joi, 20 decembrie 2007

Plec


Maine, la Botosani, sa petrec Craciunul cu Mamaia. Pana ma-ntorc... o poza de la ultima iesire din Bucuresti. Sarbatori fericite!

luni, 17 decembrie 2007

Sfarsitul povestii cu berea

Care poveste cu bere? Puntigamer Radler, berea cu limonada cu care-am batut la cap pe mai toata lumea in ultimele doua saptamani. Produs made in Austria, care in prezent nu se gaseste pe piata locala si despre care a trebuit sa fac un proiect la marketing. Si care, contrar reactiei intiale, nu este nicidecum o combinatie scarboasa de gusturi. La inceput simti gustul racoritor de limonada, dupa care pe cel usor amarui de bere... in nici un caz nu ramai cu senzatia aceea de amar, aproape de medicament, pe care ti-o lasa in gura majoritatea berilor. Poate ca este o bautura pentru fete, dar merita incercata si de bautorii... veterani (potrivit sondajului meu, mai multi consumatori actuali de bere ar incerca der Radler - fata de cei care nu beau deloc acum, desi initial ma asteptam la cu totul altceva). Te poti bucura de gust fara sa te ametesti.
As vrea sa le multumesc tuturor celor care-au luat parte la sondaj, bautori de bere sau nu (dupa cum ati putut observa, am avut cate un set de intrebari pentru fiecare :D). Special thanks to my dearest cousin from Iasi, care s-a dovedit cel mai interesant subiect. Dearest Traian, mersi pentru raspunsurile plastice si pentru sfaturile practice. Habar n-aveam ca berea e pentru somn ce e purgatoriul pentru credinciosi sau ca exista o combinatie de Becks cu Pepsi (pe care recunosc, n-am incercat-o inca, dar am notat-o pe lista mea de lucruri de gustat). Si pentru ca ai avut rabdare cu o asemenea neinitiata in domeniul sacru al berii cum sunt eu.

duminică, 16 decembrie 2007

Les neiges d'antan

In seara asta ninge din nou ca atunci. Atunci eram in clasa a sasea, era februarie si ma aflam cu mama la Sinaia. Mama facea un curs, sau lua parte la o conferinta, sau nu mai stiu ce; eu stateam in camera, scriam in jurnal si citeam Cavalerul de Mauleon de Alexandre Dumas. In carte erau desert, uscaciune si cadane; pe fereastra erau parcul hotelului, o casa cu un acoperis rosu si ninsoarea.
Mama era libera dupa-amiaza si-am pornit hai-hui prin Sinaia, impreuna cu doi colegi de-ai ei. Nu mai stiu pe unde-am luat-o; parca in partea opusa Pelesului; parc-am trecut un podet peste un parau. Totul e neclar si alb, si asa era si atunci. Mergeam prin zapada, dar era destul de cald si placut, iar cizmele scartaiau. La un moment dat a trecut o sanie pe langa noi, o sanie mare si verde, trasa de cai. Avea marginile mestesugit rotunjite si vopsite cu rosu, pleduri peste care se asternuse zapada si o conducea cel mai bonom unches pe care l-am vazut vreodata. Ce mai, o aratare ca-n povestile mele - si ce mult mi-ar fi placut sa ma urc in ea! Fireste ca nu s-a putut, era prea scump. Sania a plecat mai departe, cu lemnul ei verde si ciucurii de la urechile cailor, iar eu ma gandeam ca e pacat ca nu se bucura nimeni de ea. Si imediat ce-a disparut, s-a intetit ninsoarea, de nu se mai vedea la douazeci de pasi. Eram cotropiti si inaintam ca niste oameni de zapada, cu neaua adunandu-se pe noi, prin statiunea Cumpatu, printre casele ei in stil german randuite cu grija pe serpentine.
Asta a fost cea mai frumoasa ninsoare pe care mi-o pot aminti, dar in seara asta ninge la fel. Si am mers prin ea cu acelasi sentiment de infrangere pe care l-am avut atunci. M-am intors de la el ca un copil pe care-l lipsesti de o bucurie pe care i-ai putea-o, totusi, face. Si in acelasi timp, pentru care nici copilul insusi nu se zbate destul. Peste ambii invinsi a nins la fel, i-au acoperit aceleasi roiuri de fulgi, si aceeasi zapada li s-a aninat de gene si li s-a lipit de pleoape. N-a vrut sa se topeasca si le-a tinut intr-un mod straniu de cald, si i-a impiedicat sa vada la mai mult de douazeci de pasi. Totusi, amandurora li s-a parut cea mai frumoasa ninsoare pe care-au vazut-o vreodata.
Vero si Poe au avut dreptate. In mijlocul frumusetii gasesti intotdeauna un fulg de tristete.

vineri, 14 decembrie 2007

Viscoleste-ma!

Prima ninsoare trebuie musai sarbatorita printr-un mers la patinoar, mai ales cand ninge cu fulgi mari si desi, brasoveni, cum a nins aseara. Patinoarele sunt deschise pana tarziu in noapte si au programul intercalat, deci daca ai ratat inceputul unei serii la un patinoar, poti sa ajungi exact la timp la altul. Yours truly a fost de la 9 la 11, la patinoarul din Drumul Taberei. Gheata foarte buna: luciu virginal, de oglinda, la inceput; spre sfarsit se acoperise de un strat fin de zapada. A nins mai tot timpul, si vantul iti sufla zapada in ochi, iti ardea palmele si-ti impodobea parul cu promoroaca... te simteai ca si cum ai patina pe-un lac siberian. M-as duce in Rusia fie si numai pentru asta, sa patinez pe-un lac inghetat si singuratic, in plina ninsoare, si sa fie atat de intins incat sa nu-i vad capatul.
Cu toata aglomeratia de pe patinoar, in care ma miscam brownian ca o particula ratacita, cazatura era inevitabila! Recomand cazaturile nonsalante si lipsite de orgoliu, cu aterizare pe partea cea mai moale. Las' c-au cazut si patinatori mai buni ca mine... parca de trei ori? Ne-am ridicat repede si-am patinat de mana, cu o lejeritate pe care nu mi-o recunosteam, aproape gratioasa. Deci se poate! Data viitoare promit sa incerc din nou mersul cu spatele.
Bineinteles, fiecarei orei petrecute pe gheata ii corespunde o cana de vin fiert. Reteta proaspat descoperita: vin cu piper, zahar, scortisoara si felii de portocale. Nu mi-a venit sa cred ca lucrurile astea, aruncate aproape la nimereala in ibric ca-n ceaunul unei vrajitoare, pot avea un gust atat de bun impreuna! Arsura in gura, sarut pe buze si... o iarna cat mai frumoasa!

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Chocoholics Anonymous

Hello, everybody! My name is Georgiana (Hi, Georgiana!) and I am... a chocoholic. (compassionate looks from the people in the circle). I'm here because I'm trying to give up eating chocolate. I've been eating it since I was very small, almost on a daily basis. I ate it when I was happy; when I was sad; at birthdays and other celebrations; if I felt like having something sweet at midnight; in the middle of Math lectures, just to get myself easier through the tedious formulas on probabilities. The luxuriant softness of dark chocolate (everybody's eyes are glowing)... the velvet touch of the cappuccino chocolate... the childish taste of white chocolate... the Casali chocolate candies, the supreme whirlwind of rum and coconut in a perfect sphere of milk chocolate! Oh, it has given me so much Pleasure! Pleasuuuure!... (clenching of fists)
Yet here I am now, in my twelfth day without chocolate (supportive looks from the group). Every morning when I wake up I realise, almost in utter amazement, that another day without chocolate has passed. It has hurt me in oh-so many ways, damaged my waistline and misled my brain, and still I find it hard to believe that I am giving it up. I have only begun to shed the addiction and it is so very, very difficult! Last week I was very proud of myself. I had received a chocolate candy on a colleague's nameday and I wanted to give it to someone else. And I did, although I kept it in my very pocket for almost half an hour, and all this time my fingers were over it, carressing it ever so gently (a young man wets his lips)...
But this evening I feel as if I won't be able to continue. Alone, boyfriend out of town for the weekend, no other vices to indulge in, fridge full of chocolate from St Nick... what am I to do? There's only so much self-control that a mere mortal can possess. Mum tried to tempt me with oranges. I ate two of them and drank some orange juice, to no avail. Not even an entire truckload of oranges can help me now! (Hang in there, you can do it!) I need - I covet - I must satisfy my craving! Oh, my sweet! I...

sâmbătă, 1 decembrie 2007

E lucevan le stelle

E lucevan le stelle,
e olezzava la terra
stridea l'uscio dell'orto,
e un passo sfiorava la rena.
Entrava ella, fragrante,
mi cadea fra le braccia.
Oh! dolci baci, o languide carezze,
mentr'io fremente le belle forme discogliea dai veli!
Svani per sempre il sogno mio d'amore...
L'ora e fuggita e muoio disperato!
E non ho amato mai tanto la vita!

Aseara am fost la Tosca... si plansul lui Mario Cavaradossi imi rasuna de atunci in urechi, in minte, in inima. De doua ore il ascult incontinuu pe Youtube, in interpretarea controlat-rafinata a lui Placido Domingo sau in cea patimasa, de zagazuri rupte, a lui Luciano Pavarotti. E atata durere in aria asta, e aproape o doina de jale, un bocet, pe fundalul acela trist, insinuant si rascolitor, care le sustine vocile. Puccini e genial.
Mergeti la opera! http://www.operanb.ro/