miercuri, 28 noiembrie 2007

Persepolis

Daca va plac clipurile de mai jos, filmul ruleaza in cadrul Festivalului de film francez, pe 28 si 29 noiembrie, orele 20:30, la Cityplex Mall (subtitrat, mais oui, sa-l inteleaga tot boborul).




Sa nu uit: Persepolis (Parseh) era capitala vechiului imperiu persan. Ruinele se afla in Iranul de astazi.

joi, 22 noiembrie 2007

Psihochimie

Se spune ca daca bei o solutie suprasaturata de apa cu sare, papilele tale gustative o vor percepe drept dulce. Ei bine, s-ar parea ca aceeasi regula se aplica si-n cazul starii de spirit: aseara, dupa zile intregi de oboseala, stres si suparari, m-am simtit de-a dreptul euforica! Creierul a atins punctul de saturatie in jurul orei 9:30, s-au ars cateva circuite neuronale si... welcome to Happy Land, population 1! Eram atat de vesela in ameteala mea, dadusem in mintea pisoiului si-mi venea sa rad din orice, de parc-as fi baut sau as fi fumat marijuana... da, acum stiu cum te simti atunci. Ce creier binevoitor, s-a narcotizat singur.
Bineinteles ca daca acum esti high, in momentul urmator nu poti fi decat low. Asta e azi.

miercuri, 21 noiembrie 2007

Pentru Vero

Ghici, dearest, peste ce comoara am dat astazi in maldarul de CD-uri vechi! Maii tii minte acele dupa-amieze din clasa a XI-a in care veneai la mine, pregateam pizza impreuna si ne filmam parodiind melodii? Tu bateai ouale (trebuie sa reprezinti si gaoacea! da, domle!), ungeai tava cu margarina (cu infinita meticulozitate, ca stratul sa fie cat mai uniform si pizza sa nu se prinda de tava si de data asta!), asezai feliile de paine si raspandeai pe deasupra, in mod cat mai creativ, toppingurile. De fapt, tu faceai cam toata treaba, pe cand eu ma invarteam prin jur scotand din dulapuri si punand la loc diverse lucruri, dand ordine ca un Hitler feminin si alintandu-ma ca talent precoce al gatitului ce eram. Really, I was! Incetul cu incetul, toata casa se umplea de mirosul imbietor al pizzei rumenite si o scoteam din cuptor (pro-duce the produce!) tocmai cand era pe punctul de a se arde. Pofta era buna.
Daca se-ntampla sa fie si domnisoara Carcu prin zona, vasele erau spalate; daca nu, asteptau cuminti intoarcerea mamei de la lucru, pentru ca noi aveam alte ocupatii. Puneam muzica de zbantuiala si dansam pe ea in cel mai Ametit-Inspirat-Urlator-Romantios-Ireverentios-Teribil mod cu putinta (ma mananca degetele sa incarc aici videoclipul pentru I've Got Life, dar cum nu se face fara acordul tuturor partilor...)! Mai-mai sa cad sub scaun de ras azi dimineata, vazand cat de impiedicata eram... tu, in schimb, te descurcai onorabil! :) CD-ul cu Elvis al sus-numitei domnisoare a fost o adevarata revelatie, ne-a permis sa facem roluri de compozitie. Vero, erai geniala cu sapca de comunist a lui tata pe cap. Ce frumos ma curtai in Don't Be Cruel, pe cand eu imi jucam rolul de fetiscana cu nasul pe sus si fumam pensula-tigareta! Carcu ne filma cu aparatul de fotografiat tinut de-a-ndoaselea, dar asta nu e nimic pe langa rotatiile de 360 de grade pe care le faceai tu dansand Blue Suede Shoes... :D
Mi-e dor. Facem un Hound Dog?

[P.S. Vreau si eu Autostrada din sud.]

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

A classic. Since 1940

Ieri dupa-amiaza m-am rasfatat un pic: am revazut filmul Mandrie si prejudecata, versiunea din 1940, cu Greer Garson si Lawrence Olivier. Romanul imi place foarte mult (e prima carte pe care-am citit-o in engleza!) si imi place si filmul, pentru ca nu se departeaza prea mult de firul narativ original. In paranteza fie spus, ma astept ca o carte buna sa fie reprodusa cu cat mai mare fidelitate pe marele ecran. Din cauza aceasta m-a dezamagit putin ecranizarea dupa Zbor deasupra unui cuib de cuci: desi regia este extraordinara, iar Jack Nicholson ireprosabil de obraznic in rolul lui McMurphy, povestea nu este spusa din perspectiva indianului (acesta este, de fapt, motivul pentru care insusi Ken Kesey a refuzat sa vizioneze filmul!). Nici ultima versiune a Mandrie si prejudecata, cea din 2005 in care joaca Keira Knightley, nu mi-a prea placut. Replicile personajelor sunt intr-atat de modernizate/distorsionate, incat le-a fost rapit tot farmecul. In schimb, in filmul vazut ieri, dialogul este aproape in intregime cel original, cu minunata ironie care face deliciul stilului lui Jane Austen. Replici iuti si acide, la limita politetii, in care umorul se strecoara subtil, intr-un cuvant - witticism.
Greer Garson este o Elizabeth eleganta, constienta de inteligenta ei, pe alocuri copilaroasa. Marturisesc ca prefer interpretarea lui Jennifer Ehle, din bine-cunoscutul mini-serial britanic: ea a creat un personaj mult mai matur si mai bine controlat. Lawrence Olivier are exact acel aer rece, de izolare asumata in mandrie, de snobism rezervat, pe care te astepti sa-l vezi la domnul Darcy. Este aproape un lord, englez pana-n varful unghiilor. Exista tensiune in cuplul lor; se citesc asemanarea dintre caracterele lor - they are both proud and prejudiced against one another -, dar si atractia stapanita. Foarte bine interpretate au mai fost doamna Bennet si Lady Catherine de Bourgh. Mary Boland este mama aproape isterica in dorinta de a-si vedea cele cinci fete maritate cu barbati instariti, indiferent de caracterul acestora - fie numai pentru a le da peste nas celorlalte doamne din Meryton! Comica in cel mai inalt grad. Iar Edna May Oliver da credibilitate batranei nesuferite, pline de toata ingamfarea data de bogatie (cuvantul haughty i se potriveste de minune), al carei unic scop este sa-si domine in mod matriarhal rudele si cunoscutii. Aproape tragica.
Ultimele observatii se refera la muzica si costume. Muzica e vesela, sprintara si usuratica precum moravurile Lydiei si descrie perfect agitatia din familia Bennet. De remarcat ca, pentru o familie cu cinci fete neinstruite si cu nici un pic de zestre in secolul al XIX-lea, nimeni nu-si pierde firea; dimpotriva, tonul este pozitiv. Cat despre costume, desi cam prea rafinate si deci nepotrivite pentru posibilitatile financiare ale familiei Bennet, sunt extraordinare, o adevarata incantare pentru ochiul spectatorului.
In short, recomand cu tarie acest film. Pour la bonne bouche si nu numai.

miercuri, 14 noiembrie 2007

Lista de Craciun

Aseara, inainte sa adorm, mi-am facut lista de Craciun. Nu e prea devreme pentru asa ceva, mai ales ca maine seara ma duc la o repetitie pentru colinde. Asadar, Doamne, mi-ar placea sa primesc tot ce am pierdut din neglijenta in ultimul an, si anume...
...uimirea de pe chipul lui, cand a gustat prima data ciocolata de casa facuta de mine
...confuzia mea fericita, la primul mesaj de toamna tarzie
...sentimentul de ocrotire pe care l-am avut prima data cand mi-a pus mataniile la mana
...sarutul entuziast de bine-te-am-regasit
...mana lui, cautand-o pe-a mea, ca sa mergem de mana pe strada
...zambetul strengar cu care am ascultat prima data Pulp - Common People
...bratul protector din jurul taliei mele, ca sa nu cad in autobuz
...documentarul nesfarsit despre marsul pinguinilor imperiali
...aleile din campusul Politehnicii, cu toti cainii vagabonzi care le pazesc noaptea
...vrajitoarea calare pe matura care bantuia printre mormintele de la Mogosoaia
...emotia de copil a clipei in care-am intrat impreuna, pe propriille noastre patine, pe gheata din Cismigiu si toate cazaturile care-au urmat
...bucuria primului ghiocel pe care i l-am facut cadou
...cele trei minute de intalnire in fata biroului sau, in drum spre Moxa
...hoinarelile pe stradute pavate cu piatra cubica si cu magnolii inflorite in curti
...un pumn din zapada pe care ne-am dat de-a dura pe Caraiman
...crengutele de catina si vantul de pe dealurile de la Oituz
...toate tasnitorile din parc la care m-a stropit vara trecuta
...gustul sarat al gurii lui printre valuri
...mandria lui de astronaut care aproape a ajuns in stratosfera cu dracoveniile din Prater.
Si mai da-mi, Doamne, inapoi tot anul trecut! Dar ca sa nu fiu acuzata de paseism, mai vreau...
...vocea Alexandrinei, doar pentru cateva minute, ca sa-i cant de leagan
...nebunia de a dansa pentru el pe luna plina ca o fiica a ielelor in fata unui varcolac
...mai mult talent pentru a poza si mai multa pricepere la a-i comenta pozele
...sociabilitate si bunavointa de a termina macar o bere
...fruntea lui, de alintat in fiecare seara
...mai multa iscusinta si creativitate acolo unde sunt cel mai putin priceputa
...inima usoara si simplitate pentru a ne bucura de cel mai mic lucru frumos care ni se intampla
...curajul de a nu-mi mai pasa de nimic altceva.

