vineri, 17 iulie 2015

I have the violent gene

without memory, there can be no true forgiveness,
only fortunate forgetfulness.
i pray that my enemies
never forget the many wrongs i've wronged them.

now i'm left nonredeemable:
she slowly slips away
still coming back with her blank slate smile
no reproaches
no apologies
no peace.


vineri, 4 octombrie 2013

Patio cordobes

paradise is a closed garden
i'm with the moors on this one
sadly
kimonos can't keep me happy
but there still is some hope for jazz

vineri, 7 iunie 2013

Rautati

Este perfect acceptabil sa te plimbi prin oras pe o ploaie torentiala, impacata pe deplin cu ideea ca te vei uda complet, ba chiar cautand dinadins sa-ti simti blugii lipiti de glezne; este la fel de firesc sa faci asta la 26 de ani cum era la 20 sau 15. Am iesit in strada exact cand incepuse sa ropoteasca, iar de la biserica Armeneasca pana la Universitate, eram singura fiinta care infrunta nepasatoare bulbucii; restul se adaposteau sub stresini, statii de autobuz sau prelatele covrigariilor, lipiti de ziduri ca pilitura de fier de un magnet puternic. In pasajul de la metrou, tabloul era si mai hazliu, cu grupuri intregi naufragiate langa scarile rulante, cu ochii ridicati spre cer, asteptand, parca, sfarsitul unui bombardament. Mergeam tot inainte spre Calea Victoriei, ascultand un concert pentru pian si bucurandu-ma ca, indiferent cate responsabilitati mi-as asuma si oricate promisiuni as face pentru a multumi, pentru o clipa, pe cineva, mai pot avea momente in care nu imi pasa. Slava ploii ca mi-a permis sa uit felul in care aratam, abonamentul RATB expirat, faptul ca pisica rasturnase un ghiveci acasa, volatilitatea titlurilor de stat nipone cu scadenta la 10 ani, dezamagirile pe care le-am provocat celor din jur in ultimele luni si nevoia presanta de a face ordine in viata mea. Imi simteam constiinta atat de usoara, incat eram aproape intangibila si, oricum, gata de a ma rupe de orice fara nicio remuscare, gata de a pleca oriunde. Jumatate de ora mai tarziu, ma urcam pe o bicicleta dintr-un impuls care a durat numai cinci minute, veselindu-ma la gandul ca poate nu voi mai face niciodata asta, poate efortul de a invata sa merg va ramane neincheiat. Dar ar fi fost destul. Ideal ar fi sa ma pot ridica intotdeauna de la o masa la care conversatia este plictisitoare, sa nu cultiv decat acele relatii care-mi aduc cu adevarat placere, sa nu-mi cer scuze pentru felul cum sunt si sa critic fara teama de consecinte, daca asta este ceea ce trebuie facut. Stiu ca un asemenea egoism ar fi ajuns din urma, la un moment dat, de o nevoie disperata de oameni, dar, cumva, trebuie sa conserv sentimentul de libertate pe care l-am avut azi.
Bonusul plimbarii prin ploaie a fost, desigur, mirosul teilor copti. N-o sa ma satur niciodata de el.

marți, 29 ianuarie 2013

Mrs. Dalloway

Again.

To get that letter to him by six o'clock she must have sat down and written it directly he left her; stamped it; sent somebody to the post. It was, as people say, very like her. She was upset by his visit. She had felt a great deal; had for a moment, when she kissed his hand, regretted, envied him even, remembered possibly (for he saw her look it) something he had said - how they would change the world if she married him perhaps; whereas, it was this; it was middle age; it was mediocrity; then forced herself with her indomitable vitality to put all that aside, there being in her a thread of life which for toughness, endurance, power to overcome obstacles and carry her triumphantly through he had never known the like of. Yes; but there would come a reaction directly he left the room. She would be frightfully sorry for him; she would think what in the world she could do to give him pleasure (short always of the one thing), and he could see her with the tears running down her cheeks going to her writing-table and dashing off that one line which he was to find greeting him... Heavenly to see you! And she meant it.

joi, 13 septembrie 2012

Audiovizual in catedrala din Koln

Turnul catedralei are 533 de trepte.
La un moment dat, dupa ce terminasem scara in spirala care deserveste cea mai mare parte a urcusului si avansam pe un schelet metalic, au inceput sa bata clopotele. Sunetul nu era deloc melodios, ci brut. Venea de dedesubt si umplea un spatiu imens, dandu-ti o senzatie minunata, ca si cum te-ai fi aflat pe un balon cu aer cald, iar vibratiile sonore te-ar fi impins si mai mult in sus.
Iar mai tarziu, apropiindu-ma de varf, am vazut ca in fiecare flesa era inchisa statuia unui inger, in spatiul gol dintre piloni. Erau cu zecile, intemnitati acolo, ca si cum oamenii care au lucrat timp de sase secole la inaltarea catedralei, incercand sa se apropie cat mai mult de cer, ar fi prins o bucatica de dumnezeire si, nestiind ce sa faca cu ea, ar fi decis s-o tina prizoniera spre desfatarea unui mic grup de initiati. Pe jumatate innegriti de fum, dar cu aripile neobisnuit de albe, aratau ca tot atatia porumbei calatori, resemnati la gandul ca nu vor mai zbura decat in ziua Apocalipsei.

marți, 4 septembrie 2012

Wasted summer blues

N-am facut nimic din ce-mi propusesem pentru vara asta. Am lucrat prea mult, invatat prea putin, citit prea putin; m-am ascuns prea mult de canicula si-am iesit la prea putine plimbari nocturne. Am asteptat prea mult, scris prea mult si ascultat prea putin. Still, there have been my Liszt mornings and my Mahler evenings... iar acum, in sfarsit, imi iau cateva zile de liniste.
Sing it to me, my long-haired sage. And someone please set that damned trumpet ablaze.

My lying beacon, moving water
I'll ramble on until the day I go
Being right there, right there, right there
Everything mine, and mine, and mine

This moon
This road
This night of wonder

This moon
And this road
This night of endless wonder

Giving it all back, leaving no mark
Travelling still
Giving it all back, leaving no mark
Travelling still

duminică, 17 iunie 2012

Mierii

Avem sunatoare la uscat pe balcon si flori de tei pe dulapul din bucatarie. Si in fiecare seara o iau pe jos de la Piata Victoriei pana acasa, doar ca sa trec prin parculetul de pe Kiseleff, unde copacii inchid cea mai placuta racoare din aprilie incoace. Lovely, lovely summer.

miercuri, 13 iunie 2012

Vine vacanta

Sunt obosita. Nu: sunt aproape epuizata. Ceea ce ma secatuieste de puteri este, in primul rand, propria mea atitudine bipolara fata de job. Am zile in care imi ador proiectele si discutiile pe care acestea le pricinuiesc, ma surprind ghicind o zvacnitura a pietelor, de n-as mai pleca de la birou sau as lucra in continuare de acasa... dar am si zile cand sarcinile ma plictisesc de moarte, mi se par lipsite de orice relevanta si ma simt la distanta de ani lumina fata de scopul primar al acestui job. Apoi, m-au sleit adormitul tarziu si trezitul devreme, rutina autobuzelor, micile frecusuri si rugaminti care nu se mai termina, tipicul. Am nevoie de un concediu, unul adevarat. Ba nu: am nevoie de mai multe concedii vara asta...
Vreau sa merg la mare, nu-mi pasa unde anume, sa dorm pana cand n-oi mai putea sa dorm nicio ora in plus, iar noaptea sa intru in apa si sa ascult asta:

Poate chiar s-o cant :)