marți, 29 ianuarie 2008

Alinei

La ani multi si fericiti. Mai fericiti si cu mai putine griji decat cei de pana acum. Sa porti mereu rochii din voal cu buline in mijlocul iernii si sa iti schimbi culoarea parului de zece ori pe an, daca asta e ceea ce-ti doresti. Sa te lasi de fumat, daca vrei sa mai primesti vreodata jurnalul meu. Si, daca se poate, sa nu pleci... ca sa nu fie asta ultima ta zi de nastere pe care-o sarbatorim impreuna.

luni, 28 ianuarie 2008

Auf Wiedersehen

Pentru prima oara in ultimele luni, azi dimineata nu m-am dus la germana. Cursul s-a incheiat saptamana trecuta, prin Start 1 Prufung. Pana-n vara sunt in pauza de germana... si nu vreau! Raman suspendata intr-un timp prezent sau perfect compus, fara putinta de exprimare a viitorului... o adevarata problema pentru acel kleines Tagebuch in care mi-am propus sa exersez Schreiben. Cel mult, viitorul va avea rezonante de mersul trenurilor sau incadrari stricte, de plan cincinal: Morgen um 17 Uhr fahre ich nach Kronstadt sau Naechste Woche habe ich frei. Conditionalul sau conjunctivul nu exista inca; nu sunt posibile decat indicativul si imperativul. Moduri ale certitudinii si obligativitatii. Hmmm, suficient cat sa redactez un discurs de dictator... dac-as fi avut vocabularul necesar! :)
De ce m-am apucat de germana? Pur si simplu. Sa vad daca e intr-adevar atat de grea pe cat se spune, daca pot deslusi ceva din sirurile omogene de h-uri si pronuntii graseiate si daca exista sens in cuvintele acelea kilometrice. Si chiar exista! Nu sunt cu nimic diferite de insiruirile de atribute din fata substantivelor din binecunoscuta engleza. Regula e aceeasi pentru self study center si Selbstlernzentrum, cuvantul determinat sta la sfarsit. Cat despre pronuntie, mie uneia imi prinde mai repede urechea o propozitie in germana decat in franceza... dar aici sunt subiectiva si nu pot convinge.
Dincolo de limba in sine, un motiv esential pentru care imi place germana este prima profesoara pe care am avut-o in vara, la institutul Goethe. Frau F. este exceptionala, are toate calitatile care fac un bun profesor de limbi straine. La ora ei nu se putea sa nu vorbesti, oricat de timid ai fi fost: tot puteai si trebuia sa spui ceva in germana. Pana si exercitiile de gramatica se citeau, fiecare cursant cate o bucata. Iar la conversatii participa toata lumea, nu numai o pereche, de model; in plus, te motiva intotdeauna sa depasesti exemplele din carte si sa spui mai mult, mai personalizat, mai interesant. Exercitiile erau foarte creative si amuzante; de exemplu, odata a trebuit sa vorbim despre o zi din viata unui spargator de banci! Totul era foarte vesel si relaxat; invatam verbe de genul schwaenzen (a chiuli) si chiar si o-njuratura, pe ici, pe colo... plus amanunte interesante despre Germania. Stiati ca... acolo, la 20 m dupa un indicator de Reduceti viteza. Gradinita apare un altul cu Danke? Asa, ca sa stie soferul ca grija lui este apreciata. Mici detalii ca sa te simti bine.
Also, kein Deutsch mehr bis im Sommer. Ich kann es kaum erwarten, der naechste Kurs zu beginnen. Vielleicht mit Frau F. als Lehrerin. Bis dann!

vineri, 25 ianuarie 2008

The age(s) of Tori

I've never been a cat lover. I'd much sooner picture myself playing in the park with a golden retriever than pampering a spoiled and egocentric feline. But because this particular cat was a gift from him, I decided to give it a chance. Tiny furball that it was, chewing everybody's ankles in September; majestic tom cat that it is now, meowing for Friskies in demanding tenor tonalities and playing at my toes in the wee hours of the morning. Yes, I know Tori is a girl's name, but it was the cat's fault for tricking us all into believing that it's of the same gender with my adored singer! Besides, she'd laugh at the sexual ambiguity of the situation.
Since I tend to get a bit nostalgic in the evening, tonight it was about going through Tori's early pictures. The first was taken two or three days after its arrival. It still sleeps like a little hunchback, with the expression of a happy Chinese. The second is the moment when it received the spark of knowledge from the wise forefinger of man (woman=Vero). The third was taken under the mistletoe... no kissing involved. The photographer had just got a new lens, in case you were wondering at the superior quality of the picture. Last but not least, I managed to trick it with a red bow yesterday... it was so puzzled! No need to call the RSPCA, it wasn't molested!
Enjoy.

marți, 15 ianuarie 2008

Dor de mine

De mine, cea spontana. Care nu simtea nevoia si timiditatea de a se cenzura des. In al carei cap zumzaiau idei despre Matisse si Magritte, vise cu inorogi si imagini cu dansuri nude in campii cu maci. I no longer am the essence of opium.
Din vremuri mai creative:
My love is like a hut, a shelter;
I cover it in blotting paper.
Sau:
My love is like smoke from a hookah, it vanishes into thin air.
Si ultima, care nu-mi apartine:
My love is like a tall, tall tree
With branches bald as January.

