joi, 10 aprilie 2008

Vicii

O data la cativa ani recitesc o carte. Ultima data a fost inainte de bac. Nu dau titlul, pentru ca stiu, cerebral vorbind, ca nu este de foarte buna calitate, ca lirismul ei idilic se apropie mult de dulceagul ieftin. Totusi, nu-l atinge; si trebuie sa-i recunosc cateva alaturari placut-neasteptate de cuvinte. Fondul este visator-naiv, forma, uneori inspirata. In fine, nu revin la ea pentru idei sau tipologii de personaje, ci pentru somnolenta moldoveneasca a paginilor, despre care stiu ca ma va cuprinde de fiecare data. Ma face sa nu-mi doresc altceva decat sa ma intind pe un divan, ca un Oblomov local, si sa-mi odihnesc privirile pe rotunjimile unor coline, sa zicem... dealurile din Sararie. Am citit cateva capitole pe-o banca dintr-un parc si porumbeilor care uguiau langa mine, curtandu-se, le-am zis hulubi. Evident, m-a apucat dorul de Iasi, asa cum l-am vazut prima data, intr-o vara incinsa si cu teii din Copou trecuti. In linistea lui batraneasca de eterna duminica dupa-amiaza, de plimbari in tihna, in care matale nu e o formula de politeta, ci de afectiune. Oras in care sa te ingropi de tanar, resemnat ca urmasul unor boieri scapatati. Dar si in care sa te indragostesti cuminte, idealist si absurd, cu gandul la campii cu maci. La vara.

Niciun comentariu: