sâmbătă, 17 noiembrie 2007

A classic. Since 1940

Ieri dupa-amiaza m-am rasfatat un pic: am revazut filmul Mandrie si prejudecata, versiunea din 1940, cu Greer Garson si Lawrence Olivier. Romanul imi place foarte mult (e prima carte pe care-am citit-o in engleza!) si imi place si filmul, pentru ca nu se departeaza prea mult de firul narativ original. In paranteza fie spus, ma astept ca o carte buna sa fie reprodusa cu cat mai mare fidelitate pe marele ecran. Din cauza aceasta m-a dezamagit putin ecranizarea dupa Zbor deasupra unui cuib de cuci: desi regia este extraordinara, iar Jack Nicholson ireprosabil de obraznic in rolul lui McMurphy, povestea nu este spusa din perspectiva indianului (acesta este, de fapt, motivul pentru care insusi Ken Kesey a refuzat sa vizioneze filmul!). Nici ultima versiune a Mandrie si prejudecata, cea din 2005 in care joaca Keira Knightley, nu mi-a prea placut. Replicile personajelor sunt intr-atat de modernizate/distorsionate, incat le-a fost rapit tot farmecul. In schimb, in filmul vazut ieri, dialogul este aproape in intregime cel original, cu minunata ironie care face deliciul stilului lui Jane Austen. Replici iuti si acide, la limita politetii, in care umorul se strecoara subtil, intr-un cuvant - witticism.
Greer Garson este o Elizabeth eleganta, constienta de inteligenta ei, pe alocuri copilaroasa. Marturisesc ca prefer interpretarea lui Jennifer Ehle, din bine-cunoscutul mini-serial britanic: ea a creat un personaj mult mai matur si mai bine controlat. Lawrence Olivier are exact acel aer rece, de izolare asumata in mandrie, de snobism rezervat, pe care te astepti sa-l vezi la domnul Darcy. Este aproape un lord, englez pana-n varful unghiilor. Exista tensiune in cuplul lor; se citesc asemanarea dintre caracterele lor - they are both proud and prejudiced against one another -, dar si atractia stapanita. Foarte bine interpretate au mai fost doamna Bennet si Lady Catherine de Bourgh. Mary Boland este mama aproape isterica in dorinta de a-si vedea cele cinci fete maritate cu barbati instariti, indiferent de caracterul acestora - fie numai pentru a le da peste nas celorlalte doamne din Meryton! Comica in cel mai inalt grad. Iar Edna May Oliver da credibilitate batranei nesuferite, pline de toata ingamfarea data de bogatie (cuvantul haughty i se potriveste de minune), al carei unic scop este sa-si domine in mod matriarhal rudele si cunoscutii. Aproape tragica.
Ultimele observatii se refera la muzica si costume. Muzica e vesela, sprintara si usuratica precum moravurile Lydiei si descrie perfect agitatia din familia Bennet. De remarcat ca, pentru o familie cu cinci fete neinstruite si cu nici un pic de zestre in secolul al XIX-lea, nimeni nu-si pierde firea; dimpotriva, tonul este pozitiv. Cat despre costume, desi cam prea rafinate si deci nepotrivite pentru posibilitatile financiare ale familiei Bennet, sunt extraordinare, o adevarata incantare pentru ochiul spectatorului.
In short, recomand cu tarie acest film. Pour la bonne bouche si nu numai.

Niciun comentariu: