sâmbătă, 2 august 2008

Attenzione! Blog total lipsit de modestie!

Bai, frumosi mai suntem! Si frumoase locuri am mai vazut! De cand am primit pozele din Italia, nu ma mai satur sa le privesc. Sunt vesele, rad zgomotos ca un ragazzo napoletan si stralucesc de soarele mediteranean (rima neintentionata). Mi-a placut mult excursia noastra de o saptamana, a avut un ritm bun. Crescendo sustinut. Cand credeam ca am vazut totul in materie de peisaje spectaculoase si lux, a doua zi descopeream ceva superior (nevoie urgenta de sinomin pentru frumos!).
Am inceput cuminte, cu Napoli. Se spune ca e orasul italian prin excelenta. Daca e asa, italian inseamna semafoare lasate pe galben continuu, stradute inguste, cu rufe atarnand la uscat peste tot, tineri claxonand pe scutere, pizza margherita la toate dughenele si oameni galagiosi, sociabili si comunicativi. E pitoresc. Vizitati orasul subteran (cu legenda vinului care lasa calugaritele insarcinate) si macar un castel. A urmat Sorrento, statiunea unde totul se invarte in jurul... lamailor! Lamai si portocali pe strazi, lamai in miere, lichior, sapun si glazura prajiturilor, lamai pe sorturi, tricouri, ceramica si cafetiere. Everybody say granita di limone! Orasel turistic, dar placut, aici m-am bronzat cel mai mult. In paranteza fie spus, iubesc Mediterana; sarata, albastra, limpede si calda. Revenind, am continuat cu statiunile de pe coasta amalfitana: Amalfi si Positano. Un drum cu autocarul la buza prapastiei, not for the faint-hearted, caci acolo muntele se arunca direct in mare. Cartierele sunt aproape verticale, sa poata rade soarelui din toate ferestrele. One would kill for such a view. Pescarusi cersetori langa restaurantele de la malul marii, hraniti de turisti: toata lumea traieste bine pe coasta, macar in timpul sezonului.
Asemenea miracolului de la nunta din Cana Galileii, am pastrat ce-i mai bun pentru sfarsit: Capri. Vegetatia insasi ar fi motiv suficient ca sa nu mai plec din aceasta insula. Palmieri mai multi ca oriunde, cactusi, aloe, vita de vie, o explozie de flori cataratoare si tufisuri parfumate. Lovers, brothers, bougainvillea, my vine twists around your neck... Faraglioni: stanci rasarind din apa, cu arce naturale, via Krupp taiata ca un sarpe dintr-un perete de piatra. Grote cu jocuri de lumini, unde vaslasii canta O sole mio... cine mai are nevoie de Venetia? Telescaun catre punctul cel mai inalt de pe insula si cel mai dulce frappe. Nu a fost de ajuns o zi ca sa vizitam o insula al carei inconjur se face cu barca intr-o ora, si asta spune tot.
Acum iubesc soarele, cum nu credeam ca voi putea vreodata, si m-am pricopsit si cu o sete ciudata, de limonada.

Niciun comentariu: