luni, 26 mai 2008

Becuri, umbrele si teatru cu studenti

Sambata dupa-amiaza, reprezentatie in aer liber, in Herastrau. Teatrul Masca a implinit 18 ani, ocazie cu care a lansat un spectacol sustinut de studentii de la Spiru: dansuri, pantomima si marionete. Vesel si simpatic sub ploaia de mai, pentru care evident ca nu eram pregatita (noroc ca m-am aflat la punctul de convergenta a trei umbrele). Insa nu ma pot hotari asupra teatrului gestual. Prejudecata ma indeamna sa-l consider limitat pe termen lung ca putere de expresie, inchis intr-un cerc amuzant al gaselnitelor si improvizatiilor fericite. Un fel de frate mai mic al teatrului... sa-i zicem clasic, spatiu temporar de experimentat pentru actorii care vor sa-si imbunatateasca mimica si limbajul corpului. E catchy, intr-adevar, si nu poti sa nu apreciezi reprezentatiile celor de la Masca, sustinute in statii aglomerate de metrou, in zgomotul si graba trecatorilor. Dar cum poti rezista fara cuvant? Pe de alta parte, teoria domnului Porter (Vero, sper ca nu te superi ca fac apel la economie intr-un asemenea spatiu sacralizat) spune ca tocmai dezavantajele ii formeaza pe cei mai buni; constrangerile exterioare sau, in acest caz, auto-impuse, ii forteaza sa se diferentieze si reinventeze mereu, sa gaseasca modalitati noi de exprimare. Poate sunt sceptica si pentru ca nu cred in corp, in manevrabilitatea lui, mi se pare insuficient de nuantat. Ma tem ca sunt prea conservatoare si, din pacate, am vazut prea putine spectacole de acest gen ca sa am catusi de putina autoritate.

duminică, 18 mai 2008

La page blanche

E luna plina intr-o constelatie imposibila. El a fotografiat-o: printre copaci (mi se pare trist ca plopii fac asa de putina umbra), apoi deasupra lor, la sfarsit dupa crengute contorsionate ca in decorul pentru un videoclip rock, cu un halo auriu sau stralucitor de alba. Eu am urmarit-o cum urca si m-am gandit la... nimic, doar m-am bucurat. Ca eram acolo si ca sub creturile rochiei mele se intalneau briza venita de pe Herastrau cu aerul mai cald al parcului; ca oracaiau broaste si ca mirosea iarba proaspat cosita intr-un mod complet necosmopolit si adormitor; ca luna ma facea sa casc si ca prin aparatul lui ea se vedea ca printr-un telescop; ca purtam din nou papucii aceia uratei, dar lejeri, si ca poate voi primi un sarut in curand. Si-am incercat, fara succes, sa-mi aduc aminte versul din Enghidu, despre picioarele care atarna spre luna.

joi, 15 mai 2008

Discutie intr-o sticla de sampon

Ammonium Lauryl Sulfate: "You have such a funny name!"
Ammonium Laureth Sulfate: "Yes, my parents liked Shakespeare..."

sâmbătă, 10 mai 2008

Insemnare tripla

Sunt entuziasmata: in sfarsit, mi-am trecut jurnalul in agenda noua! (da, stiu, ori iti faci blog si-ti citeste toata lumea bucuriile si frustrarile, ori iti pastrezi intimitatea completa, si da, stiu, sunt o fata cuminte de vreme ce tin jurnal, dar habar n-aveti unde aproape c-am mers eu astazi!) Sunt genul de persoana care se entuziasmeaza la inceperea noului an calendaristic, onomastic sau la evenimente care ar trebui, intr-un fel, sa delimiteze etape. E o copilarie: oamenii nu se schimba doar pentru c-a batut miezul noptii sau pentru ca varsta lor are alt prefix; isi pastreaza atitudinile si prejudecatile. Totusi, ma simt ca si cum in seara asta ar incepe o bucata noua, distincta, de spatiu-timp si ma distrez inchipuindu-mi cum voi arata la sfarsitul acestei noi agende. Prin paginile ei se vor fi perindat bursa la Amsterdam, masterul inca nelocalizat geografic, cu siguranta primul job, afecte vechi si noi... Nu ma pot hotari daca sa-mi doresc surprize; vechiul jurnal mi-a adus destule - acum trei ani ma vedeam urmand o cu totul alta facultate, Teo nu se nascuse inca si eram oarecum sceptica la adresa persoanelor de sex masculin. Dar surprizele trebuie sa fie bune, caci astazi sunt fericita. Atunci... ce sa-mi doresc? Pastrez secret pentru celalalt jurnal.

joi, 1 mai 2008

Boccelute

De fiecare data cand ma intorc de undeva, aduc si o sama de impresii imprastiate intre zile si locuri si ingramadite acum in mod fortat. Din prima zi mi-au ramas bucati din drumul spre Botosani. Rapita inflorita ca un fel de floarea-soarelui a lunii mai. E58 aratand de parca n-ar mai fi fost asfaltata de tot atatia ani. Drele pe podele si bureti pe pereti. Moldova e saraca, dar probabil ne e foarte draga asa, de vreme ce nicaieri nu vezi un semn de government expenditure; cat despre micii intreprinzatori... ce spui, draguta? In fine, casele care stau sa cada si campurile arate cu plugul trebuie sa fie pitoresti. Si recunosc ca mi-au placut mai putin catedralele cu turle impunatoare din Bacau decat bisericutele modeste, acoperite cu tabla si smerite ca niste calugarite-n rugaciune, pe care le-am vazut mai sus de Targu Frumos.
Din ultima zi am adus convingerea ca cele mai frumoase dealuri si valcele se gasesc intre Botosani si Bucecea (mai frumoase decat acel English country-side al lui Jane Austen, pentru ca sunt ale mele). Rotunde sau line, senzuale oricum, tipandu-si verdele crud si papadiile. Linii superbe, numai valuri, sub o fermecatoare geometrie a hazardului. Si, desigur, pitoresti: ai destul timp sa le admiri din tren, calea ferata nefiind nici pana in ziua de azi electrificata. Pomii erau inca in floare.
Dintre cele doua drumuri... multe turme de oi si prea multa pasca; un preot accentuand cuvintele ciudat in timpul slujbei de Inviere si cateva oua rosii; o sarbatoare traita cu mai putina bucurie decat ar fi trebuit, dar si o placere mare facuta unui batran, pe care cred c-o voi trece tot in contul sarbatorii; Mamaia mergand in baston, o imagine pe care speram sa nu o vad niciodata; doua ceasuri ticaind in contratimp pe acelasi dulap; sentimentul amuzant ca si eu si copilul meu avem in acelasi timp aceeasi problema; o capra crescuta bine si multa gingasie; Maggie Tulliver tunzandu-si parul si fugind la tigani; ploaie impotriva traditiei; dor pentru Marele Absent; Dai Sijie si micuta lui croitoreasa pentru bunica. Dac-ar trebui sa organizez toate aceste franturi in jurul unui sentiment central, as spune ca iar mi-a scapat printre degete ritmul orasului, ca l-am vazut micsorat, ca si cum l-as fi parasit de copil si m-as fi intors acum. Dureros, dar o sa mai incerc: iar Pastele a fost, totusi, fericit.