ghid al orasului. Intr-adevar, o asemenea calamitate de amestecuri arhitecturale nu am vazut decat in Bucuresti (ceea ce, impreuna cu reclamele atarnate peste tot si cu traficul zgomotos, m-a facut sa ma simt ca acasa). Palate regale cu blocuri comuniste a la cladiri de birouri de sticla, in pur stil american, iar in centru ceva gotic si case olandeze. Intregul este mai putin decat suma partilor in acest caz, de aceea recomand numai latura cea mai buna a orasului: cea gastronomica. (Deh, suntem romani, deci trebuie sa vorbim despre mancare! Plus ca in ghidul mai sus-pomenit mai scria ca the national sport in Belgium is eating, eating, eating!)
De jur imprejurul pietei mari, numai chocolatiers. Cum iesi dintr-un magazin, il vezi pe cel de vis-a-vis, iar daca incerci sa cotesti la stanga, dai de inca unul: nici o scapare! Si trebuie sa intri in toate, indiferent de cate magazine ai vazut pana acum, pentru ca fiecare isi etaleaza sortimentele proprii. Aici ai zeci de feluri de praline, dincolo te imbata aroma minunata a ciocolatei cu rom, undeva poti gusta ciocolata amaruie, pentru cafea, in al patrulea loc gasesti ciocolata frumos ambalata, in forma de casuta. Brusc, intelegi de ce era multumit Poirot sa-si petreaca Craciunul singur, doar cu o cutie generoasa de ciocolata! Te saturi din privit, mirosit, pipait si auzit, si-l lauzi intr-o franceza nesperat de buna pe chocolatier-ul de serviciu - discutie intre doi abstinenti!
Nu-i nimic, te consolezi mai tarziu cu o gauffre calda si cu un pahar de bere. Am mers intr-un bar care serveste doua mii de feluri de bere si am incercat-o pe cea cu zmeura. Buna: cand o sa ne plictisim de Redds cu lamaie, poate o sa importam si noi asa ceva. Pentru cei inca infometati, langa berarie e o strada numai cu restaurante, unde chelnerii te imbie in toate limbile Europei la mancarea traditionala belgiana, scoici cu cartofi prajiti. La asta am zis pas.
Inchei - nu apoteotic, ci apetisant, prin...
P.S. Sunt suparata pe Bruxelles dintr-un singur motiv: nu a pus casa lui Magritte pe harta turistica. Deci de data asta nu am reusit s-o vad...

miercuri, 17 septembrie 2008

The Tulip Mania

O bucatica interesanta din istoria lalelei, a Olandei si a crahurilor (dupa cum se va vedea, nu neaparat bursiere). Lalele sau imobiliare, oamenii nu se invata minte.

The years of tulip speculation fell within a period of great prosperity in the republic of the Netherlands. Between 1585 and 1650, Amsterdam became the chief commercial emporium, the centre of the trade of the northwestern part of Europe, owing to the growing commercial activity in newly discovered America. The tulip as a cultivated flower was imported into western Europe from Turkey and it is first mentioned around 1554. The scarcity of tulips and their beautiful colours made them a must for members of the upper classes of society.
During the build-up of the tulip market, the participants were not making money through the actual process of production. Tulips acted as the medium of speculation and their price determined the wealth of participants in the tulip business. It is not clear whether the build-up attracted new investment or new investment fueled the build-up, or both. What is known is that as the build-up continued, more and more people were roped into investing their hard-won earnings. The price of the tulip lost all correlation to its comparative value with other goods or services.
What we now call the tulip mania of the seventeenth century was the sure thing investment during the period from the mid- 1500s to 1636. Before its devastating end in 1637, those who bought tulips rarely lost money. People became too confident that the sure thing would always make them money and, at the period's peak, the participants mortgaged their houses and businesses to trade tulips (!!). The craze was so overwhelming that some tulip bulbs of a rare variety sold for the equivalent of a few tens of thousands of dollars. Before the crash, any suggestion that the price of tulips was irrational was dismissed by all the participants.
The conditions now generally associated with the first period of a boom were all present: an increasing currency, a new economy with novel colonial possibilities, and an increasingly prosperous economy together had created the optimistic atmosphere in which booms are said to grow.
The crisis came unexpectedly. On February 4, 1637, the possibility of the tulips becoming definitely unsalable was mentioned for the first time. From then until the end of May 1637, all attempts at coordination among florists, bulbgrowers, and the Netherlands were met with failure. Bulbs worth tens of thousands of U.S. dollars (in present value) in early 1637 became valueless a few months later. This remarkable event is often discussed by present-day commentators, and parallels are drawn with modern speculation mania.

vineri, 5 septembrie 2008

Nici o saptamana fara bilant

Trebuie sa fie zece zile de cand am ajuns la Amsterdam si lucrurile au inceput sa se aseze. M-am obisnuit cu vremea mohorata, cu oamenii, cu senzatia ca nu gasesc niciodata produsele de care am nevoie la supermarket, cu h-ul rascolit din gat. Ghicesc si cum o sa fie la facultate, la care materii o sa muncesc cel mai mult. Va fi greu, dar imi place; tot ma plangeam eu ca dormitez la ASE... s-a dat trezirea pentru urmatorii doi ani! Ma salveaza matematica, draga de ea, mai intai de o buna parte din econometrie, apoi de teoria jocurilor (in seara asta mi-am programat sa revad A Beautiful Mind). Totul este scriitura? Nu, totul este matematica. Aleluia.
Activitati conexe. M-am apucat de gatit (de fapt, ne-am apucat de gatit, uite-asa enter Diana) - si asta e cu siguranta cel mai bun semn ca m-am acomodat cu locul. Mancarica de legume de astazi, cu rosii in exces, a fost cel mai gustos lucru pe care l-am mancat in acest oras, dincolo de faptul ca am pregatit-o cu manuta mea. De fapt, cred ca s-a declansat un fel de cooking frenzy, pentru ca-mi vin tot felul de idei culinare, de genul ca as putea recicla sosul pentru o portie de paste... la Bucuresti asta nu s-ar fi intamplat niciodata! Mama, tata, v-ati luat de-o grija cu mine. Inca o activitate conexa: petrecerea studenteasca de aseara. Stau prost la capitolul networking si pace. Cineva-mi spunea, inainte sa plec, ca sunt rasfatata cand le cer oamenilor sa nu fumeze langa mine si ca voi vedea eu la Amsterdam, unde se va fuma iarba in jurul meu. S-a fumat, aseara, si nu i-am reprosat nimic celui in cauza. Poftim.
M-am plictisit de postarile astea - enumerative; dar scriu rar, deci retrospectiv. Promit sa nu ma mai asez la laptop pana sub impresia unui eveniment proaspat. Deocamdata, sunt romantica de una singura si scriu la lumina lumanarii. Waste.