vineri, 9 noiembrie 2007

Containing the Whole Science of Government

Zis-a Dickens:

It is true that How not to do it was the great study and object of all public departments and professional politicians all round Circumlocution Office. It is true that every new premier and every new government, coming in because they had upheld a certain thing as necessary to be done, were no sooner come in than they applied their utmost faculties to discovering How not to do it. It is true that, from the moment a general election was over, every returned man who had been raving on hustings because it hadn't been done, and who had been asking the friends of the honourable gentleman in the opposite interest, on pain of impeachment, to tell him why it hadn't been done, and who had been asserting that it must be done, and who had been pledging himself that it should be done, began to devise, How it was not to be done. It is true that the debates of both Houses of Parliament, the whole session through, uniformly tended to the protracted deliberation, How not to do it. It is true that the royal speech at the opening of such session virtually said, My lords and gentlemen, you have a considerable stroke of work to do, and you will please to retire to your respective chambers, and discuss, How not to do it. It is true that the royal speech, at the close of such session, virtually said, My lords and gentlemen, you have through several laborious months been considering, with great loyalty and patriotism, How not to do it, and you have found out; and, with the blessing of Providence upon the harvest (natural, not political), I now dismiss you. All this is true, but the Circumlocution Office went beyond it.
Because the Circumlocution Office went on mechanically, every day, keeping this wonderful, all-sufficient wheel of statemanship, How not to do it, in motion. Because the Circumlocution Office was down upon any ill-advised public servant who was going to do it, or who appeared to be by any surprising accident in remote danger of doing it, with a minute and a memorandum, and a letter of instructions, that extinguished him. It was this spirit of national efficiency in the Circumlocution Office that had gradually led to its having something to do with everything. Mechanicians, natural philosophers, soldiers, sailors, petitioners, memorialists, people with grievances, people who wanted to prevent grievances, people who wanted to redress grievances, jobbing people, jobbed people, people who couldn't get rewarded for merit, people who couldn't get punished for demerit, were all indiscriminately tucked up under the foolscap paper of the Circumlocution Office. (
excerpt from Little Dorrit)

The Circumlocution Office s-ar traduce, mai mult sau mai putin, prin Biroul de raspunsuri evazive. Dickens ar fi fost, probabil, mirat sa stie ca o asemenea institutie victoriana se va pastra la noi pana la inceputul secolului al XXI-lea, prospera si triumfatoare, infiltrata nu numai in toate aspectele vietii publice, ci si in cele ale vietii private... Have a pleasant time Not-doing-it!

joi, 8 noiembrie 2007

Sunrise spell

Erau acum cativa ani la Muzeul taranului roman cateva carti despre obiceiuri si superstitii populare - cum sa arunci cununa de dragaice peste casa pentru a te marita intr-un an; cum sa te speli pe fata in prima zi de Pasti cu apa in care ai pus un banut si un ou rosu; cum sa-ti aperi casa de iele si varcolaci; colinde, uraturi, descantece, cantece pentru paparuda... Dupa trei zile de ger, mi-ar trebui un descantec nu pentru venirea ploii, ci pentru intoarcerea soarelui! Si cum postasul bunicii m-a numit de atatea ori tiganca, voi oficia eu insami ritualul. O sa ma imbrac intr-un tricou galben si-o sa-mi pun palaria de soare pe cap. O sa fur lantul de aur al mamei si-o sa mi-l leg la glezna, iar pe brat o sa-mi tatuez E=mc2 si inca o ecuatie despre puterea calorica (doar vrem cat mai multa lumina si caldura, nu?). Pisoiul o sa-l inchid in debara, pentru ca e un element al nocturnului si mi-ar strica vraja cu energiile lui negative. In fine, o sa aprind toate luminile, o sa asez vaza cu papura uscata in mijlocul covorului si-o sa dansez desculta in jurul ei, aruncand seminte de floarea soarelui in jur si cantand Fire on the side... Iar maine dimineata, cand voi iesi din umbra deasa, desfacuta, sus pe cer va fi soarele-ntelept, iar eu ma voi inchina lui.