duminică, 13 ianuarie 2008

Dor de Tori

N-o mai ascultasem de mult timp. De fapt, n-am mai ascultat aproape nimic in ultimele luni, am trait intr-o lume lipsita de sunete. Dar in seara asta am intins in mod automat mana spre CD-ul ei. Instant addiction (again). Azi, inclin spre Ii e e e, She's Your Cocaine, The Beekeeper si... rasfoiesc jurnalul din vara pentru insemnarea despre concert. Here it is.
14 iulie 2007 - [...] In prima parte a concertului am urat-o, da, pentru ca ma secatuia, ma secatuia literalmente de energie. Parca-si tragea toata vlaga de a canta din mine, se hranea prin tentacule invizibile cu atentia mea, lasandu-ma pironita de scaun, redusa la o pereche de ochi care s-o vada, urechi care s-o auda si palme care sa o aplaude la sfarsitul fiecarei melodii. Am stat teapana, tintuita de scaunul acela incomod, privind-o fix - la un moment dat imi lacrimau ochii si mi se parea ca vad pianul ridicandu-se incet, centimetru cu centimetru, de la podea. Langa mine, Vero mai-mai ca dansa pe scaun, totul curgea prin ea, pe cand eu eram un receptacul in care ea-si turna veninul, muzica, ritmul, versurile, infatisarea de prostituata inteleapta (nu ca n-ar fi intentionat sa arate asa, totul era asumat si pregatit meticulos), spatele gol, costeliv si emaciat, gura rujata aprins, cu ranjetul caracteristic... Si-a turnat atat, incat aveam senzatia ca s-a transferat in mine, intr-un fel de acuplare extraordinara. Imi batea inima in ritmul muzicii ei, si a fost tare, asurzitoare, intr-o versiune mult mai agresiva a melodiilor. Cruel, in stil Haggard! A fost dura, aproape malitioasa, iar in cazul cantecelor de pe ultimul album, acest lucru s-a dovedit un punct in minus, pentru ca n-am prea putut urmari versurile. Pacat ca nu le stiam. Sau poate a fost un punct in plus, pentru ca m-am putut concentra strict asupra liniei melodice... si asupra fiintei care se framanta intre doua piane si-o orga electrica, facand dragoste cu ele, unduindu-se si pierzandu-se intre doua microfoane. Quite a show, in sensul cel mai bun al cuvantului. A cantat Crucify si Silent All These Years, fara nici o bucurie. Doar in Siren si Hey Jupiter am recunoscut-o pe Tori - Cea de pe album; Hey Jupiter a fost sfasietor de trista. La fel si Yes, Anastacia. Dar asta e menirea ei, sa se reinventeze incontinuu, sa caute mereu noi inflexiuni ale vocii sale - ah, cred ca n-am mai auzit niciodata o voce atat de maleabila, de clara, de precisa in cele mai mici detalii, puternica si expresiva. A fost o alta Tori si tocmai prin asta a fost Tori. Cele cinci personaje de pe coperta ultimului album, fiecare cu stilul, atitudinea, blogul si zeitatea ei antica sunt un gross understatement a pietrei pretioase cu mii de fatete care este personalitatea ei. Uuuh. Spre final am avut suficienta putere - let's see how brave you are - sa ma ridic, sa dansez si sa aplaud. Spectacolul s-a prelungit prin doua bisuri, adevarata generozitate fata de fanii dintr-o tarisoara lipsita de importanta pe care amana de mult sa o viziteze. Ma intreb dac-o sa mearga la Bran. Va fi dezamagita sa afle ca Dracula n-a locuit niciodata acolo. Nici macar Vlad Tepes.
Asta a fost atunci. Impresii la cald, cu toata naivitatea de rigoare. Singurul lucru pe care nu l-am notat a fost senzatia distincta din timpul concertului, la fel de concreta ca o intepatura in piept, ca Asta E, mai mult de-atat nu exista, the ultimate music si de-acum incolo nu voi mai (putea) asculta altceva. Am inteles de ce spunea Cartarescu in Orbitor ca durerea cea mai mare a unui scriitor este ca oricat de buna ar fi cartea lui, vei citi o alta dupa ea. Extrapoland spre muzica, ea a depasit limita asta.

miercuri, 9 ianuarie 2008

Se aduna

Lucruri nescrise. In jurnal - inca din vara am restanta la povestirea excursiei in Viena. Pe blog - despre vacanta de iarna, Botosani si Straja. Despre cat de drag si moldovean mi-a fost unchiul de la tara, cand a luat receptorul in mana sa-i spuna mamei la multi ani si a rasunat casa de sunetul vocii lui. Despre prima data cand te urci pe schiuri si, coborand 50 metri pe partie, lasi in spate o serie de S-uri aproape perfecte. Despre melodia noptii de Revelion, care a fost... Salcamii (da, acei salcami ai lui Tudor Gheorghe. Long story!). Despre ideile care mi-au venit cand am vazut Eyes Wide Shut si, contrar opiniei generale, am fost atenta. As vrea atat de mult sa le scriu, dar si-au ratat momentul si ma-ntreb daca mai are vreun rost acum.
Lucruri nespuse. In special parintilor. Declaratii de independenta si poate de razboi, in functie de cum vor fi primite primele. Le tot aman, pentru ca, deh, capul ce se pleaca, sabia nu-l taie... Totusi, intentionez sa le dau peste nas celor de la Vodafone: lucrurile pe care nu le-am spus inca nu se vor pierde. Trebuie doar sa-mi fac curaj sa le spun. All non-current liabilities become current sometime.